pisălogi vt [At: V. ROM. iulie 1954, 291 / V: (reg) ~lugi / Pzi: ~gesc / E: pisălog] (Olt; Mun) 1-3 A pisa (1-2, 5).

PISĂLOGI, pisălogesc, vb. IV. Tranz. (Familiar) A plictisi (pe cineva) cu vorba; a pisa (3).

A PISĂLOGI ~esc tranz. pop. A deranja întruna, repetând insistent același lucru; a necăji; a pisa; a plictisi. /Din pisălog

pisălog, ~oagă [At: (a. 1805) GRECU, P. 312 / V: (reg) ~lug, ~sol~, ~sulug smf / Pl: ~ogi, ~oage (1-3) și ~uri / E: pisa + -ălog] 1 sn Unealtă casnică de lemn, de metal, de piatră etc., de obicei rotunjită ca o măciucă la unul sau la ambele capete, folosită la pisat în piuliță Si: pilug (2), (reg) mai² (9), măiag, nilug, pil³ (2), pisălău (1), pisător (1), pisoi³ (1). 2 sn (Reg; îe) A-i sta (cuiva) ~lug pe cap A pisa (14). 3 (Reg) Mai² (8). 4 sm (Reg; îf pisălug) Pilug (1). 5-6 smf, a (Fam) (Persoană) care plictisește pe cineva cu repetarea aceluiași lucru, cu insistențele. 7 sm (Reg; dep; îf pisălug) Cal bătrân, care merge greu.

pisălug, ~oagă smf vz pisălog

pisălugi v vz pisălogi

PISĂLOG², -OAGĂ, pisălogi, -oage, adj. (Familiar; adesea substantivat) Persoană care plictisește cu vorba, cu insistențele. Ne-a tras Jan o șuetă, de nu mai puteam scăpa. Teribil pisălog! Încolo, băiat admirabil. C. PETRESCU, C. V. 63.

PISĂLOG¹ ~oagă (~ogi, ~oage) și substantival fam. (despre persoane) Care plictisește prin insistența sa. /a pisa + suf. ~ălog

pisălóg n., pl. oage (d. pisez cu sufixu -log. V. piŭă). Vest. Chilug, instrument de metal, de lemn orĭ de porțelan cu care izbeștĭ în piŭă cînd pisezĭ. Fig. Iron. Persoană care te pisează cu vorba.

pisălogi (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisălogesc, 3 sg. pisălogește, imperf. 1 pisălogeam; conj. prez. 1 sg. să pisălogesc, 3 să pisălogească

pisălogi (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisălogesc, imperf. 3 sg. pisălogea; conj. prez. 3 să pisălogească

pisălogi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pisălogesc, imperf. 3 sg. pisălogea; conj. prez. 3 sg. și pl. pisălogească

pisălog¹ adj. m., s. m., pl. pisălogi; adj. f., s. f. pisăloagă, pl. pisăloage

pisălog¹ adj. m., s. m., pl. pisălogi; adj. f., s. f. pisăloagă, pl. pisăloage

pisălog adj. m., (persoană) s. m., pl. pisălogi; f. sg. pisăloagă, g.-d. art. pisăloagei, pl. pisăloage

pisălogi, pisălogesc v. t. a fi excesiv de insistent

pisălog, -oagă, pisălogi, -oage s. m., s. f., adj. (persoană) care plictisește pe cineva cu insistențele sale / cu repetarea aceluiași lucru

PISĂLOGI vb. v. bodogăni, cicăli, dăscăli, mărunți, pisa, plictisi, sfărâma, sâcâi, zdrobi.

pisălogi vb. v. BODOGĂNI. CICĂLI. DĂSCĂLI. MĂRUNȚI. PISA. PLICTISI. SFĂRÎMA. SÎCÎI. ZDROBI.

PISĂLOG adj. v. cicălitor, sâcâitor.

pisălog adj. v. CICĂLITOR. SÎCÎITOR.

pisălogí, pisălogesc, v.t. A bate la cap pe cineva: „Și moșul, cum [baba] îl tot necăjea și îl pisălogea într-una și nu-l mai slăbea cu luatul la rost, i-a spus…” (Bilțiu, 1999: 410). – Din pisălog (DEX, MDA).