patrona [At: (a. 1821) IORGA, S. D. XII, 178 / V: (îvr; cscj) ~ni / Pzi: ~nez / E: patron⁴ cf fr patronner] 1 vt A ocroti o persoană sau o colectivitate Si: a proteja, a sprijini, a susține, (ltm; îdt) a patrocina. 2-3 vti A conduce o întreprindere, un colectiv de salariați, în calitate de proprietar al bazei materiale. 4 vi (Îvr) A da sprijin și ascultare unei legi, rânduieli.

PATRONA, patronez, vb. I. Tranz. A ocroti, a sprijini, a susține, a favoriza (pe cineva sau ceva). Intrase în Eterie crezînd-o patronată de împăratul Alexandru. GHICA, S. 100.

PATRONA vb. I. tr. A ocroti, a sprijini, a susține. ♦ (Depr.) A prezida, a trona. [< fr. patronner].

PATRONA vb. tr. 1. a ocroti, a proteja, a sprijini, a susține. ◊ (depr.) a prezida, a trona. 2. (mar.) a înfășura cu ață de velă ori cu merlin capătul unei parâme pentru a împiedica despletirea sau uzarea. (< fr. patronner)

A PATRONA ~ez tranz. 1) (instituții) A ajuta la realizarea unor acțiuni (culturale, sociale, politice etc.); a lua sub șefie. 2) (persoane, așezăminte, teritorii etc.) A ține sub tutelă (limitând în drepturi sau ocrotind drepturile); a tutela. /Din patron

patronà v. a lua sub protecțiunea sa.

PATRON², -OANĂ, patroni, -oane, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Proprietar al unei întreprinderi. 2. S. m. (în Roma antică) Patrician roman, considerat în raport cu liberții săi. 3. S. m. și f. Sfânt socotit protector al unei persoane, al unei corporații sau al unei comunități care îi poartă numele; zi calendaristică în care se prăznuiește un sfânt și pe care o serbează cei care poartă numele acelui sfânt. ♦ Ocrotitor, protector. – Din lat. patronus, germ. Patron, fr. patron.

patron¹ sm vz potron

patron⁴, ~oană smf [At: (a. 1696) URICARIUL, V. 140/19 / V: (rar) ~onă sf, ~nos^[1] (A: nct) / Pl: ~i, ~oane / E: lat patronus, ger Patron, fr patron, mg patrónus] 1 Sfânt considerat protector al unei persoane, al unui așezământ, al unei comunități etc. (care, de obicei, îi poartă numele). 2 Zi a numelui unei persoane. 3 (Îe) A face ~ A-și serba ziua numelui. 4 Ocrotitor. 5 (Reg) Cap de familie. 6 (Reg) Persoană însărcinată cu paza unei comune în timpul nopții. 7 Proprietar al unei întreprinderi, al unui local, al unui atelier etc. care folosește munca salariată, în raport cu angajații sau cu clienții săi Vz meșter, stăpân. 8 (Ant) Patrician roman considerat în raport cu liberții și cu clienții săi. 9 (Jur; înv) Cetățean care, în Imperiul Otoman, făcea oficiul de apărător al administrației locale în litigiile acesteia cu administrația centrală Si: defensor.

patroni v vz patrona

patronoș^[1] sm vz patron⁴

PATRON², -OANĂ, patroni, -oane, subst. 1. S. m. și f. Proprietar al unei întreprinderi. 2. S. m. (În Roma antică) Patrician roman, considerat în raport cu liberții săi. 3. S. m. și f. Sfânt socotit protector al unei persoane, al unei corporații sau al unei comunități care îi poartă numele; zi calendaristică în care se prăznuiește un sfânt și pe care o serbează cei care poartă numele acelui sfânt. ♦ Ocrotitor, protector. – Din lat. patronus, germ. Patron, fr. patron.

PATRON², -OĂNĂ patroni, -oane, s. m. și f. 1. Proprietar al unei întreprinderi, al unei fabrici, al unei firme etc. care exploatează muncă salariată. Ai aflat poate că m-am certat cu patronul. C. PETRESCU, C. V. 157. Șefii poștelor – vătafii – tovarăși pe subt mînă cu patronii cafenelelor din port... erau datori să ia la rînd un număr egal din toate naționalitățile. BART, E. 289. După rînduiala breslei nu putea să intre în rîndul patronilor decît acela care și-a făcut anii de ucenicie, a lucrat un an la patronul care l-a scos calfă și a mai făcut și doi ani de călătorie. SLAVICI, O. II 35. 2. (În Roma antică) Patricianul roman în raporturile cu liberții și cu clienții. 3. Sfînt socotit protector al omului care îi poartă numele, apărător al unei case sau al unei comunități; ziua numelui unei persoane. Știi că astăzi am avut serbare: patronul școalei. C. PETRESCU, C. V. 87. Arta germană, întrunind idei abstracte cu prozaice amănunte, a știut să traducă cu penelul ideile care se rezumă în legendara vînătoare a sfîntului Hubert, patronul vînătorilor creștini din occident. ODOBESCU, S. A. 346. Nu puteam alege altă patroană spre a-i încrede secretele mele rugăciuni decît sfînta Cecilie. ALECSANDRI, O. P. 18. ♦ (Învechit) Ocrotitor, apărător, protector. După obiceiul, de obște pe atunci la toți tinerii, de a se alătura pe lîngă un boier însemnat, el își luă de patron pe Iordachi Cantacuzino, ce era pe atunci vistiernic mare. BĂLCESCU, O. I 183.

PATRON, -OANĂ s.m. și f. 1. Patrician roman socotit în raport cu clienții săi; stăpîn socotit în raport cu sclavii săi eliberați. 2. Proprietar, stăpîn al unei case de comerț, al unei întreprinderi, al unei fabrici etc.; exploatator. 3. Sfînt socotit protector al unei persoane, al unei comunități etc., care îi poartă numele. [< fr. patron, lat. patronus].

PATRON², -OANE I. s. m. patrician roman considerat în raport cu liberții și cu clienții săi. II. s. m. f. 1. sfânt socotit protector al unei persoane, al unei comunități etc., care îi poartă numele. 2. ocrotitor, protector, susținător. 3. proprietar al unei întreprinderi, al unui local etc. (< fr. patron, lat. patronus, germ. Patron)

director-patron s. m. 1993 Persoană care este în același timp director și patron v. directocrat (din director + patron)

PATRON² ~oană (~oni, ~oane) m. și f. 1) (în Roma antică) Patrician care avea sub protecție oamenii liberi dintr-o clasă socială inferioară, numiți clienți. 2) Proprietar al unei întreprinderi (comerciale, industriale) care folosește muncitori salariați. 3) rel. Sfânt considerat drept ocrotitor al unei persoane, al unei biserici sau al unei colectivități care îi poartă numele. 4) înv. Persoană ocrotitoare. /<lat. patrinus, fr. patron, germ. Patron

patron m. 1. cel ce servă de protector; 2. sfânt al cărui nume se poartă; 3. sfânt căruia e închinată o biserică și pe care o țară, un oraș, o corporațiune îl recunoaște de protector; 4. stăpânul unui atelier.

1) *patrón m. (lat. patronus). La Romanĭ, patrician de care depindeaŭ niște cetățenĭ maĭ săracĭ numițĭ cliențĭ, pe care, cînd aveaŭ procese, patronu îĭ apăra ca avocat. Fig. Protector, apărător. Sfînt căruĭa ĭ-e dedicată o biserică saŭ o comunitate. Șefu orĭ stăpînu uneĭ prăvăliĭ, uneĭ fabricĭ ș. a. – Fem. patrónă și -oánă. V. avocat și matronă.

*patronéz v. tr. (fr. patronner, d. patron, patron). Protejez, favorizez, sprijin: a patrona o candidatură, o sărbare.

patrona (a ~) (desp. pa-tro-) vb., ind. prez. 1 sg. patronez, 3 patronează; conj. prez. 1 sg. să patronez, 3 să patroneze

patrona (a ~) (pa-tro-) vb., ind. prez. 3 patronează

patrona vb. (sil. -tro-), ind. prez. 1 sg. patronez, 3 sg. și pl. patronează

patron² (persoană) (desp. pa-tron) s. m., pl. patroni

patron¹ (persoană) (pa-tron) s. m., pl. patroni

patron (persoană) s. m. (sil. -tron), pl. patroni

PATRONA vb. a sprijini, a susține, a tutela. (Cine ~ această acțiune?)

PATRONA vb. a sprijini, a susține, a tutela. (Cine ~ această acțiune?)

PATRON s. 1. stăpân, (englezism) boss, (pop.) jupân. (Are un ~ foarte aspru.) 2. (înv.) praznic. (Își serbează azi ~ul.)

PATRON s. 1. stăpîn, (pop.) jupîn. (Are un ~ foarte aspru.) 2. (înv.) praznic. (Își serbează azi ~.)

patron (patroni), s. m. – 1. Sfînt protector; stăpîn. – 2. (S. n.) Tipar. – 3. (S. n.) Cartuș. Fr. patron și, cu ultimul sens, din germ. Patrone. – Der. patroană, s. f. (stăpînă); patrona, vb., din fr. patronner; patronaj, s. n., din fr. patronage; patronal, adj., din fr. patronal; patronat, s. n. (drept de a numi o persoană într-o funcție ecleziastică; patronaj); patrontaș, s. n. (cartușieră), din germ. Patrontasche (Borcea 201), cf. rus. patrontaš; împatroni, vb. (a pune stăpînire), din it. impadronirsi (Tiktin), sec. XVIII, înv.