pihotă sf [At: N. COSTIN, ap. LET. I A, 19/20 / V: (îrg) pio~, (înv) ~odă, (reg) pioată / A: (îvr) pihotă / Pl: ~te / E: pn piechota, ucr піхота, rs пехота] 1-2 (Îrg; lsg; csc) (Unitate militară de) infanterie. 3 (Pgn; reg) Armată. 4 (Olt; îf piotă) Mulțime de oameni.

PIHOTĂ, pihote, s. f. (Învechit; și în forma piotă) Pedestrime, infanterie. Un regiment de piotă și-a întins atunci pe cîmp, mai sus de cimitir, corturile, pe miriști. STANCU, D. 405. Fac parte din piotă, nu e vorbă. BASSARABESCU, V. 203. Și piota și gloata își scutură pletele pe grumaji și se duc la încăierare. DELAVRANCEA, O. II 164. – Variantă: piotă (pronunțat pi-o-) s. f.

pihotă f. Mold. pedestrime (învechit). [Rus. PĬEHOTA].

píhotă, V. piotă.

pihodă sf vz pihotă

pioată sf vz pihotă

piotă² sf vz pihotă

píotă f., pl. e (maĭ vechĭ pihotă, d. vsl. bg. pĭehota, rus. pĭehóta, rut. pihóta, pol. pĭechota. Cp. cu liotă). Azĭ. Iron. Pifă, pedestrime, infanterie.

pihotă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. pihotei; pl. pihote

pihotă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. pihotei; pl. pihote

pihotă s. f., pl. pihote

pihotă (pihote), s. f. – Infanterie. – Var. piotă. Rus., ceh. pechota, pol. piechota (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Cihac, II, 254; Conev 122). Probabil cuvînt identic cu pifă, s. f. (infanterie), der. pifan, s. m. (infanterist), cu schimbarea lui h › f, ca vîrf, praf etc. (după Iordan, BF, IV, 188, din pif, interj. care imită zgomotul de împușcătură). – Der. pi(h)otaș, s. m. (infanterist).

PIHOTĂ s. v. infanterie.

pihotă s. v. INFANTERIE.

pihotă, pihote, s.f. (înv. și reg.) 1. unitate militară de infanterie; pedestrime. 2. (reg.) armată. 3. (reg.) adunătură, mulțime mare de oameni.

piotă, piote, s.f. (înv.) corabie ușoară, lungă și îngustă, cu rame sau cu pânze.