12 definiții pentru parataxă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PARATÁXĂ, parataxe, s. f. (Gram.) Juxtapunere. – Din fr. parataxe.

PARATÁXĂ, parataxe, s. f. (Gram.) Juxtapunere. – Din fr. parataxe.

parata sf [At: IORDAN, STIL. 251 / Pl: ~xe / E: fr parataxe] Mijloc de exprimare a raporturilor sintactice de coordonare sau de subordonare dintre elementele componente ale unei propoziții sau fraze, care constă în simpla lor alăturare, fără ajutorul vreunui cuvânt de legătură Si: juxtapunere.

PARATÁXĂ, parataxe, s. f. (Gram.) Juxtapunere.

PARATÁXĂ s.f. Mod de exprimare a raporturilor de coordonare sau de subordonare în propoziție sau în frază prin simpla alăturare, fără ajutorul vreunui cuvânt de legătură; juxtapunere; coordonare sintactică. [< fr. parataxe, cf. gr. parataxis < para – lângă, taxis – așezare].

PARATÁXĂ s. f. juxtapunere. (< fr. parataxe)

PARATÁXĂ ~e f. lingv. (în opoziție cu hipotaxă) Procedeu de exprimare a raporturilor sintactice între propoziții fără jonctive; juxtapunere. /<fr. parataxe


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

paratáxă s. f., g.-d. art. paratáxei; pl. paratáxe

paratáxă s. f., g.-d. art. paratáxei; pl. paratáxe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PARATÁXĂ s. v. juxtapunere.

PARATA s. (GRAM.) juxtapunere.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

PARATÁXĂ s. f. (< fr. parataxe, cf. gr. parataxis < para „alături” + taxis „așezare”): v. juxtapúnere.

parataxă expresivă sau stilistică, orice juxtapunere asindetică, raport gramatical dintre două propoziții cu indicele de relație zero, în locul unui indice de coordonare sau subordonare care s-a omis (A): „Bate om în poartă, iese tata să-l întâmpine, îl aduce în casă.” (Z. Stancu) Sin. asindet.

Intrare: parataxă
parataxă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • parata
  • parataxa
plural
  • parataxe
  • parataxele
genitiv-dativ singular
  • parataxe
  • parataxei
plural
  • parataxe
  • parataxelor
vocativ singular
plural

parataxă

  • 1. gramatică Mod de exprimare a raporturilor de coordonare sau de subordonare în propoziție sau în frază prin simpla alăturare, fără ajutorul vreunui cuvânt de legătură; coordonare sintactică.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: juxtapunere
  • diferențiere Procedeu de exprimare a raporturilor sintactice între propoziții fără jonctive.
    surse: NODEX

etimologie: