picota v vz picoti

picotà v. a pica de somn. [Frecventativ din pica].

chipătă sf vz pipotă

chipotă sf vz pipotă

hipotă sf vz pipotă

picoșă sf vz pipotă

picotă sf vz pipotă

picoti vi [At: CARAGIALE, O. II, 29 / V: (reg; cscj) ~ta, (Pzi: ~tez, picot), (îrg) ~cuți / Pl: ~tesc / E: pica¹ + -oti] 1 A moțăi¹ (2). 2 (Ban; Trs) A picura (1).

picuți v vz picoti^[1] corectat(ă)

pipătă sf vz pipotă

pipotă sf [At: POLIZU / V: (îrg) hi~, picoșă, pico~, (reg) ~pătă, ~pută / Pl: ~te, (reg) ~oți / E: nct] 1 Stomac de pasăre Si: (pop) rânză, (reg) bătucă, morișcă, mură², pipoașcă (1), râșnitoare, râșniță. 2 (Fam; gmț) Stomac de om. 3 (Reg; îe) A i se umfla (cuiva) ~ta A se înfuria. 4 (Reg; îe) A avea (sau a fi cu) ~ta plină (sau umflată) A fi înfuriat. 5 (Reg; îe) A-i crăpa (cuiva) ~ta de nerăbdare A fi foarte nerăbdător. 6 (Reg; îe) A-și umple (sau a-și îneca) ~ta A se îmbăta. 7 (Reg; îe) A avea (sau a face, a fi cu) ~ (mare) A deveni îngâmfat. 8 (Nob; îe) A fi rău de ~ A fi afemeiat. 9 (Mol; arg; îe) A-i bâțâi (cuiva) ~ta A-i fi cuiva frică. 10 (Îvr) Ficat. 11 (Reg; euf) Organ genital al vacii.

pipută sf vz pipotă

PICOTI, picotesc, vb. IV. Intranz. A fi somnoros, a ațipi șezînd, a moțăi, a piroti, a dormita. Venea la muncă spre amiază cu ochii cîrpiți de nesomn și cîteodată, seara, picotea. PAS, L. II 65. În mijlocul drumului picotește cîinele învățătorului. REBREANU, I. 10. Moi pana în călimări și, picotind cu capul plecat pe masă, mă gîndesc. CARAGIALE, M. 60. – Variantă: picota, picotez (STANCU, D. 186, ARDELEANU, D. 46, DELAVRANCEA, S. 171), vb. I.

PIPOTĂ, pipote, s. f. Stomac de pasăre; rînză. Celui mare îi dete capul găinii, celui mijlociu pipota și celui mai mic inima. ISPIRESCU, L. 272. ◊ Expr. (Familiar) A i se umfla (cuiva) pipota = a se mînia.

A PICOTI ~esc intranz. A ațipi și a se trezi repetat, la intervale scurte, șezând sau stând în picioare; a moțăi; a dormita; a somnola; a piroti. /a pica + suf. ~oti

PIPOTĂ ~e f. 1) Parte a aparatului digestiv al păsărilor în care se mistuie hrana; rânză. 2) fam. Parte a aparatului digestiv la om în care se digeră alimentele; stomac. /Orig. nec.

pipotă f. 1. al treilea stomac al păsărilor; 2. fam. burtă: își umple pipota. [Derivat din dial. pipă, burtă].

chípotă, V. pipotă.

picotésc v. intr. (imit. d. a pica). Vest. Pirotesc, pic (nu maĭ pot) de somn. – La Ch. N. I, 95 și 131, -ez: să merg fugînd saŭ picotînd, țĭ-aĭ întins trupu la soarele primăveriĭ și picotezĭ.

pípotă f., pl. e (rut. pipotĭ, cobie; ceh. pipot, țipet de puĭ, pipati, a țipa ca puiĭ; ung. pipta, cobie. V. pipă). Vest. Rînză. Fam. Stomah: a-țĭ umplea pipota. – În Munt. est. Pop. chipotă.

picoti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picotesc, 3 sg. picotește, imperf. 1 picoteam; conj. prez. 1 sg. să picotesc, 3 să picotească

pipotă s. f., g.-d. art. pipotei; pl. pipote

picoti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picotesc, imperf. 3 sg. picotea; conj. prez. 3 să picotească

pipotă s. f., g.-d. art. pipotei; pl. pipote

picoti vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picotesc, imperf. 3 sg. picotea; conj. prez. 3 sg. și pl. picotească

pipotă s. f., pl. pipote

PICOTI vb. v. ațipi.

PIPOTĂ s. (ANAT.) rânză, stomac măcinător, (reg.) bătucă, morișcă, mură, pipoașcă, râșnitoare, râșniță. (~ de pasăre.)

PIPOTĂ s. v. stomac.

PICOTI vb. a ațipi, a dormita, a moțăi, a piroti, (livr.) a somnola, (înv. și reg.) a aromi, a somnora, (reg.) a ajumi, a mătăli, a mocăi, a ochi, a picura, a pircoti, (Transilv.) a chircoti, (Mold.) a clipoci, (prin Olt.) a mocota, (Transilv.) a știulbica. (A ~ pe scaun.)

pipotă s. v. STOMAC.

PIPOTĂ s. (ANAT.) rînză, (reg.) bătucă, morișcă, mură, pipoașcă, rîșnitoare, rîșniță. (~ de pasăre.)

pipotă (pipote), s. f. – Stomac de pasăre, rînză. – Var. chipotă. Trans. picotă. Ngr. *ἐφήπαπα, din gr. ἤπαρ, ἤπατος „ficat”, ca ngr. ἐφιππος din gr. ἴππος, sau ngr. ἐφάπλωμα din gr. ἄπλωμα. Ca în ultimul caz (ἐφάπλωμα › πάπλωμα), *ἐφήπαπα ar fi trecut la *πήπαπα, prin asimilare. Rezultatul normal, *pipătă s-a modificat datorită influenței consoanei, ca sl. domaliti › domoli, sl. mamiti › momi. Alte explicații nu par suficiente: din ceh. pipati „a privi” (Cihac, II, 256), cf. rut. pipotĭ „cobe, tîfnă” (Scriban); din gr. ἤπαρ încrucișat cu ficatum (Schuchardt, ZRPh., XXVIII, 435; REW 4108); în legătură cu sl. pąpukŭ „buric” (Tiktin).

a i se umfla (cuiva) pipota expr. 1. a se înfuria. 2. a se fuduli.

a-i arde pipota expr. a râvni, a tânji; a avea neapărată nevoie (de ceva)

a-i crăpa pipota expr. a fi foarte nerăbdător.