PERSONALISM s. n. 1. Atitudine a cuiva care ia în considerare în primul rând punctele de vedere și interesele personale; subiectivism. 2. (Fil.) Concepție potrivit căreia Dumnezeu este persoană, în opoziție cu modul în care este conceput în panteism și idealismul absolut. – Din fr. personnalisme. Cf. germ. Personalismus.

personalism sn [At: GHEREA, ST. CR. III, 96 / Pl: (rar) ~e / E: fr personnalisme, ger Personalismus] 1 Atitudine a cuiva care ia în considerație numai punctele de vedere și interesele personale (1) Si: subiectivism. 2 Curent în filozofia contemporană care pune la baza existenței o pluralitate de entități spirituale înzestrate cu voință, conștiință de sine etc. și subordonate lui Dumnezeu, ca ființă supremă.

PERSONALISM s. n. 1. Atitudine a cuiva care ia în considerație numai punctele de vedere și interesele personale; subiectivism. 2. Doctrină socială care pune la baza existenței o pluralitate de entități spirituale înzestrate cu atributele personalității (1) și subordonate lui Dumnezeu ca ființă supremă. – Din fr. personnalisme. Cf. germ. Personalismus.

PERSONALISM, (rar) personalisme, s. n. 1. Atitudine care ia în seamă numai punctele de vedere și interesele personale; subiectivism. Poetul... cu greu va putea să zugrăvească un peisagiu frumos, fără ca în mijlocul lui, într-un fel sau în altul, să nu-și puie propria sa persoană.... Acest subiectivism și personalism se manifestă și față cu natura însuflețită, față cu oamenii. GHEREA, ST. CR. III 96. 2. Curent filozofic care ține de idealismul militant și consideră persoana ca o realitate primară, cu valoare spirituală supremă.

PERSONALISM s.n. 1. Curent filozofic care pune la baza existenței o pluralitate de entități spirituale înzestrate cu atributele personalității și subordonate lui Dumnezeu ca persoană supremă. ◊ Personalism energetic = variantă a filozofiei personaliste, elaborată în Romînia în perioada dintre cele două războaie mondiale de C. Rădulescu-Motru, cu elemente preluate din teoriile energetiste. 2. Atitudine a celui care ia în considerație numai interesele și punctele de vedere personale; subiectivism. [< fr. personnalisme].

PERSONALISM s. n. 1. atitudine a celui care ia în considerație numai interesele și punctele de vedere personale; subiectivism. 2. curent în filozofia contemporană, cu o tendință pronunțat fideistă, care pune la baza existenței o pluralitate de entități spirituale înzestrate cu atributele personalității și subordonate lui Dumnezeu. ♦ ~ energetic = variantă a filozofiei personaliste, creată între cele două războaie mondiale de C. Rădulescu-Motru, cu elemente preluate din teoriile energetiste. (< fr. personnalisme)

PERSONALISM n. 1) Atitudine subiectivă; subiectivism. 2) Curent filozofic care susține că persoana este valoarea supremă. /<fr. personnalisme

personalism s. n.

personalism s. n.

personalism s. n.

PERSONALISM s. subiectivism.

PERSONALISM s. subiectivism.

PERSONALÍSM (< fr.) s.n 1. (FILOZ.; în sec. 19) Concepție potrivit căreia Dumnezeu este o persoană, în opoziție cu modul în care era conceput în panteism și idealismul absolut (F.E. Schleiermacher și alții). La începutul sec. 20, când mai mulți filozofi își revendică titlul de personalist ((termenul a fost creat, se pare, de Ch. Renouvier în 1903), doctrina este focalizată asupra persoanelor umane individuale care realități fundamentale și ireductibile; J. Maritain, E. Mounier și N.A. Berdeaev au susținut ideea unui p. creștin împotriva filozofiilor naturaliste și materialiste; E.S. Brightman, B. Webb, înclinați către idealism, respingeau tendința idealismului hegelian către monism și panteism; care nega realitatea ultimă a persoanelor individuale; prin G.H. Howison și B.P. Brown, p. a devenit o adevărată școală la Univ. din Boston; Fr. P. Ramsey și Br. de Finetti au dezvoltat, în cadrul teoriei probabilităților, o teorie personalistă bazată pe noțiunile comportamentale de preferință și așteptare. În România, C. Rădulescu-Motru a propus un p. energetic, în care personalitatea umană cea mai complexă unitate de viață, este pusă în legătură cu celelalte energii din natură. 2. Atitudinea aceluia care ia în considerație în primul rând interesele și punctele de vedere personale; subiectivism.