patentare sf [At: NOM. MIN. I, 90 / Pl: ~tări / E: patenta] 1-11 Acordare cuiva a unei patente (1-11). 12 (Asr) Brevetare a unei invenții. 13 (Înv) Supunere la patentă (10). 14 (Teh) Tratare termică a unor sârme sau benzi de oțel pentru mărirea rezistenței la prelucrarea la rece.

PATENTARE s. f. 1. Acțiunea de a patenta. 2. (Tehn.) Călirea unui metal în plumb. Cuptor de patentare. ♦ Tratament termic aplicat unei sîrme de oțel, constînd dintr-o încălzire la o temperatură mare, urmată de o răcire bruscă, pentru a da metalului o structură care permite o tragere mai ușoară și a asigura sîrmei obținute o rezistență mai mare.

PATENTARE s.f. Acțiunea de a patenta și rezultatul ei; brevetare. [< patenta].

patenta vt [At: MAIORESCU, CR. I, 331 / Pzi: ~tez / E: fr patenter, ger Patentieren] 1-11 (Înv) A acorda cuiva o patentă (1-11). 12 (Asr; c. i. o invenție) A breveta. 13 (Înv) A supune la patentă (10). 14 (Teh; c. i. sârme sau benzi de oțel) A trata termic pentru a mări rezistența la prelucrarea la rece.

patentar sm, a [At: (a. 1833) DOC. EC. 530 / V: ~riu / Pl: ~i / E: patentă + -ar] (Înv) 1-2 (Persoană) care plătea patentă (10) Si: (îvr) patentaș (1-2). 3-4 (Persoană) cu patentă (11) Si: (îvr) patentaș (3-4).

patentariu sm, a vz patentar

PATENTA, patentez, vb. I. Tranz. (La noi în trecut) 1. A acorda (cuiva) o patentă (1); a breveta o invenție. (Ieșit din uz) A supune (pe cineva) la plata unei patente (2). 2. (Tehn.) A aplica tratamentul de patentare (2) unei sîrme.

PATENTAR, patentari, adj. m. (Învechit) Care plătea patentă (2). Clasele plătitoare de dări erau clăcașii... neguțătorii patentări. I. IONESCU, D. 117. ♦ (Substantivat) Patentarii s-au sporit deodată de la 631, cîți erau în 1863, la 1742 în 1864. I. IONESCU, P. 141.

PATENTAR, patentari, adj. m. (Înv.; adesea substantivat) Care plătea patentă (2). – Din patentă + suf. -ar.

PATENTA vb. I. tr. 1. A acorda (cuiva) o patentă (1); a breveta. 2. A căli un metal în plumb. ♦ A trata termic o sîrmă de oțel pentru a-i da o rezistență mecanică mare. [< fr. patenter].

PATENTA vb. tr. 1. a acorda (cuiva) o patentă (1); a breveta. 2. (tehn.) a trata termic o sârmă sau o bandă de oțel pentru a-i da o rezistență mecanică mare. (< fr. patenter, germ. patentieren)

A PATENTA¹ ~ez tranz. 1) (invenții, descoperiri etc.) A recunoaște în mod oficial (prin acordare de patentă); a breveta. 2) (sârme de oțel) A supune unui tratament termic (în vederea obținerii unei rezistențe mai mari). /<fr. patenter, germ. patentieren

A PATENTA² ~ez tranz. (negustori sau liber-profesioniști) A impune la plata unei patente. /<fr. patenter, germ. patentieren

patentà v. 1. a supune la patentă; 2. a da o patentă cuiva.

patentar m. cel înscris între cei cu patentă.

*patentár m. (d. patentă). Acela care plătește patentă.

*patentéz v. tr. (fr. patenter). Supun la plata patenteĭ: a patenta o firmă. Brevetez, liberez o patentă, o diplomă care recunoaște o invențiune. Fac să mi se breveteze o invențiune: mĭ-am patentat mașina pe care am inventat-o.

patentare s. f., g.-d. art. patentării; pl. patentări

patentare s. f., g.-d. art. patentării; pl. patentări

patentare s. f., g.-d. art. patentării; pl. patentări

patenta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. patentez, 3 patentează; conj. prez. 1 sg. să patentez, 3 să patenteze

patenta (a ~) vb., ind. prez. 3 patentează

patenta vb., ind. prez. 1 sg. patentez, 3 sg. și pl. patentează

patentar s. m., pl. patentari

PATENTARE s. v. brevetare.

patentare s. v. BREVETARE.

PATENTA vb. v. breveta.

patenta vb. v. BREVETA.

patentar, patentari, adj., s. (înv.) (persoană) care plătește patentă; (persoană) cu patentă.