peciu sn [At: (a. 1719) URICARIUL, VI, 351 / V: peci / Pl: ~ri / E: cf pecete] 1 (Înv) Pecete (1). 2-3 (Înv) Act scris (întărit cu o pecete). 4-5 (Îrg; spc) (Dispensă sau) certificat de căsătorie. 6 (Reg; spc) Decret de numire a preoților, dascălilor.

peciu n. carte dicasterială ce ordona celebrarea căsătoriei: mergi de-ți scoate peciul; te oiu cununa chiar eu AL. [Cf. pecete].

peci sn vz peciu

PECI, peciuri, s. n. (Învechit) Act oficial; autorizație de cununie. Mergi de-ți scoate peciul... Te-oi cununa chiar eu. ALECSANDRI, T. 1415. – Pronunțat monosilabic.

pecĭ n., pl. urĭ (rudă cu pecete). Vechĭ. Permis de cununie, act scris pe o optime de coală saŭ ceva maĭ mare (stampilat cu sigiliu episcopiiĭ înegrit la lumînare) pin care protoĭereu permitea căsătoria: șĭ-a scos pecĭu.

!peciu (înv., reg.) s. n., pl. peciuri

!peciu/peci (înv., reg.) s. n., pl. peciuri

peciu s. n., pl. peciuri

peci v. peciu

PECIU cf. subst. peciu „foaie” și blg. ∏eчo sint. < Petru (Weig). 1. Firmă veche Ploiești; -l s., băn. 2. Pecea, ard. (11 – 13 C I 26); – fam., olt, (17 B III 252, IV 228); țig. (16 B II 3); Pecești s. (Dm). 3. Pecilă fam., (fostul jd. Vlașca).

PECIU NOU, com. în jud. Timiș, situată în câmpia Timișului, pe dr. văii Timiș și pe râul Bega Mică; 4.794 loc. (2003). Stație de c. f. Satul P.N. este menționat documentar în 1333. Fabrică de cherestea, produse alim. Rezervație naturală cu vegetație de sărătură (în satul Diniaș).

Peci, -u v. Parascheva IV 4.

PECIU s. v. pecete, sigiliu, ștampilă.

peciu s. v. PECETE. SIGILIU. STAMPILĂ.