patologie sf [At: EPISCUPESCU, PRACTICA 99/3 / Pl: ~ii / V: (înv) ~ghie sf / E: ngr παθολογία, fr pathologie, ger Pathologie] 1 Ramură a medicinii care studiază bolile din punctul de vedere al naturii, al cauzelor, al mecanismului de producere, al simptomelor etc. lor. 2 Totalitate a manifestărilor unei boli Vz simptom.

PATOLOGIE s. f. Parte a medicinii care tratează despre natura, cauzele și simptomele bolilor. Patologie generală.

PATOLOGIE s.f. Ramură a medicinei care studiază natura și simptomele bolilor. ◊ Patologie forestieră = disciplină care studiază bolile plantelor forestiere; patologie a cărții = cunoașterea și tratarea stricăciunilor care se pot ivi la o carte. ♦ (Rar) Stare patologică. ♦ Totalitatea modificărilor morbide care apar în țesuturi în anumite boli. V. simptom. [Gen. -iei. / < fr. pathologie, cf. gr. pathos – boală, logos – studiu].

PATOLOGIE s. f. 1. ramură a medicinei care studiază cauzele, simptomele și evoluția bolilor, precum și mijloacele de prevenire și tratare a acestora. 2. stare patologică. ◊ totalitatea manifestărilor unei boli. (< fr. pathologie)

PATOLOGIE f. 1) Ramură a medicinei care se ocupă cu studiul bolilor și a efectelor provocate de acestea. 2) Deviere de la starea normală de funcționare a organismului; tulburare; afecțiune. /<fr. pathologie

patologie f. partea medicinei ce tratează despre natura, cauzele și simptomele boalelor.

*patologíe f. (vgr. pathologia. V. patos, logie). Med. Acea parte a medicineĭ care se ocupă de cauzele și simptomele boalelor și de funcționarea organelor bolnave: patologia internă (medicală), patologia externă (chirurgică).

patologhie sf vz patologie

!patologie s. f., art. patologia, g.-d. art. patologiei; pl. patologii, art. patologiile (desp. -gi-i-)

patologie s. f., art. patologia, g.-d. patologii, art. patologiei

patologie s. f., art. patologia, g.-d. patologii, art. patologiei

PATO- „boală, suferință”. ◊ gr. pathos „pasiune, emoție” > fr. patho-, germ. id., engl. id., it. pato- > rom. pato-. □ ~biont (v. -biont), s. n., organism heterofit care produce boli la plante și care se hrănește cu substanțe organice gata sintetizate; sin. patotrof; ~cenoză (v. -cenoză₁), s. f., totalitatea factorilor patogeni dintr-un biotop, priviți ca un sistem; ~cliză (v. -cliză₃), s. f., predispoziție de ordin morfologic sau funcțional pentru localizarea unui proces patologic cu predilecție pentru anumite organisme; ~fit (v. -fit), adj., s. n., (agent patogen) care provoacă îmbolnăvirea plantelor; ~fiziologie (v. fizio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază disfuncțiile organismului; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă morbidă de boli; ~foreză (v. -foreză), s. f., proces de transmitere a bolilor; ~gen (v. -gen₁), adj., 1. (Despre microbi) Capabil să producă infecții. 2. Care se referă la o boală; ~genetic (v. -genetic), adj., care se referă la patogenie; ~geneză (v. -geneză), s. f., patogenie*; ~genezie (v. -genezie), s. f., ansamblu de simptome pe care le determină un anumit remediu la un om sănătos; ~genic (v. -genic), adj., care provoacă o boală; ~genie (v. -genie₁), s. f., disciplină care studiază mecanismul de apariție și dezvoltare a unei boli; sin. patogeneză; ~gnomie (v. -gnomie), s. f., ansamblul semnelor caracteristice unei boli; ~gonie (v. -gonie), s. f., știință care studiază cauzele bolilor; ~grafie (v. -grafie), s. f., studierea biografiei unor personalități cu scopul evidențierii unor trăsături psihopatologice ale acestora; ~logie (v. -logie₁), s. f., 1. Ramură a medicinii care studiază natura și simptomele bolilor. 2. Ansamblu de modificări morbide care apar în țesuturile corpului în cursul unei anumite boli; ~mimie (v. -mimie), s. f., stare morbidă caracterizată prin nevoia de simulare a unei boli, uneori chiar prin automutilare; ~morfogen (v. morfo-, v. -gen₁), adj., (despre vegetale) care produce modificări morfologice din cauza unui agent patogen; ~morfologie (v. morfo-, v. -logie₁), s. f., anatomie patologică; ~plastie (v. -plastie), s. f., dinamică a particularităților prin care se manifestă o anumită boală la o anumită persoană; ~poieză (v. -poieză), s. f., etiologie a bolilor; ~psihologie (v. psiho-, v. -logie₁), s. f., psihologie patologică; ~tip (v. -tip), s. n., totalitatea caracterelor patologice asemănătoare la membrii unui grup de indivizi; ~trof (v. -trof), adj., patobiont*.

PATOLOGÍE (< fr. {i}; {s} gr. páthos „boală” + logos „studiu”) s. f. Parte a medicinei care se ocupă cu studiul simptomelor și al cauzelor bolilor și care cuprinde mai multe diviziuni: etiologia, patogenia, fiziopatologia, morfopatologia, simptomatologia etc. Ca disciplină științifică, s-a constituit la mijlocul sec. 19. Există o p. generală, care studiază legile proceselor biologice importante (infecția, imunitatea etc.) din cursul bolilor, și o p. specială, care se ocupă cu studiul analitic al diverselor boli și care cuprinde, la rândul ei, p. medicală, p. chirurgicală, p. comparată (studiul comparativ al bolilor la om și la animale) și p. experimentală (producerea la animale a bolilor întâlnite la om pentru a le putea studia mai bine).