22 de definiții pentru personaj

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PERSONÁJ, personaje, s. n. 1. Persoană (1) care deține o funcție importantă în viața politică, socială, culturală; personalitate (3) 2. Fiecare dintre persoanele (1) care figurează într-o operă literară; erou într-o operă literară, muzicală, cinematografică sau plastică. ◊ Personaj alegoric = personificare, în literatură sau în artele plastice, a unei noțiuni abstracte, a unei idei, a unor sentimente etc. ♦ P. anal. Persoană care are un rol în anumite întâmplări. [Var.: (rar) personágiu s. n.] – Din fr. personnage, it. personaggio.

personaj sn [At: I. GOLESCU, C. / V: ~agiu (Pl: ~agii și ~age) / Pl: ~e / E: fr personnage, it personaggio] 1 Persoană (2) care deține o funcție importantă în viața politică, socială, culturală Si: personalitate Vz figură. 2 Fiecare dintre persoanele dintr-o operă literară Si: (înv) persoană Vz erou. 3 (Pan) Persoană (1) care are un rol în anumite împrejurări.

PERSONÁJ, personaje, s. n. 1. Persoană (1) care deține o funcție importantă în viața politică, socială, culturală; personalitate (3). 2. Fiecare dintre persoanele (1) care figurează într-o operă literară; erou într-o literatură, muzicală, cinematografică sau plastică. ♦ P. anal. Persoană care are un rol în anumite întâmplări. [Var.: (astăzi rar) personágiu s. n.] – Din fr. personnage, it. personaggio.

PERSONÁJ, personaje, s. n. (Și în forma personagiu) Ființă care îndeplinește un rol într-o acțiune; (în special) erou într-o operă literară. Personajele unei piese.Erau personagii din Revizorul și Suflete moarte. SADOVEANU, E. 220. ◊ (Însoțit de epitete, uneori ironic) A devenit în felul lui un personagiu cunoscut. C. PETRESCU C. V. 228. – Variantă: personágiu, personagii, s. n.

PERSONÁJ s.n. 1. Persoană, erou într-o operă literară, muzicală, cinematografică sau plastică. ♦ Persoană care îndeplinește un rol într-o anumită întâmplare. 2. Om cu vază; personalitate marcantă; figură. [Var. personagiu s.n. / < fr. personnage, it. personaggio].

PERSONÁJ s. n. 1. persoană, erou într-o operă literară, muzicală, cinematografică. ◊ persoană care îndeplinește un rol într-o anumită întâmplare. 2. om cu vază; personalitate. (< fr. personnage, it. personaggio)

PERSONÁJ ~e n. 1) Persoană care joacă un rol important în viață sau în societate. 2) Persoană care figurează într-o operă literară. 3) Erou al unei opere literare, muzicale, teatrale sau cinematografice. 4) Figură umană reprezentată într-o operă plastică. /<fr. personnagge, it. personaggio

personaj n. 1. persoană însemnată, ilustră; 2. persoană ce figurează într’o piesă sau roman; 3. rol ce joacă un actor: 4. fig. rol ce joacă în lume: e un trist personaj (= fr. personnage).

PERSONÁGIU s. n. v. personaj.

personáj-simból s. n. (lit.) Personaj cu valoare de simbol ◊ „Din grupuri se detașează, pline de energie, două personaje-simbol: comunistul și logodnica lui.” Sc. 6 VII 72 p. 4. ◊ „Un personaj-simbol de alt regn estetic deci, în abstractizări exprese, ar fi părut aleatoriu și suprapus dacă autorul nu l-ar fi implantat, cu forța și originalitatea personificării, în sistemul constituit de celelalte.” R.lit. 21 VI 73 p. 2 (din personaj + simbol)

personáj-surpríză s. n. (lit.) Personaj literar cu o comportare surprinzătoare ◊ „În «Oamenii înving» (M.B.) este un personaj-surpriză: își reneagă idealurile umanitariste.” Cont. 29 III 63 p. 4. ◊ „În rolurile lor, E.B. și O.T. (un personaj-surpriză) aduc un aer straniu.” Cont. 7 XI 75 p. 2 (din personaj + surpriză)

*personágiŭ n. și (ob.) -áj n., pl. e (fr. personnage, it. personaggio). Persoană ilustră: marile personagiĭ ale antichitățiĭ. Iron. Ipochimen: cine-ĭ acest ridicul personagiŭ? Persoană care figurează într’o pĭesă teatrală într’un romanț. Rol de actor. Fig. Rolu pe care-l jocĭ în lume, ocupațiunea pe care o aĭ: a face un trist personaj.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

personaj s. n., pl. personaje

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PERSONÁJ s. 1. erou, (înv.) persoană. (~ într-o operă literară.) 2. (înv.) față, obraz. (~ într-o piesă.) 3. rol. (Ce ~ interpretezi?) 4. v. personalitate.

PERSONAJ s. 1. erou, (înv.) persoană. (~ într-o operă literară.) 2. (înv.) față, obraz. (~ într-o piesă.) 3. rol. (Ce ~ interpretezi?) 4. personalitate. (Un ~ marcant.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

PERSONAJ (< fr. personnage < lat. persona, deschizătură în masca actorilor antici, prin care ieșeau vorbele acestora) Întruchipând o diversitate de tipuri umane, personajele, categorie literară, sînt prezentate în raporturile lor cu intriga operei literare, cu o anumită concepție de viață, cu celelalte personaje, cu atmosfera, cu mediul social etc. Literatura epică și dramatică din secolul al XlX-lea este populată de o mare diversitate de personaje, care constituie o adevărată galerie de tipuri umane. În critică se folosesc mai multe denumiri, aproape sinonime, în legătură cu personajele: erou literar, figură, imagine-personaj etc. Personajele, oricum sînt ele denumite, constituie elementul esențial din operă. De aceea, operele literare se interpretează și se valorifică adesea mai ales după eroi și mai puțin după situații. Capacitatea de a înfățișa omul este diferită pentru fiecare gen obiectiv – epic și dramatic. În operele epice, personajul este surprins pe toate planurile, atît exterior, cît și interior. În dramaturgie, datorită concentrării și condițiilor scenice, analiza directă a personajului de către autor este mai dificilă. Personajul literar a fost conceput și realizat în mod diferit pe parcursul etapelor literaturii. Astfel, în clasicism, personajul se prezintă cu biografia sa completă, cu caracterul definit geometric. Obiectivizarea și consecvența constituie logica personajului, ceea ce a dus la unitatea sa de caracter. În romantism, personajul este construit prin procedee antitetice, iar în literatura realistă, personajele prezintă o mai mare adîncime, cu o bogată viață interioară. În proza epică, mai ales în roman, ca și în dramaturgia modernă, s-au produs o serie de mutații în conceperea și structurarea personajelor, ajungîndu-se pînă la dizolvarea lor. În dramaturgie, personajul, ca imagine a eroului literar, devine întruchiparea scenică a unui rol, ceea ce caracterizează dealtfel artele de spectacol (teatru, operă, cinematografie, coregrafie etc). Imaginea eroului dramatic, întruchipată în imaginea reală, omenească a actorului, se înfățișează spectatorului în mod autonom, fără prezența sau intervenția autorului care în roman, nuvelă, poem sugerează cititorului cum să-i înțeleagă pe eroii epici, le analizează lumea interioară, motivele ascunse ale acțiunii lor. Din faptul că imaginea dramatică a personajului „e însuflețită” doar pe scenă, derivă necesitatea ca lectura unei piese de teatru să fie sprijinită și de vizionarea spectacolului. În evoluția dramaturgiei s-au produs o serie de mutații în modul de a concepe și a realiza personajele. Astfel, în tragedia clasică majoritatea personajelor au trăsături eroice, intruchipînd însușiri ideale de caracter (mîndrie, dîrzenie, curaj, demnitate, sentimentul datoriei ș.a.), care reies din lupta cu destinul, pe cînd în tragedia shakespeariană personajul este conceput și realizat mai complex, frămîntat de probleme de viață, prezentînd și virtuți, dar și slăbiciuni omenești (Hamlet, regele Lear, Macbeth etc.). În drama romantică, în afară de gruparea în simetrie antitetică a personajelor, contrastul de tendințe apare chiar în caracterul unui singur personaj, care este construit tot antitetic (smerenia aparentă a lui Vlaicu vodă, în contrast cu firea lui hotărîtă, dîrză, în conflictul cu doamna Clara). Drama realistă modernă, aducîd pe scenă probleme sociale ale contemporaneității, concretizează conflictele în chipuri de oameni obișnuiți, purtători ai mentalității de clasă, împinși în acțiune de pasiune și idei, care le definesc profilul de oameni ai anumitor epoci, ai unui anumit mediu. Clasificări, în funcție de anumite criterii, diferențiază personajele în fantastice, legendare, alegorice, istorice etc., aceasta de exemplu din punctul de vedere al raportului lor cu realitatea; în principale și secundare, după locul lor în compoziția operei și în pozitive și negative, din punct de vedere etic ș.a.

Intrare: personaj
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • personaj
  • personajul
  • personaju‑
plural
  • personaje
  • personajele
genitiv-dativ singular
  • personaj
  • personajului
plural
  • personaje
  • personajelor
vocativ singular
plural
personagiu substantiv neutru
substantiv neutru (N54)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • personagiu
  • personagiul
  • personagiu‑
plural
  • personagii
  • personagiile
genitiv-dativ singular
  • personagiu
  • personagiului
plural
  • personagii
  • personagiilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

personaj, personajesubstantiv neutru

  • 1. Persoană care deține o funcție importantă în viața politică, socială, culturală; personalitate DEX '09 DN
  • 2. Fiecare dintre persoanele care figurează într-o operă literară; erou într-o operă literară, muzicală, cinematografică sau plastică. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Personajele unei piese. DLRLC
    • format_quote Erau personagii din Revizorul și Suflete moarte. SADOVEANU, E. 220. DLRLC
    • format_quote uneori ironic A devenit în felul lui un personagiu cunoscut. C. PETRESCU C. V. 228. DLRLC
    • 2.1. Personaj alegoric = personificare, în literatură sau în artele plastice, a unei noțiuni abstracte, a unei idei, a unor sentimente etc. DEX '09
    • 2.2. prin analogie Persoană care are un rol în anumite întâmplări. DEX '09 DEX '98 DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic