13 definiții pentru permanență permanenție permanință


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PERMANÉNȚĂ, permanențe, s. f. 1. Stare, însușire a unui lucru, a unei acțiuni, a unui fenomen care durează fără întrerupere; (calitate a) ceea ce este durabil, permanent; caracter permanent; durată lungă a anumitor lucruri, fenomene etc. ◊ Loc. adv. În permanență = fără întrerupere, în mod permanent; mereu. 2. (Concr.) Organ sau serviciu însărcinat în anumite instituții sau întreprinderi cu asigurarea funcționării permanente a unor secții (de obicei a celor care lucrează cu publicul). – Din fr. permanence.

PERMANÉNȚĂ, permanențe, s. f. 1. Stare, însușire a unui lucru, a unei acțiuni, a unui fenomen care durează fără întrerupere; (calitate a) ceea ce este durabil, permanent; caracter permanent; durată lungă a anumitor lucruri, fenomene etc. ◊ Loc. adv. În permanență = fără întrerupere, în mod permanent; mereu. 2. (Concr.) Organ sau serviciu însărcinat în anumite instituții sau întreprinderi cu asigurarea funcționării permanente a unor secții (de obicei a celor care lucrează cu publicul). – Din fr. permanence.

permanență sf [At: NEGULICI / V: (înv) ~ție, ~nin~ / Pl: ~țe / E: fr permanence] 1-2 Însușire a unui lucru, a unei acțiuni, a unui fenomen etc. de a fi permanent (1-2). 3-4 (Calitate a) ceea ce este durabil. 5 Durată lungă a anumitor lucruri, fenomene etc. 6 (Înv; îs) Carte de ~ Act prin care se aprobă stabilirea cuiva într-o localitate. 7 (Îlav) De ~ De serviciu. 8 (Îal) În exercițiul funcțiunii. 9 (Îlav) În ~ Mereu. 10 (Îal) Fără întrerupere Si: continuu. 11 (Ccr) Serviciu însărcinat cu asigurarea funcționării neîntrerupte a unei instalații, instituții etc. 12 Însușire definitorie a unei familii, a unui neam, care se transmite din generație în generație.

PERMANÉNȚĂ, permanențe, s. f. Starea unui lucru sau a unei acțiuni care durează (un timp îndelungat) fără întrerupere, fără încetare, continuu; calitatea a ceea ce este permanent; durată lungă. V. stabilitate, statornicie.Loc. adv. În permanență = necontenit, fără întrerupere; permanent, mereu. A ține seama, în permanență de progresele științei. ♦ (Concretizat) Organ sau serviciu permanent la anumite instituții sau întreprinderi.

PERMANÉNȚĂ s.f. Durată constantă, neîntreruptă a unui lucru; neîntrerupere; statornicie. ♦ În permanență = permanent, fără întrerupere. ♦ Birou, serviciu în unele întreprinderi care funcționează fără întrerupere. [Cf. fr. permanence, it. permanenza].

PERMANÉNȚĂ s. f. însușire a unui lucru, a unei acțiuni etc. de a fi permanent(ă). ♦ în ~ = permanent, continuu. ◊ birou, serviciu în unele întreprinderi care funcționează fără întrerupere. (< fr. permanence)

PERMANÉNȚĂ ~e f. 1) Caracter permanent; continuitate. ◊ În ~ fără întrerupere; continuu; neîncetat. 2) (la unele întreprinderi sau instituții) Secție care funcționează permanent. /<fr. pemanence

permanență f. durată constantă, stabilitate.

*permanénță f., pl. e (mlat. permanentia). Calitatea de a fi permanent. În permanență, fără întrerupere, tot timpu, continuŭ: rîurile curg în permanență.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

permanénță s. f., g.-d. art. permanénței; pl. permanénțe

permanénță s. f., g.-d. art. permanénței; pl. permanénțe


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

PERMANENȚĂ. Subst. Permanență, permanentizare, perpetuitate (rar), perpetuare, perpetuație (rar), continuitate, continuare, stabilitate, constanță, invariabilitate, fixitate, persistență, perenitate, menținere, dăinuire, durabilitate, trăinicie, indestructibilitate (rar), rezistență, viabilitate. Eternitate, veșnicie, vecie, nemurire. Infinit, nesfîrșit, nemărginire, nemargine (rar). Adj. Permanent, perpetuu, constant, continuu, necontenit, neîntrerupt, necurmat, neîncetat, infinit, nesfîrșit, interminabil, neterminabil, stabil, fix, persistent, peren (fig.), dăinuitor, durabil, trainic, indestructibil (fig.), rezistent, solid, viabil (livr.). Etern, veșnic, de veci, nemuritor, nepieritor. Vb. A (se) permanentiza, a (se) perpetua, a (se) continua, a persista, a (se) menține, a dăinui, a dura, a dura la nesfîrșit, a ține, a ține mult, a ține o veșnicie. A eterniza, a veșnici (înv.), a înveșnici (înv.), a nemuri (rar), a înnemuri (înv.), a imortaliza. Adv. (În mod) permanent, în permanență, continuu, încontinuu, mereu, neîntrerupt, fără întrerupere, neîncetat, fără încetare, fără sfîrșit, fără capăt, întotdeauna, totdeauna, întruna, oricînd, pururi (înv. și pop.); pe (pentru) vecie, pentru totdeauna, de-a pururi (înv. și pop.), în veci de veci, în veac de veac, în vecii vecilor, în vecia vecilor (rar); regulat, de nenumărate ori, zilnic, ziua și noaptea, ore (zile, luni, ani) în șir, de-a rîndul. V. existență, imensitate, timp.

Intrare: permanență
permanență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • permanență
  • permanența
plural
  • permanențe
  • permanențele
genitiv-dativ singular
  • permanențe
  • permanenței
plural
  • permanențe
  • permanențelor
vocativ singular
plural
permanenție
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
permanință
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.

permanență permanenție permanință

  • 1. Stare, însușire a unui lucru, a unei acțiuni, a unui fenomen care durează fără întrerupere; (calitate a) ceea ce este durabil, permanent; caracter permanent; durată lungă a anumitor lucruri, fenomene etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: statornicie
  • 2. concretizat Organ sau serviciu însărcinat în anumite instituții sau întreprinderi cu asigurarea funcționării permanente a unor secții (de obicei a celor care lucrează cu publicul).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: