11 definiții pentru pancartă

PANCÁRTĂ, pancarte, s. f. Bucată (mare) de carton, de pânză, de lemn etc. pe care este scrisă o lozincă, o înștiințare etc.; placardă. – Din fr. pancarte.

PANCÁRTĂ, pancarte, s. f. Bucată (dreptunghiulară) de carton, pînză, lemn, tablă, pe care e scrisă o lozincă, o înștiințare etc. (și e purtată uneori la manifestații). V. placardă. O pancartă purtînd înscrisuri cu litere roșii era ridicată pe brațe. VORNIC, P. 215. Pe drum bătrînul se uita mereu la afișele și pancartele fără număr care toate chemau lumea la diferite distracții și petreceri. REBREANU, R. I 255.

pancártă s. f., g.-d. art. pancártei; pl. pancárte

pancártă s. f., pl. pancárte

PANCÁRTĂ s. placardă, placat.

PANCÁRTĂ s.f. Bucată mare de hârtie, de pânză sau de tablă care cuprinde o lozincă, un anunț etc. [< fr. pancarte].

PANCÁRTĂ s. f. bucată mare de hârtie, de pânză sau de tablă, care cuprinde o lozincă, un anunț etc.; placardă. (< fr. pancarte)

PANCÁRTĂ ~e f. Placă de material (pânză, hârtie, lemn) pe care este scrisă o lozincă sau un anunț; placardă. /<fr. pancarte

pancartă f. placard afișat spre a înștiința publicul despre ceva.

*pancártă f., pl. e (fr. pancarte, d. mlat. pancharta, cuv. corcit compus d. vgr. pân, tot, și lat. charta, cartă, hîrtie). Mare anunț care exprimă pe scurt o ideĭe generală și care se obișnuĭește la manifestațiunĭ publice.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

PANCÁRTĂ s. placardă, placat.

Intrare: pancartă
pancartă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular pancartă pancarta
plural pancarte pancartele
genitiv-dativ singular pancarte pancartei
plural pancarte pancartelor
vocativ singular
plural