PANDEMONIU s. n. (Livr.) Loc de reuniune a demonilor; adunarea, sfatul demonilor. ♦ Fig. Adunare de oameni sau loc în care domnește discordia, dezordinea, corupția. – Din fr. pandémonium, it. pandemonio.

pandemoniu sn [At: HELIADE, O. I, 239 / V: (grc; îvr) ~ion / Pl: ~ii / E: fr pandémonium, ngr πανδαιμόνιον] 1 (Liv) Loc unde domnește corupția, dezordinea. 2 Adunare zgomotoasă în care se complotează, se pun la cale fapte reprobabile. 3 (Îdt) Capitală imaginară a Infernului. 4 Consiliu al demonilor.

PANDEMONIU s. n. (Livr.) Capitală imaginară a infernului; adunarea, sfatul demonilor. ♦ Fig. Adunare de oameni sau loc în care domnește discordia, dezordinea, corupția. – Din fr. pandémonium, it. pandemonio.

PANDEMONIU s. n. (În mistica creștină) Adunarea, sfatul demonilor. ♦ Fig. Adunare de oameni în care domnește discordia, confuzia. Începu necurmatele dispute între învățații pandemoniului nostru literar. NEGRUZZI, S. I 268.

PANDEMONIU s.n. (Mit.) Loc imaginar situat în infern, unde se presupunea că se adună demonii; adunarea, sfatul demonilor. ♦ (Fig.) Adunare de bandiți, de oameni răi, de scelerați. [Pron. -niu. / < fr. pandémonium, cf. gr. pas – tot, daimon – demon].

PANDEMONIU s. n. 1. (mit.) loc imaginar în infern, unde se presupune că se adună demonii. 2. (fig.) adunare de bandiți, de oameni răi, scelerați. (< fr. pandémonium)

PANDEMONIU n. livr. 1) Capitală imaginară a infernului. 2) Loc de adunare a demonilor. 3) fig. Adunare neorganizată a unor persoane cu opinii absolut contradictorii. 4) Loc unde domnește corupția și dezordinea. /<fr. pandémonium

pandemoniu n. 1. loc închipuit unde se crede că s’adună demonii; 2. fig. reunire de oameni adunați spre a face rău; 3. adunare sgomotoasă: învățații pandemoniului nostru literar NEGR.

*pandemóniŭ n. (format de poetu englez Milton [1674] d. vgr. pân, tot, și daimon, demon, drac, ca să numească locu unde fusese alungațĭ îngeriĭ rebelĭ). Capitala ĭaduluĭ, locu de adunare al dracilor. Fig. Iron. Adunare de oamenĭ răĭ. Adunare în general: pandemoniu uneĭ reviste.

pandemonion sn vz pandemoniu

pandemoniu (livr.) [niu pron. nĭu] s. n., art. pandemoniul

pandemoniu (livr.) [niu pron. nĭu] s. n., art. pandemoniul

pandemoniu s. n. [-niu pron. -niu], art. pandemoniul