PILON, piloni, s. m. 1. (Adesea fig.) Stâlp puternic care susține o construcție sau o parte a unei construcții. ♦ Element decorativ în formă de stâlp prismatic, așezat la capătul unui pod (de o parte și de alta), la intrarea într-o expoziție etc. 2. Construcție masivă la monumente sau la temple, de o parte și de alta a intrării. 3. Suport de metal, de beton armat sau de lemn care servește la susținerea conductelor și izolatoarelor liniilor electrice aeriene, a antenelor electromagnetice etc. – Din fr. pylône.^[1]

pilon² sn vz piron

pilon¹ sm [At: BARCIANU / Pl: ~i și (rar, sn), ~oane / E: fr pylône] 1 Construcție care precedă curtea interioară la templele din Egiptul antic și care este alcătuită din două masive puternice de zidărie îmbrăcate în piatră și decorate cu reliefuri, cu hieroglife etc. 2 Element decorativ, în formă de pilastru, așezat de o parte și de alta a unui cap de pod, la intrarea într-un parc, într-o expoziție etc. 3 Stâlp puternic destinat să susțină o construcție sau o parte a unei construcții Vz pilot². 4 Suport de metal, de beton armat sau de lemn care servește la susținerea conductelor și izolatoarelor liniilor electrice aeriene, a antenelor electromagnetice etc.

PILON, piloni, s. m. 1. (Adesea fig.) Stâlp puternic care susține o construcție sau o parte a unei construcții. ♦ Element decorativ în formă de stâlp prismatic, așezat la capătul unui pod (de o parte și de alta), la intrarea într-o expoziție etc. 2. Construcție masivă la monumente sau la temple, de o parte și de alta a intrării. 3. Suport de metal, de beton armat sau de lemn care servește la susținerea conductelor și izolatoarelor liniilor electrice aeriene, a antenelor electromagnetice etc. – Din fr. pylône.

PILON, piloni, s. m. 1. Stîlp puternic, care susține o cupolă, un arc de pod etc. Un pod din beton fără piloni de susținere. 2. Construcție masivă la monumente sau temple, de o parte și de alta a intrării. ♦ Motive decorative în formă de pilaștri așezați la capătul unui pod, la intrarea într-o expoziție. 3. Suport de metal, de beton armat sau de lemn, în general alcătuit din zăbrele, servind la susținerea conductelor și izolatoarelor liniilor electrice aeriene, a antenelor electromagnetice, a cablurilor pentru funiculare etc.

PILON s.m. 1. Stîlp puternic de susținere (a unei cupole, a unui arc de pod etc.). 2. Construcție masivă de o parte și de alta a intrării unui templu sau unui monument. ♦ Element ornamental în formă de stîlp, așezat la capătul unui pod, la intrarea într-o expoziție, într-un parc etc. 3. Stîlp care susține o linie electrică aeriană, o antenă electromagnetică etc. ◊ Pilon de antenă = stîlp pe care este montată o antenă de radioemisiune. [Pl. -oni, (s.n.) -oane. / < fr. pylône, it. pilone, cf. gr. pylon].

PILON s. m. 1. stâlp puternic de susținere a unei construcții sau a unei părți a acesteia, a unui arc de pod etc. 2. construcție masivă de o parte și de alta a intrării unui templu sau monument. ◊ element ornamental în formă de stâlp prismatic la intrarea într-un parc, într-o expoziție etc. 3. stâlp care susține o linie electrică aeriană, o antenă electromagnetică etc. (< fr. pylône)

PILON ~i m. 1) Stâlp de beton armat sau de metal, folosit ca suport de mare rezistență. 2) Stâlp masiv folosit în calitate de picior sau de suport la bolți sau ca element arhitectural decorativ. /<fr. pylône

pilon n. Arhit. 1. mare portal de templu egiptean: mii de peristile, gigantice piloane NAUM; 2. motiv decorativ, în formă de stâlpi, la intrarea unui pod sau a unei alee.

*pilón n., pl. oane (vgr. pylón, -ônos, d. pýle, poartă). Arh. Portal gigantic.

PIRON, piroane, s. n. Cui din oțel lung și gros, curbat (în unghi drept) la unul din capete și folosit la îmbinarea pieselor unei construcții de lemn, la fixarea unui obiect greu pe perete etc.; p. gener. cui mare. ◊ Expr. (Fam.) A face (la) piroane (și cuie) = a clănțăni din dinți din cauza frigului; a dârdâi. (Fam.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. – Din sl. pironŭ.

piroană sf vz piron

piroi sn vz piron

pirom sn vz piron

piron sn [At: CORESI, EV. 132 / V: pilon, ~oană sf, (îrg) ~oi, (înv) ~e (reg) ~om / Pl: ~oane, (reg, sm) ~i / E: slv пиронъ] 1 Cui lung și gros, din oțel, curbat în unghi drept la un capăt și folosit la îmbinarea pieselor unor construcții de lemn, la fixarea unui obiect greu etc. Si: (reg) potseg, poțoc. 2 (Fam; îe) A face (la) ~oane (și la cuie) A tremura de frig Si: a dârdâi. 3 (Fam, îe) A tăia (sau a da) (la) ~oane A spune minciuni. 4 (Rar; îe) A bate cu buretele ~ în perete A face o acțiune absurdă și inutilă. 5 (Rar; îe) A sta ~ A fi piedica în calea cuiva. 6 (Spc; Mun; Olt) Cui de la urechile proțapului.

PIRON, piroane, s. n. Cui (de oțel) lung și gros, curbat (în unghi drept) la unul din capete și folosit la îmbinarea pieselor unei construcții de lemn, la fixarea unui obiect greu pe perete etc.; p. gener. cui mare. ◊ Expr. (Fam.) A face (la) piroane (și cuie) = a clănțăni din dinți din cauza frigului; a dârdâi. (Fam.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. – Din sl. pironŭ.

PIRON, piroane, s. n. Cui de oțel lung și gros (curbat la un capăt), folosit la îmbinarea pieselor unei construcții de lemn, la fixarea unui obiect greu în perete etc. Duman parcă-și simte picioarele tremurînd, mai cu seamă dreptul dinainte, în copita căruia i-a intrat un piron, mai acum cîtăva vreme. GÎRLEANU, L. 38. Cumpără... patru balamale, cîteva piroane, două belciuge. CREANGĂ, P. 321. Să-mi faci D-o scară de fier, Cu piroane de oțel. PĂSCULESCU, U. P. 183. ◊ Expr. (Familiar) A face (la) piroane = a tremura de frig, a clănțăni din dinți, a dîrdîi. Tremurau de frig, de le clănțăneau dinții din gură și făceau la piroane și la cuie. ISPIRESCU, U. 87. A tăia (la) piroane = a spune minciuni, a spune brașoave. – Variantă: (regional) piroi, piroaie (TEODORESCU, P. P. 28), s. n.

PIRON ~oane n. Cui de dimensiuni mari. ◊ A face ~oane a clănțăni din dinți (de frig). A mânca ~oane a fi foarte înfuriat. /<sl. pironu

piron n. cuiu gros. [Gr. mod. PIRÓNI].

piróĭ, V. piron.

pirón n., pl. oane (ngr. pirúni, furculiță, cuĭ, d. vgr. peróne, bold, cuĭ, peiro, străpung; vsl. pironŭ, pirunŭ, furcă, sîrb. pirun, furculiță). Cuĭ: a bate o scîndură în piroane. Fig. Cov. A face piroane, a tremura de frig cînd te scalzĭ mult. – În Munt. vest. Trans. Olt. piróĭ, pl. oaĭe.

pilon s. m., pl. piloni

pilon s. m., pl. piloni

pilon s. m., pl. piloni

pilon, pl. piloni

piron s. n., pl. piroane

piron s. n., pl. piroane

piron s. n., pl. piroane

PIRON s. (reg.) potseg, poțoc. (Bate un ~ în zid.)

PIRON s. (reg.) potseg, poțoc. (Bate un ~ în zid.)

piron (piroane), s. n. – 1. Cui mare. – 2. Minciună. – Var. piroi. Mr. peronă „ac”. Ngr. πηροῦνι, περόνι (Cihac, II, 686; Meyer 326; REW 6366; Tiktin). – Der. pironi, vb. (a bate în cuie, a fixa; a imortaliza).

piron, piroane, s.f. – 1. Cui gros, țăruș. ♦ (onom.) Piron, nume de familie (44 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). 2. (pl., fig.) Chinuri, necazuri. – Din sl. pironǔ (DEX, MDA); din ngr. pironi „cui” < vgr. pérone „bold, cui” (Cihac, Tiktin, cf. DER; Scriban, Șăineanu).

PILON [pilõ], Germain (c. 1537-1590), sculptor francez. Lucrări funerare (mausoleul familiei de Valois la Saint-Denis, „Monumentul inimii lui Henric II”, „Catherina de Medici”), statui („Cancelarul René de Brague îngenuncheat”), scene mitologice („Cele trei Grații”), care reprezintă o tranziție între tradiția gotică și sculptura barocă. A executat monede și medalii.

a face piroane expr. a-i fi foarte frig.

a tăia piroane expr. (glum.) a minți.

piron, piroane s. n. (er.) penis.