2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PALEOLÍTIC, -Ă, paleolitici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. Cea mai veche epocă din istoria omenirii, caracterizată prin folosirea uneltelor din piatră cioplită. 2. Adj. Care aparține paleoliticului (1), privitor la paleolitic. [Pr.: -le-o-] – Din fr. paléolithique.

paleolitic, ~ă [At: ODOBESCU, S. II, 421 / P: ~le-o~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr paléolithique] 1 a Care aparține paleoliticului (3). 2 a Care se referă la paleolitic (3). 3 sn Cea mai veche fază din istoria omenirii, care începe o dată cu apariția omului, cuprinzând primele etape ale orânduirii comunei primitive. 4 sn Serie de straturi geologice din paleolitic (3).

PALEOLÍTIC, -Ă, paleolitici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. Cea mai veche fază din istoria omenirii, caracterizată prin folosirea uneltelor de piatră cioplită. 2. Adj. Care aparține paleoliticului (1), privitor la paleolitic. [Pr.: -le-o-] – Din fr. paléolithique.

PALEOLÍTIC, -Ă, paleolitici, -e, adj. Referitor la epoca pietrei cioplite. Epoca paleolitică = cea mai veche epocă din istoria evoluției umane, cînd oamenii se serveau de unelte și arme de piatră cioplită (și nu șlefuită). ◊ (Substantivat, n.) Obiecte din paleolitic.

PALEOLÍTIC s.n. Prima epocă a istoriei, caracterizată prin folosirea pietrei cioplite. // adj. Care datează din această epocă. [< fr. paléolithique, cf. gr. palaios – vechi, lithos – piatră].

PALEOLÍTIC, -Ă adj., s. n. (din) prima epocă a istoriei, a folosirii uneltelor din piatră cioplită. (< fr. paléolithique)

PALEOLÍTIC2 ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de prima perioadă a epocii de piatră; propriu primei perioade a epocii de piatră. 2) Care datează din prima perioadă a epocii de piatră. [Sil. -le-o-] /<fr. paléolithique

PALEOLÍTIC1 n. Perioada întâi a epocii pietrei, caracterizată prin apariția uneltelor și a armelor din piatră cioplită. [Sil. -le-o-] /<fr. paléolithique


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

paleolític1 (-le-o-) adj. m., pl. paleolítici; f. paleolítică, pl. paleolítice

paleolític adj. m. (sil. -le-o-), pl. paleolítici; f. sg. paleolítică, pl. paleolítice


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PALEOLÍTIC s. (rar) sălbăticie. (În ~ s-au folosit primele unelte de piatră cioplită.)

PALEOLITIC s. (rar) sălbăticie. (În ~ s-au folosit primele unelte de piatră cioplită.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

PALEO- „vechi, preistoric, arhaic, fosil”. ◊ gr. palaios „vechi, străvechi” > fr. paléo-, it. id., engl. id., germ. paläo- > rom. paleo-.~autecologie (v. aut/o-, v. eco-1, v. -logie1), s. f., parte a paleoecologiei care studiază speciile fosile și condițiile climatice în care acestea au trăit; ~antropolog (v. antropo-, v. -log), s. m. și f., specialist în paleoantropologie; ~antropologie (v. antropo-, v. -logie1), s. f., disciplină care se ocupă cu studierea omului preistoric; ~arheofite (v. arheo-, v. -fit), s. f. pl., plante antropofile din paleolitic; ~arheologie (v. arheo-, v. -logie1), s. f., arheologie a epocilor preistorice; ~biogeografie (v. bio-, v. geo-, v. -grafie), s. f., disciplină care studiază flora și fauna din trecutul geologic al globului terestru; ~biologie (v. bio-, v. -logie1), s. f., biologie a organismelor fosile din epocile geologice; ~cen (v. -cen1), adj., s. n., 1. s. n., Prima epocă (serie) a paleogenului, caracterizată prin faună de numuliți, gasteropode etc. 2. adj., Care aparține acestei epoci (serii); ~climatologie (v. climato-, v. -logie1), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul variațiilor climei în decursul perioadelor geologice; ~demografie (v. demo-, v. -grafie), s. f., ramură a demografiei istorice care studiază vestigiile umane; ~dendrologie (v. dendro-, v. -logie1), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul plantelor lemnoase fosile; ~ecologie (v. eco-1, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază relațiile dintre viețuitoare și mediu în cadrul epocilor geologice; ~etnografie (v. etno-, v. -grafie), s. f., etnografie a popoarelor străvechi; ~etnolog (v. etno-, v. -log), s. m. și f., specialist în paleoetnologie; ~etnologie (v. etno-, v. -logie1), s. f., disciplină care se ocupă cu studierea popoarelor dispărute; sin. arheoetnologie; ~fitic (v. -fitic), adj., s. n., 1. s. n., Perioadă geologică situată între silurian și permian, caracterizată prin apariția primelor plante vasculare. 2. adj., Care aparține acestei perioade geologice; ~fitografie (v. fito-, v. -grafie), s. f., disciplină care studiază morfologic plantele fosile; ~fitolog (v. fito-, v. -log), s. m. și f., specialist în paleofitologie; ~fitologie (v. fito-, v. -logie1), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul plantelor fosile; sin. paleobotanică; ~gen (v. -gen1), adj., s. n., 1. s. n., Prima perioadă a erei neozoice, caracterizată prin floră de fanerogame și prin faună variată; sin. numulitic. 2. adj., Care aparține acestei perioade; ~genetic (v. -genetic), adj., (despre viețuitoare) care a apărut cu foarte mult timp în urmă; ~geografie (v. geo-, v. -grafie), s. f., știință care se ocupă cu reconstituirea condițiilor fizico-geografice existente în decursul istoriei geologice a pămîntului; ~geomorfologie (v. geo-, v. morfo-, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază evoluția reliefului în trecut, reconstituind configurația acestuia și procesele geomorfologice din diferite perioade geologice; ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în paleografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., știință care se ocupă cu clasificarea, dotarea și cu studiul scrisului vechi din manuscrise, de pe hărți etc.; ~histologie (v. histo-, v. -logie1), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul țesuturilor animale conservate în fosile; ~litic (v. -litic1), adj., s. n., 1. s. n., Cea mai veche epocă din istoria omenirii, caracterizată prin folosirea uneltelor din piatră cioplită. 2. adj., Care datează din această epocă; ~log (v. -log), s. m. și f., savant care studiază limbile vechi; ~micologie (v. mico-, v. -logie1), s. f., știință care se ocupă cu studiul ciupercilor fosile; ~palinologie (v. palino-, v. -logie1), s. f., disciplină care se ocupă cu cercetarea geologică bazată pe studiul polenului fosil; ~patologie (v. pato-, v. -logie1), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul bolilor viețuitoarelor fosile; ~pitec (v. -pitec), s. m., maimuță antropomorfă fosilă, ale cărei urme au fost descoperite în depozitele terțiare din India; ~pedologie (v. pedo-2, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază solurile fosile; ~psihologie (v. psiho-, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază structura, psihicul, comportamentul și condițiile de viață ale oamenilor preistorici, pe baza urmelor și trăsăturilor activității lor; ~speolog (v. speo-, v. -log), s. m., cercetător care studiază istoria peșterilor; ~teriu (v. -teriu), s. m., mamifer erbivor ungulat fosil din era neozoică, avînd picioare groase cu trei degete, asemănător cu tapirul; ~zaur (v. -zaur), s. m., gen fosil de reptile sauriene din perioada permiană, avînd limba despicată; ~zoic (v. -zoic), adj., s. n., 1. s. n., A doua eră geologică, situată între precambrian și mezozoic, caracterizată prin formarea munților și prin apariția ultimelor tipuri de nevertebrate; sin. era primară. 2. adj., Care aparține acestei ere geologice; ~zoolog (v. zoo-, v. -log), s. m. și f., specialist în paleozoologie; ~zoologie (v. zoo-, v. -logie1), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul animalelor fosile.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

PALEOLITIC, denumire dată celei mai vechi epoci din istoria omenirii, care se caracterizează prin folosirea uneltelor din piatră din ce în ce mai elaborate, a celor din lemn și os, culesul, vânatul și pescuitul fiind principalele îndeletniciri. A durat de la apariția omului (cu c. 2 mil. de ani în urmă) și până aprox. în milen. 10 î. Hr.

Intrare: paleolitic (adj.)
paleolitic1 (adj.) adjectiv
  • silabație: pa-le-o- info
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • paleolitic
  • paleoliticul
  • paleoliticu‑
  • paleolitică
  • paleolitica
plural
  • paleolitici
  • paleoliticii
  • paleolitice
  • paleoliticele
genitiv-dativ singular
  • paleolitic
  • paleoliticului
  • paleolitice
  • paleoliticei
plural
  • paleolitici
  • paleoliticilor
  • paleolitice
  • paleoliticelor
vocativ singular
plural
Intrare: paleolitic (s.n.)
paleolitic2 (s.n.) substantiv neutru
  • silabație: pa-le-o- info
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • paleolitic
  • paleoliticul
  • paleoliticu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • paleolitic
  • paleoliticului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

paleolitic (adj.)

  • 1. Care aparține paleoliticului, privitor la paleolitic.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • Epoca paleolitică = cea mai veche epocă din istoria evoluției umane, cînd oamenii se serveau de unelte și arme de piatră cioplită (și nu șlefuită).
      surse: DLRLC

etimologie:

paleolitic (s.n.)

  • 1. Cea mai veche epocă din istoria omenirii, caracterizată prin folosirea uneltelor din piatră cioplită.
    surse: DEX '09 DN attach_file un exemplu
    exemple
    • Obiecte din paleolitic.
      surse: DLRLC

etimologie: