2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PARTÍȚIE1 s. f. v. partițiune.

PARTÍȚIE1 s. f. v. partițiune.

PARTÍȚIE2, partiții, s. f. 1. (Mat.; în expr.) Partiție a unei mulțimi = mulțime formată din submulțimi ale unei mulțimi date, disjuncte două câte două și a căror reuniune este mulțimea dată. 2. (În lingvistica matematică) Clasificare a cuvintelor după flexiune. – Din fr. partition.

PARTÍȚIE2, partiții, s. f. 1. (Mat.; în expr.) Partiție a unei mulțimi = mulțime formată din submulțimi ale unei mulțimi date, disjuncte două câte două și a căror reuniune este mulțimea dată. 2. (În lingvistica matematică) Clasificare a cuvintelor după flexiune. – Din fr. partition.

partiție2 sf [At: DN3 / P: ~ți-e / Pl: ~ii / E: fr partition] 1 (Mat; îe) ~ a unei mulțimi Mulțime formată din submulțimi ale unei mulțimi date, disjuncte două câte două și a căror reuniune este mulțimea dată. 2 (Lin) Clasificare a cuvintelor după flexiune.

PARTÍȚIE s.f. (Rar) Diviziune, separare. ♦ (Mat.) Descompunere a unei mulțimi într-o clasă de submulțimi disjuncte două câte două și a căror reuniune formează mulțimea dată. ♦ (În lingvistica matematică) Împărțirea cuvintelor după flexiune, necesară atunci când se tratează partea de vorbire, genul, clasificarea tipologică a limbilor etc. [Gen. -iei. / < fr. partition, cf. lat. partitio – împărțire].

PARTÍȚIE s. f. 1. diviziune, separare. 2. (mat.) descompunere a unei mulțimi într-o clasă de submulțimi disjuncte două câte două și a căror reuniune formează mulțimea dată. ◊ (inform.) zonă din memoria internă alocată unei lucrări pe durata prelucării sau unor componente ale sistemului de operare. 3. (lingv. mat.) clasificare a cuvintelor după flexiune, necesară atunci când se tratează partea de vorbire, genul, clasificarea tipologică a limbilor etc. (< fr., engl. partition, lat. partitio)

PARTIȚIÚNE, partițiuni, s. f. (Rar) Partitură. [Pr.: -ți-u-.Var.: partiție s. f.] – Din fr. partition.

PARTIȚIÚNE, partițiuni, s. f. (Rar) Partitură. [Pr.: -ți-u-.Var.: partiție s. f.] – Din fr. partition.

partițiune sf [At: CR (1846), 311/2 / V: ~ie, (înv) ~tețiune / Pl: ~ni / E: fr partition] 1-2 (Înv) Partitură (1-2).

PARTIȚIÚNE, partițiuni, s. f. (Rar) Partitură. Vrafuri de partițiuni muzicale, scrise cu mîna, stau împrăștiate pe jos. D. ZAMFIRESCU, la CADE.

partiți(un)e f. reunirea tuturor părților unei compozițiuni muzicale.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

partíție (diviziune, împărțire) (-ți-e) s. f., art. partíția (-ți-a), g.-d. art. partíției; pl. partíții, art. partíțiile (-ți-i-)

partíție (diviziune, descompunere, împărțire) s. f. (sil. -ți-e), art. partíția (sil. -ți-a), g.-d. art. partíției; pl. partíții, art. partíțiile (sil. -ți-i-)

partițiúne (partitură) (rar) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. partițiúnii; pl. partițiúni

partițiúne (muz.) s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. partițiúnii; pl. partițiúni


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PARTIȚIÚNE s. v. compoziție, partitură.

partițiune s. v. COMPOZIȚIE. PARTITURĂ.

Intrare: partiție
partiție substantiv feminin
  • silabație: -ți-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • partiție
  • partiția
plural
  • partiții
  • partițiile
genitiv-dativ singular
  • partiții
  • partiției
plural
  • partiții
  • partițiilor
vocativ singular
plural
Intrare: partițiune
partițiune substantiv feminin
  • silabație: -ți-u-ne info
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • partițiune
  • partițiunea
plural
  • partițiuni
  • partițiunile
genitiv-dativ singular
  • partițiuni
  • partițiunii
plural
  • partițiuni
  • partițiunilor
vocativ singular
plural
partiție substantiv feminin
  • silabație: -ți-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • partiție
  • partiția
plural
  • partiții
  • partițiile
genitiv-dativ singular
  • partiții
  • partiției
plural
  • partiții
  • partițiilor
vocativ singular
plural

partiție

  • 1. matematică expresie Partiție a unei mulțimi = mulțime formată din submulțimi ale unei mulțimi date, disjuncte două câte două și a căror reuniune este mulțimea dată.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • 2. (În lingvistica matematică) Clasificare a cuvintelor după flexiune.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • 4. informatică Zonă din memoria internă alocată unei lucrări pe durata prelucării sau unor componente ale sistemului de operare.
    surse: MDN '00

etimologie:

partițiune partiție

etimologie: