picotă sf vz pipotă

picoșă sf vz pipotă

picota v vz picoti

picoti vi [At: CARAGIALE, O. II, 29 / V: (reg; cscj) ~ta, (Pzi: ~tez, picot), (îrg) ~cuți / Pl: ~tesc / E: pica¹ + -oti] 1 A moțăi¹ (2). 2 (Ban; Trs) A picura (1).

picuți v vz picoti^[1] corectată

pipătă sf vz pipotă

pipotă sf [At: POLIZU / V: (îrg) hi~, picoșă, pico~, (reg) ~pătă, ~pută / Pl: ~te, (reg) ~oți / E: nct] 1 Stomac de pasăre Si: (pop) rânză, (reg) bătucă, morișcă, mură², pipoașcă (1), râșnitoare, râșniță. 2 (Fam; gmț) Stomac de om. 3 (Reg; îe) A i se umfla (cuiva) ~ta A se înfuria. 4 (Reg; îe) A avea (sau a fi cu) ~ta plină (sau umflată) A fi înfuriat. 5 (Reg; îe) A-i crăpa (cuiva) ~ta de nerăbdare A fi foarte nerăbdător. 6 (Reg; îe) A-și umple (sau a-și îneca) ~ta A se îmbăta. 7 (Reg; îe) A avea (sau a face, a fi cu) ~ (mare) A deveni îngâmfat. 8 (Nob; îe) A fi rău de ~ A fi afemeiat. 9 (Mol; arg; îe) A-i bâțâi (cuiva) ~ta A-i fi cuiva frică. 10 (Îvr) Ficat. 11 (Reg; euf) Organ genital al vacii.

pipută sf vz pipotă

PICOTÍ, picotesc, vb. IV. Intranz. A fi somnoros, a ațipi șezînd, a moțăi, a piroti, a dormita. Venea la muncă spre amiază cu ochii cîrpiți de nesomn și cîteodată, seara, picotea. PAS, L. II 65. În mijlocul drumului picotește cîinele învățătorului. REBREANU, I. 10. Moi pana în călimări și, picotind cu capul plecat pe masă, mă gîndesc. CARAGIALE, M. 60. – Variantă: picotá, picotez (STANCU, D. 186, ARDELEANU, D. 46, DELAVRANCEA, S. 171), vb. I.

PÍPOTĂ, pipote, s. f. Stomac de pasăre; rînză. Celui mare îi dete capul găinii, celui mijlociu pipota și celui mai mic inima. ISPIRESCU, L. 272. ◊ Expr. (Familiar) A i se umfla (cuiva) pipota = a se mînia.

A PICOTÍ ~ésc intranz. A ațipi și a se trezi repetat, la intervale scurte, șezând sau stând în picioare; a moțăi; a dormita; a somnola; a piroti. /a pica + suf. ~oti

PÍPOTĂ ~e f. 1) Parte a aparatului digestiv al păsărilor în care se mistuie hrana; rânză. 2) fam. Parte a aparatului digestiv la om în care se digeră alimentele; stomac. /Orig. nec.

picotà v. a pica de somn. [Frecventativ din pica].

pipotă f. 1. al treilea stomac al păsărilor; 2. fam. burtă: își umple pipota. [Derivat din dial. pipă, burtă].

picotésc v. intr. (imit. d. a pica). Vest. Pirotesc, pic (nu maĭ pot) de somn. – La Ch. N. I, 95 și 131, -ez: să merg fugînd saŭ picotînd, țĭ-aĭ întins trupu la soarele primăveriĭ și picotezĭ.

pípotă f., pl. e (rut. pipotĭ, cobie; ceh. pipot, țipet de puĭ, pipati, a țipa ca puiĭ; ung. pipta, cobie. V. pipă). Vest. Rînză. Fam. Stomah: a-țĭ umplea pipota. – În Munt. est. Pop. chipotă.

picotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picotésc, imperf. 3 sg. picoteá; conj. prez. 3 să picoteáscă