2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PLIC, plicuri, s. n. Obiect confecționat dintr-o hârtie împăturită în chip special și lipită pe trei părți, pentru a închide o scrisoare, un act etc. (în vederea expedierii lor); obiectul împreună cu scrisoarea, actul etc. pe care le conține. – Din ngr. plíkos, it. plico.

PLIC, plicuri, s. n. Obiect confecționat dintr-o hârtie împăturită în chip special și lipită pe trei părți, pentru a închide o scrisoare, un act etc. (în vederea expedierii lor); obiectul împreună cu scrisoarea, actul etc. pe care le conține. – Din ngr. plíkos, it. plico.

PLIC, plicuri, s. n. Obiect făcut dintr-o hîrtie împăturită în chip special și lipită din trei părți, pentru a închide o scrisoare; hîrtia împreună cu scrisoarea pe care o conține. La amiază un soldat ii aduse un plic. BART, E. 214. Masinca își șterse repede pe șorț mîinile umede, luă plicul și citi. BASSARABESCU, V. 12. Un dorobanț îi aduse un plic în care găsi permutarea lui la o altă plasă. NEGRUZZI, S. I 111.

PLIC ~uri n. Pachet de hârtie de formă, mai ales, dreptunghiulară pentru expedierea scrisorilor. /<ngr. plíkos, it. plico

plic n. hârtie îndoită ce servă de înveliș: pune scrisoarea în plic. [Gr. mod. PLÍKOS, pachet (din it. plico, pachet de scrisori)].

plic n., pl. urĭ (ngr. plíkos, [de unde și bg. plik], d. it. plico, care vine d. lat. plicare, a îndoi [hîrtia, pînza]. V. plec 2, plisez). Bucată de hîrtie îndoită (cu marginile lipite cu cleĭ) care servește ca învăliș uneĭ scrisorĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PLIC s. (înv.) copertă. (A pus scrisoarea în ~.)

PLIC s. (înv.) copertă. (A pus scrisoarea în ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

plic (plícuri), s. n. – Obiect de hîrtie în care se închide o scrisoare. – Mr. plic. It. plico „plic”, prin ngr. πλίϰος (Cihac, II, 688; Gáldi 230). – Der. plicui, vb. (înv., a închide un plic).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

plic, plicuri s. n. 1. mită. 2. bani oferiți în plic, în semn de recunoștință, de un pacient medicului său. 3. (deț.) pachet de țigări.

a da plicul expr. a mitui, a oferi cuiva o sumă de bani în semn de recunoștință sau ca recompensă pentru un serviciu.

Intrare: plic
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • plic
  • plicul
  • plicu‑
plural
  • plicuri
  • plicurile
genitiv-dativ singular
  • plic
  • plicului
plural
  • plicuri
  • plicurilor
vocativ singular
plural
Intrare: Plic
nume propriu (I3)
  • Plic
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)