PERCHEZIȚIE s. f. v. perchiziție.

percheziție sf [At: MAIORESCU, D. II, 30 / V: ~rchiz~, (înv) ~rchizițiune / Pl: ~ii / E: fr perquisition] 1 Cercetare făcută asupra unei persoane sau într-o locuință de către organele de urmărire penală ori de către procuror, pentru găsirea și ridicarea probelor materiale ale infracțiunii sau pentru descoperirea infractorului Si: percheziționare (1). 2 (Pgn) Cercetare amănunțită Si: percheziționare (2).

PERCHEZIȚIE, percheziții, s. f. Cercetare făcută de către organele de urmărire penală sau de procuror asupra unei persoane (bănuite de o infracțiune) sau în locuința acestuia, pentru găsirea și ridicarea probelor materiale ale infracțiunii sau pentru descoperirea infractorului. ♦ P. gener. Scotocire. [Var.: perchiziție, (înv.) perchizițiune s. f.] – Din fr. perquisition.

PERCHEZIȚIE, percheziții, s. f. Cercetare făcută de procuratură sau de organele miliției asupra unei persoane bănuite de săvîrșirea unei infracțiuni sau la domiciliul acelei persoane pentru a găsi dovezi sau indicii de vinovăție. Cu îndemînare de polițist la o percheziție corporală, scoase din buzunarul lui Mihai, de la piept, un portțigaret. C. PETRESCU, Î. I 6. – Variantă: (învechit) perchezițiune (GHICA, S. A. 148) s. f.

PERCHEZIȚIE s.f. Cercetare făcută la un ordin al organelor puterii de stat asupra unei persoane bănuite de o infracțiune sau la domiciliul acesteia. ♦ (p. ext.) Cercetare amănunțită, scotocire. [Gen. -iei, var. perchezițiune, perchiziție s.f. / < fr. perquisition, cf. lat. perquisitio – cercetare].

PERCHEZIȚIE s. f. cercetare făcută la un ordin al organelor puterii de stat asupra unei persoane bănuite de o infracțiune, sau la domiciliul acesteia. (< fr. perquisition, lat. perquisitio)^[1]

PERCHEZIȚIE ~i f. Cercetare a unei încăperi, a unei persoane suspectate sau a domiciliului acesteia de reprezentanții organelor în drept în scopul descoperirii corpurilor delicte sau a altor probe materiale. [G.-D. percheziției; Sil. -ți-e] /<fr. perquisition, lat. perquisitio, ~onis

PERCHIZIȚIE, perchiziții, s. f. Cercetare făcută de către organele de urmărire penală sau de procuror asupra unei persoane ori la domiciliul acesteia, pentru strângerea probelor privitoare la o infracțiune sau pentru descoperirea infractorului. ♦ P. gener. Scotocire. [Var.: percheziție (înv.) perchizițiune s. f.] – Din fr. perquisition.

PERCHIZIȚIUNE s. f. v. perchiziție.

perchiziție sf vz percheziție

perchizițiune sf vz percheziție

PERCHIZIȚIE s. f. v. percheziție.

PERCHIZIȚIUNE s. f. v. percheziție.

PERCHEZIȚIUNE s. f. V. percheziție.

PERCHEZIȚIUNE s. f. v. percheziție.

PERCHEZIȚIUNE s.f. v. percheziție.

PERCHIZIȚIE s.f. v. percheziție.

perchiziți(un)e f. cercetare minuțioasă.

*perchizițiúne f. (lat. perquisitio, -ónis, d. perquirere, -quisitum, a căuta, a cerceta peste tot, d. quáerere, a căuta. V. cer 3, achizițiune). Cercetare, scotocire amănunțită: la perchizițiunea care i s’a făcut s’aŭ găsit în buzunarele luĭ și supt pat baniĭ furațĭ. – Și -íție. Vulg. perchezíție.

!percheziție (desp. -ți-e) s. f., art. percheziția (desp. -ți-a), g.-d. art. percheziției; pl. percheziții, art. perchezițiile (desp. -ți-i-)

percheziție s. f. (sil. -ți-e), art. percheziția (sil. -ți-a), g.-d. art. percheziției; pl. percheziții, art. perchezițiile (sil. -ți-i-)

percheziție

percheziție, -ției gen. a.

perchiziție/percheziție (-ți-e) s. f., art. perchiziția/percheziția (-ți-a), g.-d. art. perchiziției/percheziției; pl. perchiziții/percheziții, art. perchizițiile/perchezițiile (-ți-i-)

percheziție (percheziții), s. f. – Cercetare, scotocire. – Var. perchezițiune. Fr. perquisition. – Der. percheziționa, vb. (a cerceta), din fr.