posconiță sf [At: MARIAN, NA. 38 / V: (reg) ploscăn~, plos~, ~oln~, ~orn~, pospo~ / Pl: ~țe / E: cf ucr dal п(л)оскуонь, п(л)оскуонка] 1 (Pop) Pleavă cu floare și sămânță, rămasă de la bătutul ori vânturatul cânepei, folosită ca hrană pentru oi. 2 Pleavă de grâu cu grăunțe, neghină etc. 3 (Reg) Vrejuri și teci rămase după ce se bate fasolea. 4 (Reg) Capsulă de polen la cânepă. 5 (Reg; îf posponiță) Crustă subțire care se formează la suprafața cașului, a laptelui etc. 6 (Bot; reg; îf ploscăniță) Tigvă (Lagenaria vulgaris).

POSCONIȚĂ, posconițe, s. f. Pleava rămasă de la vînturatul cînepii și folosită ca hrană pentru oi.

POSCONIȚĂ ~e f. Pleavă rezultată din bătutul cânepei sau din vânturatul seminței de cânepă. /cf. sl. poskonica, ung. paszkonca

ploscăniță sf vz posconiță

plosconiță² sf vz posconiță

poscolniță sf vz posconiță

poscorniță² sf vz posconiță

posponiță sf vz posconiță^[1] corectat(ă)

pospul^[1] sm vz posconiță

posconiță s. f., g.-d. art. posconiței; pl. posconițe

posconiță s. f., g.-d. art. posconiței; pl. posconițe

posconiță s. f., g.-d. art. posconiței; pl. posconițe

posconiță (posconițe), s. f. – (Trans., Olt.) Pleavă, scame, miriște, resturi, deșeuri. – Var. p(l)osco(l)niță. Sb. poskon, rus. ploskon, ceh. poskonice (Tiktin).

posconiță, posconițe, s.f. (reg.) 1. pleavă (amestecată cu sămânță) rămasă de la vânturatul cânepii și folosită adesea ca hrană pentru oi; pleavă de grâu. 2. vrejurile și tecile rămase după ce se bate fasolea. 3. măciulie de polen la cânepă. 4. (în forma: posponiță) crustă subțire formată la suprafața cașului, a laptelui etc. 5. (în forma: ploscăniță) tigvă.

posponiță, posponițe, s.f. – (reg.) Măciucă de polen, de cânepă; spic: „Taie-o pângă posponiță, / Să nu mai facă sămânță” (Bilțiu, 2002: 249). – Et. nec.

posponiță, -e, s.f. – Măciucă de polen, de cânepă; spic: „Taie-o pângă posponiță, / Să nu mai facă sămânță” (Bilțiu 2002: 249). – Et. nec.