12 definiții pentru plenipotență plinipotenție


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PLENIPOTÉNȚĂ, plenipotențe, s. f. (Rar) Putere deplină, împuternicire dată cuiva pentru a acționa într-o anumită chestiune (în special în probleme care interesează două state); (concr.) act prin care se dă o astfel de împuternicire. – Din it. plenipotenza.

plenipotență sf [At: VĂCĂRESCU, IST. 267 / V: (înv) ~țiu[1], plinipotenție[2] / Pl: ~țe / E: it plenipotenza] 1 Putere deplină, împuternicire dată cuiva pentru a acționa într-o anumită chestiune, în special în probleme care interesează două state. 2 (Ccr) Act prin care se dă o plenipotență (1). corectată

  1. Referința încrucișată recomandă varianta de față în forma plenipotenție LauraGellner
  2. În original, fără accent — LauraGellner

PLENIPOTÉNȚĂ, plenipotențe, s. f. Putere deplină, împuternicire dată cuiva pentru a acționa într-o anumită chestiune (în special în probleme care interesează două state); (concr.) act prin care se dă o astfel de împuternicire. – Din it. plenipotenza.

PLENIPOTÉNȚĂ, plenipotențe, s. f. Putere deplină dată cuiva într-o anumită chestiune. [Avînd] fiecare actele de plenipotență de la suveranii lor respectivi. GHICA, la CADE.

PLENIPOTÉNȚĂ s.f. Putere deplină acordată cuiva pentru a trata o chestiune oarecare. [< it. plenipotenza].

PLENIPOTÉNȚĂ s. f. putere deplină acordată cuiva pentru a trata o problemă de stat. (< it. plenipotenza)

PLENIPOTÉNȚĂ ~e f. 1) Potență deplină. 2) Împuternicire în baza căreia o persoană acționează într-o anumită problemă de stat. 3) Act prin care se acordă o astfel de împuternicire. /<it. plenipotenza

*plenipoténță f., pl. e (lat. plenus, plin, potentia, putere. V. plin, potență). Autorizare deplină de a face ceva. V. procură.

plenipotenție[1] sf vz plenipotență

  1. În definiția principală, varianta de față este tipărită: plenipotențiu LauraGellner

plinipotenție sf vz plenipotență


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

plenipoténță (rar) s. f., g.-d. art. plenipoténței; pl. plenipoténțe

Intrare: plenipotență
plenipotență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • plenipotență
  • plenipotența
plural
  • plenipotențe
  • plenipotențele
genitiv-dativ singular
  • plenipotențe
  • plenipotenței
plural
  • plenipotențe
  • plenipotențelor
vocativ singular
plural
plinipotenție
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.

plenipotență plinipotenție

  • 1. rar Putere deplină, împuternicire dată cuiva pentru a acționa într-o anumită chestiune (în special în probleme care interesează două state).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • [Având] fiecare actele de plenipotență de la suveranii lor respectivi. GHICA, la CADE.
      surse: DLRLC
    • 1.1. concretizat Act prin care se dă o astfel de împuternicire.
      surse: DEX '09

etimologie: