pieritură sf [At: LEX. MARS. 235 / Pl: ~ri / E: pieri + -tură] 1 (Pop) Om sau animal slab, lipsit de energie și de vigoare, care abia se mai ține pe picioare Si: căzătură, mortăciune. 2 (Reg) Semănătură cu plantele rare, pipernicite, rău dezvoltate, din cauza condițiilor nefavorabile. 3 (Pex) Plante de pe o astfel de cultură. 4 (Reg) Cânepă măruntă crescută pe marginea cânepiștii. 5 (Reg) Iarbă rară și mică. 6 (Reg) Loc dintr-o porumbiște în care nu a răsărit porumbul semănat. 7 (Mun) Teren sărac, nerodit, pe care nu crește nimic. 8 (Reg) Pericol, primejdie de moarte. 9 (Pex) Necaz, supărare, greutate, dificultate mare.

PIERITURĂ, pierituri, s. f. (Popular) Animal fără vlagă, slab, neputincios.

peritúră f., pl. ĭ. Mortăcĭune (epitet ironic uneĭ ființe slabe saŭ aproape de moarte).

pieritură s. f., g.-d. art. pieriturii; pl. pierituri

pieritură s. f., g.-d. art. pieriturii; pl. pierituri

pieritură s. f., g.-d. art. pieriturii; pl. pierituri

PIERITURĂ s. v. căzătură.

PIERITURĂ s. căzătură, mortăciune. (O ~ de cal.)

pieritură, pierituri, s.f. (reg.) 1. om sau animal slab, lipsit de energie și de vigoare; căzătură, mortăciune. 2. semănătură cu plante rare, pipernicite. 3. cânepă măruntă, crescută pe marginea cânepiștii. 4. iarbă rară și mică. 5. loc dintr-o porumbiște în care n-a răsărit porumbul semănat. 6. teren sărac, neroditor. 7. pericol, primejdie de moarte. 8. necaz, supărare; greutate, dificultate mare. modificată

pieritúră, pierituri, s.f. (pop.) Om sau animal slab, lipsit de vlagă: „Cum mere el câtingan, pe malul Cosăului, vede oarece pieritură aproape de mal” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 248). – Din pieri + suf. -tură (MDA).