PALEOSLAVĂ f. mai ales art. Limbă veche slavă. [Sil. -le-o-] /paleo- + slav

paleoslav, ~ă [At: BARCIANU / P: ~le-o~ / Pl: ~i, ~e / E: paleo + slav] 1 a Care se referă la limba veche slavă. 2 a Care este scris în limba veche slavă. 3 sf Limbă veche slavă. 4 smf Persoană care aparține celor mai vechi popoare slave.

PALEOSLAV, -Ă, paleoslavi, -e, adj. Vechi-slav bisericesc. Text paleoslav. Limbă paleoslavă. – Pronunțat: -le-o-.

PALEOSLAV, -Ă adj. Referitor la vechea limbă slavă, care aparține vechii limbi slave. // s.m. și f. Persoană care aparține celor mai vechi popoare slave. [< fr. paléoslave].

PALEOSLAV, -Ă I. adj. referitor la slava veche; scris în această limbă. II. s. f. limba veche slavă. (< fr. paléoslave)

PALEOSLAV ~ă (~i, ~e) Care ține de limba veche slavă; propriu limbii vechi slave. [Sil. -le-o-] /paleo- + slav

paleo-slav a. ce ține de vechea slavonă.

*paleosláv, -ă (vgr. palaiós, vechĭ, și Slav). Slav vechĭ. Adj. Limba paleoslavă. – Se zice și Slavon și Slovean.

paleoslavă (limbă) (desp. -le-os-la-/-o-sla-) s. f., g.-d. art. paleoslavei

!paleoslavă (limbă) (-le-os-la-/-o-sla-) s. f., g.-d. art. paleoslavei

paleoslavă (limba) s. f. (sil. -le-o-; mf. -sla-), g.-d. art. paleoslavei

paleoslav (desp. -le-os-lav/-o-slav) adj. m., pl. paleoslavi; f. paleoslavă, pl. paleoslave

!paleoslav (-le-os-lav/-o-slav) adj. m., pl. paleoslavi; f. paleoslavă, pl. paleoslave

paleoslav adj. m. (sil. -le-o-; mf. -slav) slav

paleoslav (e-o)

PALEOSLAVĂ s. (LINGV.) limba veche slavă.

PALEOSLAVĂ s. (LINGV.) limba veche slavă.

PALEOSLAVĂ s. f. (< fr. paléoslave): limbă veche slavă, vechea slavă bisericească, vechea bulgară; cea mai veche ipostază scrisă cu caracter liturgic a limbii slave comune, folosită în aria de cultură din estul și sud-estul Europei medievale (secolele al IX-lea – al XI-lea), în două etape – cea moravo-panonică sau clasică (la sfârșitul secolului al IX-lea și începutul secolului al X-lea, când frații misionari Chiril și Metodiu și discipolii lor apropiați au tradus din greacă primele cărți de cult în dialectul bulgaro-macedonean din sudul Salonicului) și cea bulgară (sfârșitul secolului al X-lea – secolul al XI-lea, când în sud-estul și estul Bulgariei au fost scrise 15 codice printre care Codex Zographensis și Codex Marianus). Modelată după greaca literară, mai ales sub raport sintactic, p. n-a fost niciodată vorbită de popoarele slave, cu excepția unor sfere diplomatice; ea a exercitat însă o puternică influență asupra limbilor literare contemporane slave și asupra limbii române (influență cunoscută pentru limba noastră sub numele de influența slavonă). Denumirea de p. este dată din perspectiva istoriei limbilor slave.