PATRÚLĂ, patrule, s. f. Subunitate militară destinată a cerceta pe inamic sau terenul, a supraveghea ordinea, a executa recunoașteri; strajă. Apoi iarăși multă vreme, nici un semn, decît urme de pași pe zăpadă, pe care patrulele urmăreau prin viscol și ceață. DUMITRIU, V. L. 70. Patrulele continuau să circule pe străzi, PAS, Z. IV 37. Patrulele romînești privegheau acum malul drept al Dunării. ODOBESCU, S. III 575.

PATRÚLĂ s.f. Mic detașament militar însărcinat cu recunoașterea terenului, a pozițiilor, a mișcărilor inamicului etc. sau cu supravegherea ordinii. ♦ Formație de zbor compusă din trei-patru avioane de luptă. [Cf. germ. Patrouille, rus. patrul, fr. patrouille].

PATRÚLĂ s. f. 1. mic detașament militar însărcinat cu recunoașterea terenului, a pozițiilor, a mișcărilor inamicului etc. sau cu supravegherea ordinii; navă, avion cu misiune de supraveghere. 2. formație de zbor din trei-patru avioane de luptă. (< germ. Patrulle)

PATRÚLĂ ~e f. Grup de militari care circulă pe un traseu având misiunea de supraveghere sau de recunoaștere. /<germ. Patrulle

patrulă f. 1. raită de noapte ce soldații fac într’un oraș; 2. detașament care face patrulă. [Rus. (din fr. patrouille)].

*patrúlă f., pl. e (fr. patrouille, d. patrouiller, a patrula; it. pattuglia). Arm. Detașament de cîțĭ-va soldațĭ trimeșĭ ca să menție liniștea în timp de pace saŭ să cerceteze terenu și să spioneze în timp de războĭ. – În Ban. Trans. și patrólă pl. e și -ól, pl. oale (pol. patrol, rus. patrúlĭ, germ. patrulle); în Mold. sud. și patraúlă (după caraulă).

PATRULÁ, patrulez, vb. I. Intranz. A merge în recunoaștere; a face ronduri de pază. Pilcuri de soldați patrulau și păzeau marginile tîrgului. SADOVEANU, O. VI 365. [Jandarmul] se hodinește, că a patrulat pînă mai acu un ceas. POPA, V. 79. În sat, pe ulițele viscolite, patrulau în lung și-n lat dorobanții. MIRONESCU, S. A. 23.

PATRULÁ vb. I. intr. A merge în patrulă; a supraveghea ordinea; a face o recunoaștere. [< patrulă, cf. fr. patrouiller].

PATRULÁ vb. intr. a îndeplini misiunea de patrulă (1). (după fr. patrouiller)

A PATRULÁ ~éz intranz. A face serviciul de patrulă. /Din patrulă

*patruléz v. intr. (fr. patrouiller, îld. patouiller, d. patte, labă). Arm. Cercetez în calitate de patrulă saŭ de santinelă: patrulele patrulaŭ pin oraș, grăniceru patrula pe malu Nistruluĭ.

patrúlă (pa-tru-) s. f., g.-d. art. patrúlei; pl. patrúle

patrúlă s. f. (sil. -tru-), g.-d. art. patrúlei; pl. patrúle

patrulá (a ~) (pa-tru-) vb., ind. prez. 3 patruleáză

patrulá vb. (sil. -tru-), ind. prez. 1 sg. patruléz, 3 sg. și pl. patruleáză

PATRÚLĂ s. (MIL.) (înv.) strajă. (~e circulau pe străzi.)

PATRULĂ s. (MIL.) (înv.) strajă. (~e circulau pe străzi.)

patrúlă (patrúle), s. f. – Grup de militari care fac de pază sau cercetează. – Var. înv. patrolă. Fr. patrouille, prin intermediul germ. Patrulle, pol. patrol; rus. patrulj. – Der. patrula, vb. (despre militari, a merge în misiune).