planare² sf [At: IOANOVICI, TEHN. 303 / Pl: ~nări / E: plana²] 1 Prelucrare a suprafeței unor obiecte prin așchiere sau prin deformare plastică, pentru a o face netedă, plană. 2 Nivelare a unui teren.

planare¹ sf [At: DL / Pl: ~nări / E: plana¹] 1 Plutire sau menținere în aer a unei păsări cu aripile aproape nemișcate. 2 Plutire în aer a unui planor cu motorul oprit. 3 Zbor cu motorul oprit al unui avion. 4 Coborâre al unui avion cu motorul redus sau oprit și cu viteză redusă, pe o traiectorie cu pantă mică. 5 (Rar) Dominare a lucrurilor sau a ființelor din jur datorită înălțimii. 6 (Fig) Ridicare deasupra tuturor prin importanță, superioritate etc. 7 (Fig) Iminență.

PLANÁRE, planari, s. f. Acțiunea de a plana. 1. (Despre păsări) Plutire cu aripile întinse. ♦ Plutire a unui avion sau a unui planor fără a fi antrenat de un motor. V. plana (1). 2. Prelucrare a suprafeței unui obiect sau a unui teren pentru a o face plană. V. plana (3).

PLANÁRE s.f. Acțiunea de a plana și rezultatul ei; plutire. [< plana].

planáre s. f., g.-d. art. planắrii; pl. planắri

planáre (plutire, prelucrare) s. f., g.-d. art. planării; pl. planări

PLANÁRE s. v. zbor.

PLANARE s. plutire, zbor. (~ păsărilor în văzduh.)

PLANARE a) plutire în aer cu un aparat de zbor fără ajutorul unui motor; b) coborâre a unei aeronave fără motor (sau redus) pe o traiectorie cu pantă foarte mică și cu viteză redusă.

planare, planări s. f. (tox.) senzație de zbor, detașare și letargie care se instalează după flash la consumatorii de heroină.