piciu m. băiat mic, mai ales ștrengar și sburdalnic. [Cf. sicilian PICIOTTU, băiat].

PICI, pici, s. m. Băiat (foarte) tânăr; copil de sex masculin; puști. – Din tc. piç.

pici² smi [At: CREANGĂ, O. 297 / E: tc piç] 1 (Fam; cu termen de adresare) Băiat foarte tânăr. 2 Copil de sex masculin Si: (fam) puști, (nob) piciulingă.

CHICI... = PICI...

PICI, pici, s. m. (Fam.) Băiat (foarte) tânăr; copil de sex masculin; puști. – Din tc. piç.

PICI, pici, s. m. (Familiar, adesea glumeț) Băiat nevîrstnic; copil. Ei, piciule, toți stejarii ăștia... mă cunosc de 25 de ani! GALACTION, O. I 268. Întinde piciul istovit O pălărie spartă. IOSIF, V. 55. Ce te uiți așa, piciule? Vezi-ți de treabă. VLAHUȚĂ, la TDRG.

PICI ~ m. fam. Băiat mic; puști; băiețel. /<turc. piç

picĭ m., pl. tot așa (cp. cu pițigoĭ, cu pitic, și cu turc. pič, bastard, animal saŭ plantă incompletă, vlăstar adventiv crescut lîngă trunchĭ. Cp. cu copil, baĭstruc și bitang). Fam. Băĭat de vre-o 8-14 anĭ: un picĭ conducea barca.

piciu, -ci.

pici s. m., pl. pici, art. picii

pici s. m., pl. pici, art. picii

pici s. m., pl. pici

pici (pici), s. m. – Avorton, stîrpitură. Tc. piç „bastard” (Lokotsch 1653; T. Papahagi, Etimologii, București 1940). Relație cu rădăcina romanică *picc- (Pușcariu 1304; Tiktin) pare incertă.

PICIU subst. 1. – (Ard); – olt, (Sd și nume de cal (Sc). 2. Cf. Picimea b. (17 B III 250).

PICI s. v. băiețaș, băiețel, copilaș.

PICI s. v. puști.

pici s. v. BĂIEȚAȘ. BĂIEȚEL. COPILAȘ.

PICI s. prichindel, puști, țînc, (reg.) pricolici, (fam.) zgîmboi, (fig.) năpîrstoc. (Un ~ de vreo 5 ani.)

pici, pici, adj. m. (reg.) miop.