PLANARIE, planarii, s. f. Gen de vierme platelmint, cu corpul oval-alungit, lung de 1-2 cm și cu mare putere de regenerare, care trăiește mai ales în râuri de munte și de deal (Planaria). – Din fr. planaire.

planare¹ sf [At: DL / Pl: ~nări / E: plana¹] 1 Plutire sau menținere în aer a unei păsări cu aripile aproape nemișcate. 2 Plutire în aer a unui planor cu motorul oprit. 3 Zbor cu motorul oprit al unui avion. 4 Coborâre al unui avion cu motorul redus sau oprit și cu viteză redusă, pe o traiectorie cu pantă mică. 5 (Rar) Dominare a lucrurilor sau a ființelor din jur datorită înălțimii. 6 (Fig) Ridicare deasupra tuturor prin importanță, superioritate etc. 7 (Fig) Iminență.

planare² sf [At: IOANOVICI, TEHN. 303 / Pl: ~nări / E: plana²] 1 Prelucrare a suprafeței unor obiecte prin așchiere sau prin deformare plastică, pentru a o face netedă, plană. 2 Nivelare a unui teren.

planarie sf [At: DEX / Pl: ~ii / E: fr planaire] 1 (Art.) Gen de vierme platelmint, cu corpul oval alungit, lung de 1-2 cm și cu mare putere de regenerare, care trăiește mai ales în râuri de munte sau de deal (Planaria). 2 Vierme din genul planaria (1).

PLANARIE, planarii, s. f. Gen de vierme platelmint, cu corpul oval-alungit, lung de 1-2 cm și cu mare putere de regenerare, care trăiește mai ales în râuri de munte și de deal (Planaria). – Din fr. planaire.

PLANARE, planari, s. f. Acțiunea de a plana. 1. (Despre păsări) Plutire cu aripile întinse. ♦ Plutire a unui avion sau a unui planor fără a fi antrenat de un motor. V. plana (1). 2. Prelucrare a suprafeței unui obiect sau a unui teren pentru a o face plană. V. plana (3).

PLANARE s.f. Acțiunea de a plana și rezultatul ei; plutire. [< plana].

PLANARIE s.f. (Zool.) Specie de vierme lat de apă dulce. [< lat. planaria, cf. fr. planaire].

PLANAR, -Ă adj. (mat.) care prezintă planaritate. (< engl. planar)

PLANARIE s. f. specie de vierme platelmint de apă dulce din clasa turbelariatelor. (< lat. planaria, fr. planaire)

planare s. f., g.-d. art. planării; pl. planări

planarie (desp. -ri-e) s. f., art. planaria (desp. -ri-a), g.-d. art. planariei; pl. planarii, art. planariile (desp. -ri-i-)

planare s. f., g.-d. art. planării; pl. planări

planarie (-ri-e) s. f., art. planaria (-ri-a), g.-d. art. planariei; pl. planarii, art. planariile (-ri-i-)

planare (plutire, prelucrare) s. f., g.-d. art. planării; pl. planări

planarie s. f. (sil. -ri-e), art. planaria (sil. -ri-a), g.-d. art. planariei; pl. planarii, art. planariile (sil. -ri-i-)

PLANARE a) plutire în aer cu un aparat de zbor fără ajutorul unui motor; b) coborâre a unei aeronave fără motor (sau redus) pe o traiectorie cu pantă foarte mică și cu viteză redusă.

planare, planări s. f. (tox.) senzație de zbor, detașare și letargie care se instalează după flash la consumatorii de heroină.

PLANARE s. v. zbor.

PLANARE s. plutire, zbor. (~ păsărilor în văzduh.)