2 intrări

pieptăn

  • 1. Obiect de toaletă confecționat din os, din metal, din materiale plastice etc., cu dinți mărunți, care servește la pieptănat părul sau pe care femeile îl poartă în păr ca podoabă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX 4 exemple
    exemple
    • Cine are barbă are și pieptene. NEGRUZZI, S. I 249.
      surse: DLRLC
    • La trup pepene, La cap pieptene, La picioare Rășchitoare (Cocoșul). GOROVEI, C. 92.
      surse: DLRLC
    • Vîntul scăpat din pieptenele pădurii începea să gonească șuierînd prin mărăcini. DUMITRIU, N. 187.
      surse: DLRLC figurat
    • Nu știu ce să fac cu cățelul ăsta al meu. Cît îi dau să îmbuce, coastele tot pieptene. SADOVEANU, P. M. 69.
      surse: DLRLC figurat
  • 2. Unealtă cu dinți metalici, folosită în industria casnică la pieptănatul fibrelor textile; pieptănuși.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX mai ales la plural un exemplu
    exemple
    • Pieptenii de pieptănat cîlți. CREANGĂ, P. 59.
      surse: DLRLC
    • 2.1. Element al mașinii industriale de pieptănat fibrele textile.
      surse: DEX '09 DEX '98 prin extensiune
    • diferențiere Cilindru cu dinți metalici sau pânză fără fire, cu ace, care constituie piesa principală la mașina de pieptănat.
      surse: DLRLC
  • 3. Nume dat mai multor obiecte, unelte sau părți componente ale acestora, care seamănă, ca formă sau ca folosire, cu un pieptăn sau pieptăn.
    surse: DEX '09 NODEX prin analogie
    • 3.1. Pieptene de filetat = unealtă în formă de disc dințat la periferie, folosită pentru tăierea filetului.
      surse: DLRLC NODEX

etimologie:

  • limba latină pecten
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX

20 de definiții

PIÉPTENE s. v. darac, dărăcitor, furculiță, regulator, scărmănătoare, surdină, țesală.

piéptene (piépteni), s. m. – Obiect de toaletă pentru păr, darac. – Mr., megl. chiaptine, istr. coptir. Lat. pĕctĭnem (Pușcariu 1312; Candrea-Dens., 1383; REW 6328), cf. it. pettine, prov. penche, fr. peigne, sp. peine, port. pente.Der. pieptăna, vb. (a da cu pieptenele prin păr; a dărăci; a curăța, a cizela, a îngriji), care ar putea reprezenta lat. pĕctĭnāre (Pușcariu 1311; Candrea-Dens., 1384; REW 6329), cf. mr., megl. chiaptin; pieptănariță, s. f. (creasta-cocoșului, Cynorosus cristatus); pieptănătură, s. f. (coafură, frizură), cf. lat. med. pectinatura; pieptănaș, s. m. (pieptene mic); pieptenel, s. m. (darac); pieptănar, s. m. (fabricant de piepteni); cheptene, s. m. (Arg., bou).

pieptene m. 1. unealtă dințată ce servă a alege și curăța părul, inul, cânepa; 2. pieptene de legat și împodobit părul femeilor. [Lat. PECTINEM].

PIEPTĂNÁ, piéptăn, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) descurca, a(-și) netezi, a(-și) aranja sau a(-și) curăța cu pieptenele părul sau barba. ♦ A (se) coafa. ♦ Tranz. (Pop.) A țesăla. 2. Tranz. A trece anumite fibre textile prin dinții unor piepteni (pentru a le curăța de impurități, a alege fibrele de calitate bună etc.). ♦ Fig. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva. 3. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A(-și) cizela stilul, vorbirea etc. [Prez. ind. și: piáptăn] – Lat. pectinare.

PIEPTĂNÁ, piéptăn, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) descurca, a(-și) netezi, a(-și) aranja sau a(-și) curăța cu pieptenele părul sau barba. ♦ A (se) coafa. ♦ Tranz. (Pop.) A țesăla. 2. Tranz. A trece anumite fibre textile prin dinții unor piepteni (pentru a le curăța de impurități, a alege fibrele de calitate bună etc.). ♦ Fig. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva. 3. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A(-și) cizela stilul, vorbirea etc. [Prez. ind. și: piáptăn] – Lat. pectinare.

PIEPTĂNÁ, pieptăn, vb. I. Tranz. 1. A descurca, a aranja cu pieptenele părul, barba etc; (fiind vorba de femei) a netezi și a potrivi părul, aranjîndu-l, adunîndu-l laolaltă, sau împletindu-l. A doua zi se scula, Fața palidă-și spăla, Păr de aur pieptăna. ALECSANDRI, P. I 105. ◊ (Complementul indică persoana) Te-am pieptănat și te-am îngrijit. SADOVEANU, O. VIII 198. Și ducîndu-se împăratul pune de piaptănă și îmbracă la fel pe amîndouă fetele. CREANGĂ, O. A. 261. ◊ Refl. (Despre persoane) Sultănica, de n-ar pieptăna-o mă-sa, nu s-ar mai pieptăna. DELAVRANCEA, S. 48. Ele începură a se pieptăna. ISPIRESCU, L. 236. Își rase barba, se pieptănă. ALEXANDRESCU, M. 326. Satul arde și baba se piaptănă v. b a b ă. ◊ Fig. (Familiar) Alai piaptănă puțin fraza. CAMIL PETRESCU, T. II 418. ♦ (Familiar) A bate pe cineva. V. s c ă r m ă n a. De-abia l-am scos din gura lui Zurzan; l-a pieptănat de i-au mers peticele. CREANGĂ, P. 148. 2. (Cu privire la anumite fibre textile) A trece printre dinții unor piepteni pentru a îndepărta impuritățile, fibrele scurte și ghemotoacele; a dărăci. Aduceți... ragila și pieptenii de pieptănat cîlți. CREANGĂ, P. 59. ◊ Refl. Fig. Apele furioase trecuseră prin garduri ca prin piepteni, pieptănîndu-se în ele de toate ierburile și gunoaiele aduse din pădure. GALACTION, O. I 205. – Forme gramaticale: prez. ind. pers. 2 piepteni, pers. 3 piaptănă.Prez. ind. și: piepten (CARAGIALE, O. VII 118).

pieptăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. piéptăn, 2 sg. piépteni, 3 piáptănă; conj. prez. 3 piéptene

pieptăná vb., ind. prez. 1 sg. piéptăn, 2 sg. piépteni, 3 sg. piáptănă; conj. prez. 3 sg. și pl. piéptene

PIEPTĂNÁ vb. 1. v. dărăci. 2. a peria, a scărmăna. (A ~ fuiorul.)

PIEPTĂNÁ vb. v. atinge, bate, cizela, coafa, linge, lovi, stiliza, țesăla.

A PIEPTĂNÁ piéptăn tranz. 1) (părul) A aranja cu pieptenele. 2) (fibre textile) A trece printr-un pieptene special (pentru a curăța de impurități sau pentru a înlătura fibrele scurte). 3) fam. fig. (persoane) A supune unei pedepse corporale; a bate tare; a scărmăna; a răgila; a țesăla; a chelfăni. /<lat. pectinare

A SE PIEPTĂNÁ mă piéptăn intranz. fam. A face (concomitent) schimb de bătăi (unul cu altul); a se bate. /<lat. pectinare

pieptenà v. 1. a descurca și netezi părul cu pieptenele; 2. a scărmăna in, cânepă, lână etc.; 3. fig. a îngriji de aproape: a-și pieptena stilul. [Lat. PECTINARE].

péptăn (est) și pĭéptăn (vest), a v. tr. (vrom. pĭepten, lat. péctino, -áre; it. pettinare, pv. penchenar, fr. peigner, cat. petinar, sp. peinar, pg. pentear.Peptăn, peptenĭ, peaptănă, să peptene [est]; pĭeptîn, pĭeptenĭ, pĭaptănă, să pĭeptene [vest]. Descurc și netezesc păru cu peptenele. Scarmăn, dărăcesc (inu, cînepa, lîna). Fig. Înfrumusețez: a-țĭ peptăna stilu. Iron. Trag o bătaĭe: femeĭa nepeptănată ca moara neferecată! Prov. Țara pĭere, și baba se peaptănă, se zice cînd unu se ocupă de fleacurĭ în timpu unor afacerĭ importante. V. drotez.

péptine (est) și pĭéptene (vest) m. (lat. pĕcten, péctinis; it. péttine, pv. penche, fr. peigne, cat. pinta, sp. peine, pg. pente). Un instrument cu dințĭ lungĭ, supțirĭ [!] și deșĭ, care servește la curățat păru capuluĭ, firele de in și de cînepă ș. a. Acelașĭ instrument de o formă maĭ elegantă și întrebuințat de femeĭ ca să le ție [!] păru și ca ornament (V. BSG. 1933, 322). V. perie, darac.

pĭéptăn, -ănătúră, pĭéptene V. pept-.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

piéptene s. v. DARAC. DĂRĂCITOR. FURCULIȚĂ. REGULATOR. SCĂRMĂNĂTOARE. SURDINĂ. ȚESALĂ.

PIEPTĂNÁ vb. 1. (TEXT.) a dărăci, a scărmăna, (Olt., Ban. și Transilv.) a drîgla, (Transilv.) a hecela. (A ~ lîna la darac.) 2. a peria, a scărmăna. (A ~ fuiorul.)

pieptăná vb. v. ATINGE. BATE. CIZELA. COAFA. LINGE. LOVI. STILIZA. ȚESĂLA.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

a se pieptăna cu prosopul expr. (glum.) a fi chel.

Intrare: pieptăn
pieptăn
substantiv masculin (M27) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular pieptăn pieptănul
plural piepteni pieptenii
genitiv-dativ singular pieptăn pieptănului
plural piepteni pieptenilor
vocativ singular
plural
piepten
substantiv masculin (M1) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular piepten pieptenul
plural piepteni pieptenii
genitiv-dativ singular piepten pieptenului
plural piepteni pieptenilor
vocativ singular
plural
pieptene
substantiv masculin (M45)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular pieptene pieptenele
plural piepteni pieptenii
genitiv-dativ singular pieptene pieptenelui
plural piepteni pieptenilor
vocativ singular
plural
Intrare: pieptăna
pieptăna
verb (VT42)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) pieptăna pieptănare pieptănat pieptănând singular plural
piaptănă pieptănați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) pieptăn, piaptăn* (să) pieptăn, piaptăn* pieptănam pieptănai pieptănasem
a II-a (tu) piepteni (să) piepteni pieptănai pieptănași pieptănaseși
a III-a (el, ea) piaptănă (să) pieptene pieptăna pieptănă pieptănase
plural I (noi) pieptănăm (să) pieptănăm pieptănam pieptănarăm pieptănaserăm, pieptănasem*
a II-a (voi) pieptănați (să) pieptănați pieptănați pieptănarăți pieptănaserăți, pieptănaseți*
a III-a (ei, ele) piaptănă (să) pieptene pieptănau pieptăna pieptănaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)

10 definiții încorporate

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „conjugări / declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

PIÉPTENE s. m. v. pieptăn.

PIÉPTENE, piepteni, s. m. 1. Obiect de toaletă confecționat din os, din metal, din materiale plastice etc., cu dinți mărunți, care servește la pieptănat1 părul sau pe care femeile îl poartă în păr ca podoabă. 2. (Mai ales la pl.) Unealtă cu dinți metalici, folosită în industria casnică la pieptănatul1 fibrelor textile; pieptănuși; p. ext. element al mașinii industriale de pieptănat fibrele textile. 3. P. anal. Nume dat mai multor obiecte, unelte sau părți componente ale acestora, care seamănă, ca formă sau ca întrebuințare, cu un pieptene (1, 2). [Var.: piépten s. m.] – Lat. pecten.

PIÉPTENE, piepteni, s. m. 1. Obiect de toaletă făcut din os, din celuloid, din metal etc. cu dinți, care servește la pieptănat. Cine are barbă are și pieptene. NEGRUZZI, S. I 249. La trup pepene, La cap pieptene, La picioare Rășchitoare (Cocoșul. GOROVEI, C. 92. ◊ Fig. Vîntul scăpat din pieptenele pădurii începea să gonească șuierînd prin mărăcini. DUMITRIU, N. 187. Nu știu ce să fac cu cățelul ăsta al meu. Cît ii dau să îmbuce, coastele top pieptene. SADOVEANU, P. M. 69. ♦ Obiect asemănător cu cel descris mai sus, uneori incrustat, cu care femeile își prind părul. 2. (Mai ales la pl.) Unealtă de diferite forme, cu dinți, de fier, care servește în industria casnică la pieptănatul firelor textile, la descurcarea sau la aranjarea părului animalelor etc. Pieptenii de pieptănat cîlți. CREANGĂ, P. 59. ♦ Cilindru cu dinți metalici sau pînză fără fire, cu ace, care constituie piesa principală la mașina de pieptănat. ◊ Pieptănuș (1). 3. Unealtă în formă de disc dințat la periferie, folosită pentru tăierea filetului.- Variantă: piépten s. m.

piéptene s. m., pl. piépteni

PIÉPTENE ~i m. 1) Obiect de toaletă constând dintr-o placă cu dinți, care servește la pieptănarea părului sau pe care îl poartă femeile în păr ca podoabă. 2) Unealtă cu dinți de metal, folosită la pieptănatul fibrelor textile (de lână, de cânepă etc.). 3) Orice unealtă având funcție sau formă asemănătoare. ◊ ~ de filetat cuțit cu dinți pentru executarea fileturilor. /<lat. pecten

PIÉPTĂN, piepteni, s. m. 1. Obiect de toaletă confecționat din os, din metal, din materiale plastice etc., cu dinți mărunți, care servește la pieptănat1 părul sau pe care femeile îl poartă în păr ca podoabă. 2. (Mai ales la pl.) Unealtă cu dinți metalici, folosită în industria casnică la pieptănatul1 fibrelor textile; pieptănuși; p. ext. element al mașinii industriale de pieptănat fibrele textile. 3. P. anal. Nume dat mai multor obiecte, unelte sau părți componente ale acestora, care seamănă, ca formă sau ca folosire, cu un pieptăn (1, 2). [Var.: piéptene s. m.] – Lat. pecten.

PIÉPTEN s. m. v. pieptene.

PIÉPTEN s. m. v. pieptene.

piéptăn / piéptene s. m., pl. piépteni