24 de definiții pentru perchiziție / percheziție percheziție perchizițiune perchezițiune (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PERCHIZÍȚIE, perchiziții, s. f. Cercetare făcută de către organele de urmărire penală sau de procuror asupra unei persoane ori la domiciliul acesteia, pentru strângerea probelor privitoare la o infracțiune sau pentru descoperirea infractorului. ♦ P. gener. Scotocire. [Var.: perchezíție (înv.) perchizițiúne s. f.] – Din fr. perquisition.

PERCHIZÍȚIE s. f. v. percheziție.

PERCHIZÍȚIE s.f. v. percheziție.

PERCHEZÍȚIE s. f. v. perchiziție.

PERCHIZIȚIUNE s. f. v. perchiziție.

percheziție sf [At: MAIORESCU, D. II, 30 / V: ~rchiz~, (înv) ~rchizițiune / Pl: ~ii / E: fr perquisition] 1 Cercetare făcută asupra unei persoane sau într-o locuință de către organele de urmărire penală ori de către procuror, pentru găsirea și ridicarea probelor materiale ale infracțiunii sau pentru descoperirea infractorului Si: percheziționare (1). 2 (Pgn) Cercetare amănunțită Si: percheziționare (2).

perchizițiune sf vz percheziție

PERCHEZÍȚIE, percheziții, s. f. Cercetare făcută de către organele de urmărire penală sau de procuror asupra unei persoane (bănuite de o infracțiune) sau în locuința acestuia, pentru găsirea și ridicarea probelor materiale ale infracțiunii sau pentru descoperirea infractorului. ♦ P. gener. Scotocire. [Var.: perchizíție, (înv.) perchizițiúne s. f.] – Din fr. perquisition.

PERCHIZIȚIÚNE s. f. v. percheziție.

PERCHEZÍȚIE, percheziții, s. f. Cercetare făcută de procuratură sau de organele miliției asupra unei persoane bănuite de săvîrșirea unei infracțiuni sau la domiciliul acelei persoane pentru a găsi dovezi sau indicii de vinovăție. Cu îndemînare de polițist la o percheziție corporală, scoase din buzunarul lui Mihai, de la piept, un portțigaret. C. PETRESCU, Î. I 6. – Variantă: (învechit) perchezițiúne (GHICA, S. A. 148) s. f.

PERCHEZIȚIÚNE s. f. V. percheziție.

PERCHEZIȚIÚNE s. f. v. percheziție.

PERCHEZÍȚIE s.f. Cercetare făcută la un ordin al organelor puterii de stat asupra unei persoane bănuite de o infracțiune sau la domiciliul acesteia. ♦ (p. ext.) Cercetare amănunțită, scotocire. [Gen. -iei, var. perchezițiune, perchiziție s.f. / < fr. perquisition, cf. lat. perquisitio – cercetare].

PERCHEZIȚIÚNE s.f. v. percheziție.

PERCHEZÍȚIE s. f. cercetare făcută la un ordin al organelor puterii de stat asupra unei persoane bănuite de o infracțiune, sau la domiciliul acesteia. (< fr. perquisition, lat. perquisitio)[1]

  1. Corectat cuvântul-titlu perchezițe. tavi

PERCHEZÍȚIE ~i f. Cercetare a unei încăperi, a unei persoane suspectate sau a domiciliului acesteia de reprezentanții organelor în drept în scopul descoperirii corpurilor delicte sau a altor probe materiale. [G.-D. percheziției; Sil. -ți-e] /<fr. perquisition, lat. perquisitio, ~onis

perchiziți(un)e f. cercetare minuțioasă.

*perchizițiúne f. (lat. perquisitio, -ónis, d. perquirere, -quisitum, a căuta, a cerceta peste tot, d. quáerere, a căuta. V. cer 3, achizițiune). Cercetare, scotocire amănunțită: la perchizițiunea care i s’a făcut s’aŭ găsit în buzunarele luĭ și supt pat baniĭ furațĭ. – Și -íție. Vulg. perchezíție.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

perchizíție/perchezíție (-ți-e) s. f., art. perchizíția/perchezíția (-ți-a), g.-d. art. perchizíției/perchezíției; pl. perchizíții/perchezíții, art. perchizíțiile/perchezíțiile (-ți-i-)

arată toate definițiile

Intrare: perchiziție / percheziție
perchiziție substantiv feminin
  • silabație: -ți-e info
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • perchiziție
  • perchiziția
plural
  • perchiziții
  • perchizițiile
genitiv-dativ singular
  • perchiziții
  • perchiziției
plural
  • perchiziții
  • perchizițiilor
vocativ singular
plural
percheziție substantiv feminin
  • silabație: -ți-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • percheziție
  • percheziția
plural
  • percheziții
  • perchezițiile
genitiv-dativ singular
  • percheziții
  • percheziției
plural
  • percheziții
  • perchezițiilor
vocativ singular
plural
perchizițiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • perchizițiune
  • perchizițiunea
plural
  • perchizițiuni
  • perchizițiunile
genitiv-dativ singular
  • perchizițiuni
  • perchizițiunii
plural
  • perchizițiuni
  • perchizițiunilor
vocativ singular
plural
perchezițiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • perchezițiune
  • perchezițiunea
plural
  • perchezițiuni
  • perchezițiunile
genitiv-dativ singular
  • perchezițiuni
  • perchezițiunii
plural
  • perchezițiuni
  • perchezițiunilor
vocativ singular
plural

perchiziție / percheziție percheziție perchizițiune perchezițiune

  • 1. Cercetare făcută de către organele de urmărire penală sau de procuror asupra unei persoane ori la domiciliul acesteia, pentru strângerea probelor privitoare la o infracțiune sau pentru descoperirea infractorului.
    surse: DEX '09 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • Cu îndemînare de polițist la o percheziție corporală, scoase din buzunarul lui Mihai, de la piept, un portțigaret. C. PETRESCU, Î. I 6.
      surse: DLRLC

etimologie: