13 definiții pentru pietism


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PIETÍSM s. n. Mișcare reformatoare în cadrul luteranismului german, fondată în 1671 și caracterizată prin reîntoarcerea la sentimentul pietății, rigorism în practicile religioase și ascetism. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piétisme.

pietism sn [At: POLIZU / P: pi-e~ / Pl: (rar) ~e / E: fr piétisme] 1 Doctrină ascetică a unei secte protestante care promovează respectarea cu rigurozitate a practicilor religioase, pietatea și misticismul extrem Si: puritanism. 2 (Pex) Atitudine, comportare a adepților acestei doctrine Si: puritanism. 3 (Îdt; prt) Evlavie ipocrită. corectată

PIETÍSM s. n. Doctrină ascetică a unei secte protestante, care promovează respectarea cu rigurozitate a practicilor religioase, pietatea și misticismul extrem; p. ext. atitudine, comportare a adepților acestei doctrine. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piétisme.

PIETÍSM s. n. Doctrină religioasă protestantă, răspîndită în Germania, ai cărei adepți practică ascetismul și acceptă ideea sacerdoțiului universal.

PIETÍSM s.n. Doctrină ascetică protestantă, apărută în Germania în sec. XVII, care admitea că fiecare poate interpreta scriptura în felul lui. [Pron. pi-e-. / < fr. piétisme].

PIETÍSM s. n. doctrină ascetică protestantă, care promovează respectarea riguroasă a practicilor religioase, pietatea și misticismul. (< fr. piétisme)

PIETÍSM n. (mai ales în Germania sec. XVII-XVIII) Curent în religia protestantă, care promova respectarea cu rigurozitate a practicilor religioase, pietatea și misticismul extrem. [Sil. pi-e-] /<fr. piétisme

*pietízm n. (fr. piétisme, d. piété, pietate). Doctrină religioasă a unor protestanțĭ care tind la ascetizm proclamînd sacerdoțiu universal al tuturor credincĭoșilor ș. a. V. protestantizm.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

pietísm s. n. (sil. pi-e-)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

pietísm s. n. Doctrină ascetică a unei secte protestante, fundată în 1671 de teologul german Philipp Jakob Spener (1635-1705), care promovează respectarea riguroasă a practicilor religioase și misticismul extrem; p. ext. atitudinea adepților acestei doctrine. ♦ (Înv., peior.) Evlavie (ipocrită). – Din fr. piétisme.

PIETÍSM (< fr., germ.; {}s lat. pietas „pietate”) s. n. 1. Mișcare reformatoare în cadrul luteranismului german fondată în 1671 de pastorul alsacian Philipp Jakob Spener (1635-1705), apărută ca o reacție contra dogmatismului bisericii oficiale; sub A.H. Francke (1663-1727), succesorul lui Spener, Universitatea din Halle a devenit centrul acestei mișcări. Caracterizată prin reîntoarcerea la sentimentul pietății, preconizând o viață morală, rigorism în practicile religioase și ascetism. Principalii reprezentanți: G. Arnold, N.L. Zinzendorf. P. a influențat bisericile moraviană și metodistă. 2. Tendință permanentă în bisericile creștine accentuând asupra sacrificiului personal și a exercițiilor de pietate.

Intrare: pietism
  • silabație: pi-e-
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pietism
  • pietismul
  • pietismu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • pietism
  • pietismului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)