2 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PANTOCRÁTOR s. n. Icoană pictată în bisericile ortodoxe pe bolta naosului, care reprezintă pe Isus Hristos ca împărat al lumii; p. ext. cupola de deasupra naosului, unde se află această icoană. – Din ngr. pantokrátor.

pantocrator [At: CUV. D. BĂTR. I, 195/8 / V: (rar) ~ndo~ / E: ngr παντοκράτωρ] 1 Pictură pe cupola de deasupra naosului din bisericile ortodoxe, reprezentând pe Iisus Hristos ca împărat al lumii. 2 (Pex) Cupolă de deasupra naosului, unde se află această pictură. 3 (Îvr) Icoană reprezentând pictura descrisă mai sus.

PANTOCRÁTOR s. n. Icoană pictată în bisericile ortodoxe pe bolta naosului, care reprezintă pe Isus Cristos ca împărat al lumii; p. ext. cupola de deasupra naosului, unde se află această icoană. – Din ngr. pantokrátor.

PANTOCRÁTOR s. n. Icoană sau tablou zugrăvit pe bolta din mijlocul naosului, reprezentînd pe Iisus Hristos ca împărat al lumii; cupola de deasupra naosului, unde se află acest tablou. Zidăria căsca sus în boltă, unde fusese pantocratorul, o gură năprasnică. GALACTION, O. I 80.

PANTOCRÁTOR s.n. (Arte) Reprezentare a lui Isus Cristos ca împărat al lumii în iconografia bizantină. [Cf. it. pantocratore, gr. pantokrator].

PANTOCRATÓR s. n. (în iconografia bizantină) reprezentare a lui Cristos ca împărat al lumii. (< fr. pantocrator, gr. pantokrator)

pandocrator m. icoană principală de pe iconostase, ce reprezintă pe Isus ca D-zeu și Împărat [Gr. mod.: Atotputernicul].

panto- și pandocrátor n., pl. inuzitat urĭ (ngr. pandokrátor [scris panto-], vgr. pantokrátor, d. pân, tot, și krátos, putere, adică „omnipotent”). Icoană care-l reprezintă pe Hristos ținînd sceptru și globu pămîntuluĭ și care e pictată pe tavanu turnuluĭ anterior al bisericiĭ. – Ca epitet luĭ Hristos, poate fi masc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

*Pantocrátor (nume dat lui Isus Hristos) (-to-cra-) s. propriu m.

pantocrátor (icoană) (-to-cra-) s. n.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

pantocratór s. m. – Chipul lui Iisus ca rege al universului, care este reprezentat de obicei în cupola bisericilor ortodoxe. Gr. παντοϰράτορ.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

pandocrátor s. n. v. pantocrator.

Intrare: pantocrator
  • silabație: pan-to-cra-tor info
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pantocrator
  • pantocratorul
  • pantocratoru‑
plural
genitiv-dativ singular
  • pantocrator
  • pantocratorului
plural
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pandocrator
  • pandocratorul
  • pandocratoru‑
plural
genitiv-dativ singular
  • pandocrator
  • pandocratorului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: Pantocrator
substantiv propriu (SPM001S)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • Pantocrator
  • Pantocratorul
plural
genitiv-dativ singular
  • Pantocratorului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

pantocrator pandocrator

  • 1. Icoană pictată în bisericile ortodoxe pe bolta naosului, care reprezintă pe Isus Hristos ca împărat al lumii.
    surse: DEX '09 DLRLC DN
    • 1.1. prin extensiune Cupola de deasupra naosului, unde se află această icoană.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Zidăria căsca sus în boltă, unde fusese pantocratorul, o gură năprasnică. GALACTION, O. I 80.
        surse: DLRLC

etimologie: