picnit, ~ă a [At: UDRESCU, GL. / V: pign~ / Pl: ~iți, ~e / E: picni] (Mun; d. haine, materiale textile etc.) 1 Tocit. 2 Rupt.

picnít, -ă adj. Fam. Lovit delicat și fin. Picnit de boală, atacat de boală, deși nu se prea observă. V. țicnit.

picni v [At: MOXA, 403/40 / V: (reg) pigni / Pzi: ~nesc / E: fo] 1 vt (Înv) A ochi. 2 vt (Pop; c. i. ființe) A lovi, țintind. 3 vt (Înv; îe) A ~ (pe cineva) la coada ișlicului A supăra pe cineva cu vorba. 4 vt (Fig) A atinge pe cineva unde îl doare mai tare, din punct de vedere moral. 5 vt (Îae) A jigni. 6 vt (Fig; subiectul este boala, moartea, durerea) A doborî pe cineva pe neașteptate. 7 vi (Reg; d. dinți) A apărea. 8-9 vtr (Mun; d. haine) A (se) toci. 10-11 vtr (Mun; d. haine) A (se) găuri.

pigni v vz picni

pignit, ~ă a vz picnit

PICNI, picnesc, vb. IV. Tranz. A atinge cu o lovitură bine țintită. Mi-l picni așa de bine, încît începu să gîlgîie sîngele dintr-însul. ISPIRESCU, U. 57. De la baltă pîn’ la munte Să picnim ciocoiu-n frunte. TEODORESCU, P. P. 296. ◊ Fig. Privi lung în urma lui, cum se duce legănat și împleticindu-se ca un om beat sau picnit de friguri. STĂNOIU, C. I. 173. ♦ Fig. A înțepa pe cineva cu vorba. Zamfir se cutremură! Aici l-a picnit Bucura: vorba asta nu mai putea s-o audă Zamfir fără de a lua hotărirea că n-are să facă ceea ce voiește Ana. SLAVICI, V. P. 128. ◊ Expr. (Învechit) A picni (pe cineva) la coada ișlicului v. ișlic.

picnì v. a lovi drept la țintă, a nemeri. [Onomatopee din pic! (cf. pocni)].

picnésc v. tr. (d. pic 3, care e rudă cu vsl. pikŭ, împunsătură, nsl. pikniti, a împunge, sîrb. piknutĭ, a face un punct, rus. pikatĭ, piknutĭ, a piui, a ciripi, pol. pikać, piknać, a împunge, a răni adînc. V. pocnesc). Fam. Lovesc îndemănatic cu peatra, cu cĭomagu, cu glonțu saŭ (fig.) cu vorba: l-a picnit drept în pălărie! V. intr. Rar. Mă ivesc spărgînd un obstacul (de ex., dințiĭ din gingiĭ, un fruct dintr’o cápsulă). – Și pignesc (vest).

pignésc, V. picnesc.

picni (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picnesc, 3 sg. picnește, imperf. 1 picneam; conj. prez. 1 sg. să picnesc, 3 să picnească

picni (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picnesc, imperf. 3 sg. picnea; conj. prez. 3 să picnească

picni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picnesc, imperf. 3 sg. picnea; conj. prez. 3 sg. și pl. picnească

PICNI vb. v. ajunge, atinge, izbi, lovi, nimeri, ochi, pocni.

picni vb. v. AJUNGE. ATINGE. IZBI. LOVI. NIMERI. OCHI. POCNI.

picni (picnesc, picnit), vb. – 1. (Înv.) A fixa, a determina. – 2. A ajunge, a atinge, a ținti. Slov. pikniti „a înțepa”, sb. piknuti „a puncta”, din sl. pikŭ „vîrf” (Tiktin).

picnit, picnită, adj. (reg.; despre haine, materiale textile etc.) tocit, ros; rupt, găurit.

picni, picnesc, vb. IV (pop. și fam.) 1. a lovi, a atinge, a nimeri pe cineva cu o lovitură bine țintită. 2. (despre boli, dureri, necazuri) a veni, a lovi, a doborî (pe neașteptate). 3. (înv.) a ochi, a ținti, a viza. 4. (reg.; despre dinți) a apărea, a ieși. 5. (reg.) a (se) toci, a (se) roade; a (se) rupe, a (se) găuri.