plachie^2[1] sf [At: MÂNCĂRILE, 32/3 / A: nct / Pl: ~ii / E: ns cf plachie¹] (Îvr) Vas de metal în care se gătește mâncare. corectat(ă)

plachie¹ sf [At: GHICA, S. 66 / V: (reg) plache, ~cie, platie / A și: (reg) plachie / Pl: ~ii / E: ngr πλακί cf bg плакия] 1 Mâncare de pește, gătită cu multă ceapă, cu untdelemn și cu mirodenii, rumenită la cuptor. 2 (Pop) Pilaf preparat din orez cu carne sau cu pește, urzici și ceapă, cu ciuperci, din păsat cu pește sau cu slănină și ceapă, din crupe cu carne sau cu slănină ori din grâu pisat. 3 (Reg) Mâncare preparată din lapte dulce îngroșat cu crupe sau cu orez. 4 (Mol) Piftie (1). 5 (Reg) Mămăligă foarte moale, care nu are nici o formă.

PLACHIE, plachii, s. f. 1. Mîncare de pește, făcută cu ceapă și cu untdelemn și pregătită la cuptor. A întins... o masă lungă încărcată cu străchini pline de plachie, sarmale și alte bunătăți. SADOVEANU, E. 116. Îi plăcea cu deosebire ciorba de știucă fiartă în zeamă de varză acră cu hrean, iacniile și plachiile. GHICA, S. A. 83. 2. (Mold.) Un fel de pilaf făcut din orez, mei sau păsat (cu carne sau numai cu grăsime). Vistiernicul se grăbi să guste și din talgerul al doilea plachia de mălai mărunțel și să deșerte din nou ulcica. SADOVEANU, F. J. 111. Vom face plachie cu costițe de porc de cele afumate. CREANGĂ, P. 5. ♦ Fig. Amestecătură. Știam pe de rost nesărata plachie de sfaturi și de dojane. M. I. CARAGIALE, C. 8.

PLACHIE ~i f. 1) Fel de mâncare preparată din pește (cu multă ceapă, ulei și condimente) și dată la cuptor. 2) reg. Fel de mâncare pregătită din orez (cu lapte și zăhar sau dulceață) și dată la cuptor. [G.-D. plachiei] /<ngr. plaki

plachie f. Mold. bucate scăzute cu orez și cu piper: plachie cu costițe de porc CR. [Grec. mod. PLAKY].

plachíe f. (mgr. plaki, ngr. plakúndi [scris -nti], plăcintă). Munt. Un fel de ĭahnie de pește cu ceapă și unt-de-lemn și coaptă în cuptor. Mold. Pláchie, pilaf țărănesc făcut din orez (bulgur saŭ meĭ) și costițe de purcel (saŭ și alt fel de carne).

plache sf vz plachie¹

placie sf vz plachie¹

platie sf vz plachie¹

plachie s. f., art. plachia, g.-d. art. plachiei; pl. plachii, art. plachiile (desp. -chi-i-)

plachie s. f., art. plachia, g.-d. art. plachiei; pl. plachii, art. plachiile

plachie s. f., art. plachia, g.-d. art. plachiei; pl. plachii, art. plachiile

plachie

PLACHIE s. v. piftie, pilaf, răcituri.

plachie s. v. PIFTIE. PILAF. RĂCITURI.

plachie (plachii), s. f. – Mîncare de pește cu ceapă și untdelemn. Ngr. πλαϰί (Tiktin; Gáldi 229). Este dubletul lui pláchie, s. f. (Mold., pilaf).

plachie, plachii, s.f. (înv.) vas de metal în care se gătește mâncarea.

-PLACHIE „întindere, suprafață”. ◊ gr. plax, plakos „suprafață plată” > germ. -plakie, it. -plachia > rom. -plachie.