PROCHIMEN, prochimene, s. n. 1. (Bis.) Verset din psalmi care se cântă înainte de a se citi un pasaj din Biblie sau înainte de o rugăciune sau de o cântare. 2. (Înv.; în expr.) A veni la prochimen = a reveni la subiect, după o digresiune. A aduce (pe cineva) la prochimen = a îndrepta, a aduce (pe cineva) pe calea cea bună. – Din ngr. prokímenon.

prochimen sn [At: (a. 1715) GÁLDI, M. PHAN. 236 / V: (înv) ~ohi~, (reg) porochi~^[1] / Pl: ~e, (rar, sm) ~i / E: ngr προχείμεννον] 1 (Bis) Versete din psalmi care se cântă înainte de a se citi un pasaj din Biblie sau înainte de o rugăciune ori de o cântare. 2 (Îrg) Chestiune care formează obiectul unei discuții. 3 (Îe) A veni (iar sau iarăși) la ~ A reveni la subiectul în chestiune, după o digresiune. 4 (Reg; îae) A se potrivi (1). 5 (Îe) A aduce (pe cineva) la ~ A aduce pe cineva pe calea cea bună.

PROCHIMEN, prochimene, s. n. 1. (Bis.) Nume dat versetelor din psalmi care se cântă înainte de a se citi un pasaj din Biblie sau înainte de o rugăciune sau de o cântare. 2. (Înv.; în expr.) A veni la prochimen = a reveni la subiect, după o digresiune. A aduce (pe cineva) la prochimen = a îndrepta, a aduce (pe cineva) pe calea cea bună. – Din ngr. prokímenon.

PROCHIMEN, prochimene, s. n. 1. (Bis.) Verset (dintr-un psalm) cîntat înainte de a se citi un pasaj din Biblie sau înainte de o rugăciune sau o cîntare. 2. (Învechit; în expr.) A veni la prochimen = a reveni la subiect după o digresiune; a ajunge pe făgașul cel bun. Ia, mai stai olecuță, vornice Cum cam dai tu să se înțeleagă, parcă ar veni la prochimen. ISPIRESCU, L. 257. De unde dracii ai scos frazele aste de romanț? -... Mi-au rămas de cînd am cetit cartea cea frumoasă «Pustnicul». Dar să venim la prochimen. NEGRUZZI, S. I 227. A aduce (pe cineva) la prochimen = a aduce pe cineva pe calea cea bună. Dar cine să-i grăiască? – Cine?... Adela!... Dacă ai vrea tu să-l aduci la prochimen. ALECSANDRI, T. 1238. – Pronunțat: pro-hi-.

PROCHIMEN ~e n. bis. Verset din psalm care se cântă înainte de citirea unui pasaj din Biblie. ◊ A veni la ~ a reveni la subiect (după o anumită abatere). /<ngr. prokímenon

prochimen m. obiect în chestiune: să venim la prochimen PANN. [Gr. mod. PROKÍMENON, proiect, plan [slav. PROKÍMENŬ, vorbă, vorbire)].

prochímen n., pl. e (ngr. prokimenon, vgr. prokeímenon, d. pró-keimai, zac în ainte. Cp. cu ob- saŭ sub-ĭect. V. ipochimen, cimitir). Sec. 19. Subĭect, lucru de care e vorba: să venim la prochímen. Vers din psalmĭ (care se cîntă în ainte de un capitul din biblie).

parochimen^[1] sm vz prochimen

prohimen sn vz prochimen

prochimen s. n., (versete) pl. prochimene

prochimen s. n., (versete) pl. prochimene

prochimen s. n., (versete) pl. prochimene

PROCHIMEN s. v. chestiune, lucru, problemă, subiect, temă.

prochimen s. v. CHESTIUNE. LUCRU. PROBLEMĂ. SUBIECT. TEMĂ.

prochimen (prochimene), s. n. – Chestiune, problemă. Ngr. προϰείμενον „plan” (Cihac, II, 690; Gáldi 236). Sec. XIX, înv.

prochimen (< gr. προχείμενον), stih* dintr-un psalm* care precede citirea pericopei apostolice la liturghie*. P. se cântă la liturghie înaintea citirii Evagheliei se numește de obicei aliluar (ἀλληλουïάριον), deoarece este precedat de cuvântul ἀλληλούïα; p. care precede citirea Epistolei se numește p. τοῦ Aποστόλου. Cel care se cântă la vecernie, după εἴσοδος, este numit p. τῆς ἡμέρας sau ἑσπέρας π.

prohimen s. n. v. prochimen.