plosconiță¹ sf vz pleoscăniță

plosconiță² sf vz posconiță

pleoscăniță sf [At: BIANU, D. S. / V: plescă~, plios~, ploscon~ / Pl: ~țe / E: plioscăni + -iță] 1 (Bot; reg) Rostopască (Chelidonium majus). 2-3 (Trs; îf plioscăniță) (Floarea sau) mugur al ciumăfaiei. 4 (Reg; îf plosconiță) Dans popular în care jucătorii prinși în horă bat la un moment dat din palme unii către alții. 5 Melodie după care se execută pleosconița (4).

plescăniță¹ sf vz pleoscăniță

plioscăniță sf vz pleoscăniță

ploscăniță sf vz posconiță

poscolniță sf vz posconiță

posconiță sf [At: MARIAN, NA. 38 / V: (reg) ploscăn~, plos~, ~oln~, ~orn~, pospo~ / Pl: ~țe / E: cf ucr dal п(л)оскуонь, п(л)оскуонка] 1 (Pop) Pleavă cu floare și sămânță, rămasă de la bătutul ori vânturatul cânepei, folosită ca hrană pentru oi. 2 Pleavă de grâu cu grăunțe, neghină etc. 3 (Reg) Vrejuri și teci rămase după ce se bate fasolea. 4 (Reg) Capsulă de polen la cânepă. 5 (Reg; îf posponiță) Crustă subțire care se formează la suprafața cașului, a laptelui etc. 6 (Bot; reg; îf ploscăniță) Tigvă (Lagenaria vulgaris).

poscorniță² sf vz posconiță

posponiță sf vz posconiță^[1] corectat(ă)

pospul^[1] sm vz posconiță

POSCONIȚĂ, posconițe, s. f. Pleava rămasă de la vînturatul cînepii și folosită ca hrană pentru oi.

POSCONIȚĂ ~e f. Pleavă rezultată din bătutul cânepei sau din vânturatul seminței de cânepă. /cf. sl. poskonica, ung. paszkonca

posconiță s. f., g.-d. art. posconiței; pl. posconițe

posconiță s. f., g.-d. art. posconiței; pl. posconițe

posconiță s. f., g.-d. art. posconiței; pl. posconițe

posconiță (posconițe), s. f. – (Trans., Olt.) Pleavă, scame, miriște, resturi, deșeuri. – Var. p(l)osco(l)niță. Sb. poskon, rus. ploskon, ceh. poskonice (Tiktin).

PLEOSCĂNIȚĂ s. v. rostopască.

pleoscăniță s. v. ROSTOPASCĂ.

pleoscăniță, pleoscănițe, s.f. (reg.) 1. rostopască (plantă medicinală cu frunzele amare). 2. floarea sau mugurul ciumăfaiei. 3. numele unui dans popular.

posconiță, posconițe, s.f. (reg.) 1. pleavă (amestecată cu sămânță) rămasă de la vânturatul cânepii și folosită adesea ca hrană pentru oi; pleavă de grâu. 2. vrejurile și tecile rămase după ce se bate fasolea. 3. măciulie de polen la cânepă. 4. (în forma: posponiță) crustă subțire formată la suprafața cașului, a laptelui etc. 5. (în forma: ploscăniță) tigvă.

posponiță, posponițe, s.f. – (reg.) Măciucă de polen, de cânepă; spic: „Taie-o pângă posponiță, / Să nu mai facă sămânță” (Bilțiu, 2002: 249). – Et. nec.

posponiță, -e, s.f. – Măciucă de polen, de cânepă; spic: „Taie-o pângă posponiță, / Să nu mai facă sămânță” (Bilțiu 2002: 249). – Et. nec.