patentar sm, a [At: (a. 1833) DOC. EC. 530 / V: ~riu / Pl: ~i / E: patentă + -ar] (Înv) 1-2 (Persoană) care plătea patentă (10) Si: (îvr) patentaș (1-2). 3-4 (Persoană) cu patentă (11) Si: (îvr) patentaș (3-4).

patentare sf [At: NOM. MIN. I, 90 / Pl: ~tări / E: patenta] 1-11 Acordare cuiva a unei patente (1-11). 12 (Asr) Brevetare a unei invenții. 13 (Înv) Supunere la patentă (10). 14 (Teh) Tratare termică a unor sârme sau benzi de oțel pentru mărirea rezistenței la prelucrarea la rece.

patentariu sm, a vz patentar

PATENTAR, patentari, adj. m. (Învechit) Care plătea patentă (2). Clasele plătitoare de dări erau clăcașii... neguțătorii patentări. I. IONESCU, D. 117. ♦ (Substantivat) Patentarii s-au sporit deodată de la 631, cîți erau în 1863, la 1742 în 1864. I. IONESCU, P. 141.

PATENTARE s. f. 1. Acțiunea de a patenta. 2. (Tehn.) Călirea unui metal în plumb. Cuptor de patentare. ♦ Tratament termic aplicat unei sîrme de oțel, constînd dintr-o încălzire la o temperatură mare, urmată de o răcire bruscă, pentru a da metalului o structură care permite o tragere mai ușoară și a asigura sîrmei obținute o rezistență mai mare.

PATENTAR, patentari, adj. m. (Înv.; adesea substantivat) Care plătea patentă (2). – Din patentă + suf. -ar.

PATENTARE s.f. Acțiunea de a patenta și rezultatul ei; brevetare. [< patenta].

patentar m. cel înscris între cei cu patentă.

*patentár m. (d. patentă). Acela care plătește patentă.

patentare s. f., g.-d. art. patentării; pl. patentări

patentare s. f., g.-d. art. patentării; pl. patentări

patentar s. m., pl. patentari

patentare s. f., g.-d. art. patentării; pl. patentări

PATENTARE s. v. brevetare.

patentare s. v. BREVETARE.

patentar, patentari, adj., s. (înv.) (persoană) care plătește patentă; (persoană) cu patentă.