pepelea sm [At: POLIZU / V: (înv) pepele^[1], (reg) pipierl~ / Pl: (rar) ~li / E: Pepelea] (Pop) 1 Om isteț. 2 Om glumeț, care își bate joc de toată lumea. 3 Om care face farse. 4 (Pex) Escroc.

Pepelea m. 1. Păcală, considerat mai ales sub raportul inepției și al nevinovăției; 2. reprezentantul popular al spiritului glumeț și malițios totdeodată: șagalnicul Pepelea EM. s’a dus Pann, finul Pepelei, cel isteț ca un proverb EM. [Slav. PEPELŬ, cenușă: primitiv sinonim cu Cenușotcă, perechea bărbătească a Cenușăresii, deveni la urmă un personaj din sfera lui Păcală].

Pepélea m. (rudă cu vsl. pepelŭ, popelŭ, cenușă; bg. pepel, sîrb. pepelo, rus. pépel; ceh. popel, popela, cenușă, popelka, Cenușăreasa). Un tip ca și Păcală în povestirile populare.

pepele sm vz pepelea

pipierlea sm vz pepelea

CUIUL LUI PEPELEA = A nu fi stăpîn deplin pe ceva.

!pepelea (poznaș) (pop.) s. m., g.-d. art. lui pepelea

!Pepelea (personaj) s. propriu m., g.-d. art. lui Pepelea / (înv.) Pepelei

!pepelea (poznaș) (pop.) s. m., g.-d. lui pepelea

Pepelea (personaj) s. propriu m., g.-d. lui Pepelea/Pepelei

Pepelea s. pr. m., g.-d. art. lui Pepelea/Pepelei

pepelea (om isteț, glumeț) s. m.

PEPELEA, personaj al snoavelor și povestirilor populare românești, întruchipând istețimea, umorul, perspicacitatea ascunse sun o falsă naivitate. Se înrudește cu Păcală.

PEPELEA < sl. пeпeлъ „cenușă”. 1. Pepele (Mar). 2. Pepel/ea (16 A II 95, III 25); diac (Băl I); – scriitor (Sd XI 272); – din Bîrsa (Sd X); – Hireș (Sd VII 364); – Sava (17 A V 313); – Ionașco, mold. 1661 (RI II 142); – țig. (Sd XVI 297; Viciu 16); Pepelești s. 3. Pepeala b. (Sd XVI 296 – 7). 4. Pepelit b. (16 B IV 491). 5. Echivalent: Cenușă, poreclă (Sc) și Cenușear b. (Ard); Cenușăreasa.

PEPELEA s. art. v. păcală.

pepelea s. art. v. PĂCALĂ.

Cuiul lui Pepelea – Pepelea e un personaj comic din snoavele noastre populare, tipul poznașului isteț care, aidoma lui Păcală, făcînd pe prostul și neștiutorul, biciuiește apucături și năravuri. Vasile Alecsandri a scris piesele Arvinte și Pepelea și Sînziana și Pepelea, iar snoavele despre Pepelea au fost adunate în culegerea lui T. Pamfile „Firișoare de aur”. Cea mai cunoscută, de unde provine și expresia, este „Cuiul lui Pepelea”. Pepelea și-a vîndut casa lui Arvinte, păstrîndu-și numai un cui, bătut în peretele unei odăi, cu dreptul de a agăța acolo haina, căciula, etc. În felul acesta îi făcea vizite mereu, spre a se folosi de cuiul care era proprietatea sa. Așadar, „cuiul lui Pepelea” înseamnă pretextul născocit pentru a stingheri pe alții; motivul șubred invocat de cineva spre a se amesteca intempestiv și supărător în treburile altora. Victor lon Popa a scris și el o piesă pentru teatrul sătesc, intitulată Cuiul lui Pepelea. FOL.