piui¹ vi [At: CANTEMIR, IST. 48 / P: pi-u-i / V: piauni (Pzi: 3 piaună), pioni (Pzi: 3 pionă, pione, pionește), (reg) piuli (Pzi: 3 ~lește), piuni (Pzi: 3 piună, piune), piuri, (cscj) piura (Pzi: 3 piură) / Pzi: 3 piuie / E: piu¹] 1 (D. păsări, d. puii lor) A scoate sunete ascuțite, caracteristice speciei Si: (reg) a pieuna (1), a pioci (1), a piscui (1). 2 (Reg) A se văicări. 3 (Pex; d. proiectile care străbat cu viteză aerul) A produce un zgomot șuierător caracteristic Si: a șuiera, a țiui. 4 (Îe) A-i ~ (cuiva) urechea (sau urechile) A-i țiui cuiva urechea sau urechile Vz țiui.

PIUI, pers. 3 piuie, vb. IV. Intranz. (Despre păsări, mai ales despre puii lor) A produce sunetul ascuțit caracteristic puilor de pasăre. Tot satul acela era pustiu de oameni și pretutindeni piuiau puii. CAMILAR, N. I 401. Aerul era jilav, mirosul rășinii aspru. O pasăre... foșni din aripi și piui somnoros. C. PETRESCU, Î. II 13. Doi puișori... clipesc din ochi somnoroși – ș-odată tresar cînd vine rîndunica, lacomi și speriați își întind spre ea pliscurile mari căscate și piuie. VLAHUȚĂ, O. A. II 176. ♦ (Despre un corp care străbate aerul cu viteză mare) A șuiera, a țiui. Tunurile detunau... Pe sus piuiau proiectilele. SANDU-ALDEA, U. P. 136. Cei cu praștia-și ascultau piatra cum piuia ca un glonț scăpat din carabină. DELAVRANCEA, S. 266. – Pronunțat: pi-u-i.

A PIUI pers. 3 piuie intranz. 1) (mai ales despre puii de pasăre) A emite sunete caracteristice, subțiri și prelungi; a piscui. 2) (despre obiecte în zbor) A produce un sunet prelung și ascuțit (străbătând aerul cu mare viteză); a șuiera. Gloanțele piuie. [Sil. pi-u-] /Din piu

piuì v. 1. a striga, vorbind de pui de păsări; 2. a da un sunet ascuțit. [Onomatopee: piu piu!].

píuĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (imit. ca și chiuĭ). Munt. Piscuĭ, fac piŭ-piŭ, vorbind de puiĭ de păsărĭ.

piauni v vz piui¹

pioni v vz piui¹

piuli v vz piui¹

piuni v vz piui¹

piura v vz piui¹

piuri v vz piui¹

piui (a ~) (desp. pi-u-) vb., ind. prez. 3 piuie, imperf. 3 pl. piuiau; conj. prez. 3 să piuie

piui (a ~) (pi-u-) vb., ind. prez. 3 piuie, imperf. 3 sg. piuia; conj. prez. 3 să piuie

piui vb. (sil. pi-u-), ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. piuie, imperf. 3 sg. piuia

piui (ind. prez. 3 sg. și pl. piuie)

piuesc, piue 3, piuiam 1 imp.

PIUI vb. 1. (reg.) a pieuna, a pioci, a piscui. (Puii de găină ~.) 2. v. țiui.

PIUI vb. 1. (reg.) a pieuna, a pioci, a piscui. (Puii de găină ~.) 2. a șuiera, a țiui, a vîjîi, (reg.) a țistui. (Glonțul i-a ~ pe la ureche.)

piui, piui v. i. (intl.) a mărturisi.