pietism s. n. Doctrină ascetică a unei secte protestante, fundată în 1671 de teologul german Philipp Jakob Spener (1635-1705), care promovează respectarea riguroasă a practicilor religioase și misticismul extrem; p. ext. atitudinea adepților acestei doctrine. ♦ (Înv., peior.) Evlavie (ipocrită). – Din fr. piétisme.