PALEOLITIC, -Ă, paleolitici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. Cea mai veche epocă din istoria omenirii, caracterizată prin folosirea uneltelor din piatră cioplită. 2. Adj. Care aparține paleoliticului (1), privitor la paleolitic. [Pr.: -le-o-] – Din fr. paléolithique.

paleolitic, ~ă [At: ODOBESCU, S. II, 421 / P: ~le-o~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr paléolithique] 1 a Care aparține paleoliticului (3). 2 a Care se referă la paleolitic (3). 3 sn Cea mai veche fază din istoria omenirii, care începe o dată cu apariția omului, cuprinzând primele etape ale orânduirii comunei primitive. 4 sn Serie de straturi geologice din paleolitic (3).

PALEOLITIC, -Ă, paleolitici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. Cea mai veche fază din istoria omenirii, caracterizată prin folosirea uneltelor de piatră cioplită. 2. Adj. Care aparține paleoliticului (1), privitor la paleolitic. [Pr.: -le-o-] – Din fr. paléolithique.

PALEOLITIC, -Ă, paleolitici, -e, adj. Referitor la epoca pietrei cioplite. Epoca paleolitică = cea mai veche epocă din istoria evoluției umane, cînd oamenii se serveau de unelte și arme de piatră cioplită (și nu șlefuită). ◊ (Substantivat, n.) Obiecte din paleolitic.

PALEOLITIC s.n. Prima epocă a istoriei, caracterizată prin folosirea pietrei cioplite. // adj. Care datează din această epocă. [< fr. paléolithique, cf. gr. palaios – vechi, lithos – piatră].

PALEOLITIC, -Ă adj., s. n. (din) prima epocă a istoriei, a folosirii uneltelor din piatră cioplită. (< fr. paléolithique)

PALEOLITIC² ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de prima perioadă a epocii de piatră; propriu primei perioade a epocii de piatră. 2) Care datează din prima perioadă a epocii de piatră. [Sil. -le-o-] /<fr. paléolithique

paleolitic¹ (desp. -le-o-) adj. m., pl. paleolitici; f. paleolitică, pl. paleolitice

paleolitic¹ (-le-o-) adj. m., pl. paleolitici; f. paleolitică, pl. paleolitice

paleolitic adj. m. (sil. -le-o-), pl. paleolitici; f. sg. paleolitică, pl. paleolitice

PALEO- „vechi, preistoric, arhaic, fosil”. ◊ gr. palaios „vechi, străvechi” > fr. paléo-, it. id., engl. id., germ. paläo- > rom. paleo-. □ ~autecologie (v. aut/o-, v. eco-₁, v. -logie₁), s. f., parte a paleoecologiei care studiază speciile fosile și condițiile climatice în care acestea au trăit; ~antropolog (v. antropo-, v. -log), s. m. și f., specialist în paleoantropologie; ~antropologie (v. antropo-, v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studierea omului preistoric; ~arheofite (v. arheo-, v. -fit), s. f. pl., plante antropofile din paleolitic; ~arheologie (v. arheo-, v. -logie₁), s. f., arheologie a epocilor preistorice; ~biogeografie (v. bio-, v. geo-, v. -grafie), s. f., disciplină care studiază flora și fauna din trecutul geologic al globului terestru; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., biologie a organismelor fosile din epocile geologice; ~cen (v. -cen₁), adj., s. n., 1. s. n., Prima epocă (serie) a paleogenului, caracterizată prin faună de numuliți, gasteropode etc. 2. adj., Care aparține acestei epoci (serii); ~climatologie (v. climato-, v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul variațiilor climei în decursul perioadelor geologice; ~demografie (v. demo-, v. -grafie), s. f., ramură a demografiei istorice care studiază vestigiile umane; ~dendrologie (v. dendro-, v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul plantelor lemnoase fosile; ~ecologie (v. eco-₁, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază relațiile dintre viețuitoare și mediu în cadrul epocilor geologice; ~etnografie (v. etno-, v. -grafie), s. f., etnografie a popoarelor străvechi; ~etnolog (v. etno-, v. -log), s. m. și f., specialist în paleoetnologie; ~etnologie (v. etno-, v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studierea popoarelor dispărute; sin. arheoetnologie; ~fitic (v. -fitic), adj., s. n., 1. s. n., Perioadă geologică situată între silurian și permian, caracterizată prin apariția primelor plante vasculare. 2. adj., Care aparține acestei perioade geologice; ~fitografie (v. fito-, v. -grafie), s. f., disciplină care studiază morfologic plantele fosile; ~fitolog (v. fito-, v. -log), s. m. și f., specialist în paleofitologie; ~fitologie (v. fito-, v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul plantelor fosile; sin. paleobotanică; ~gen (v. -gen₁), adj., s. n., 1. s. n., Prima perioadă a erei neozoice, caracterizată prin floră de fanerogame și prin faună variată; sin. numulitic. 2. adj., Care aparține acestei perioade; ~genetic (v. -genetic), adj., (despre viețuitoare) care a apărut cu foarte mult timp în urmă; ~geografie (v. geo-, v. -grafie), s. f., știință care se ocupă cu reconstituirea condițiilor fizico-geografice existente în decursul istoriei geologice a pămîntului; ~geomorfologie (v. geo-, v. morfo-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază evoluția reliefului în trecut, reconstituind configurația acestuia și procesele geomorfologice din diferite perioade geologice; ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în paleografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., știință care se ocupă cu clasificarea, dotarea și cu studiul scrisului vechi din manuscrise, de pe hărți etc.; ~histologie (v. histo-, v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul țesuturilor animale conservate în fosile; ~litic (v. -litic₁), adj., s. n., 1. s. n., Cea mai veche epocă din istoria omenirii, caracterizată prin folosirea uneltelor din piatră cioplită. 2. adj., Care datează din această epocă; ~log (v. -log), s. m. și f., savant care studiază limbile vechi; ~micologie (v. mico-, v. -logie₁), s. f., știință care se ocupă cu studiul ciupercilor fosile; ~palinologie (v. palino-, v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu cercetarea geologică bazată pe studiul polenului fosil; ~patologie (v. pato-, v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul bolilor viețuitoarelor fosile; ~pitec (v. -pitec), s. m., maimuță antropomorfă fosilă, ale cărei urme au fost descoperite în depozitele terțiare din India; ~pedologie (v. pedo-₂, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază solurile fosile; ~psihologie (v. psiho-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază structura, psihicul, comportamentul și condițiile de viață ale oamenilor preistorici, pe baza urmelor și trăsăturilor activității lor; ~speolog (v. speo-, v. -log), s. m., cercetător care studiază istoria peșterilor; ~teriu (v. -teriu), s. m., mamifer erbivor ungulat fosil din era neozoică, avînd picioare groase cu trei degete, asemănător cu tapirul; ~zaur (v. -zaur), s. m., gen fosil de reptile sauriene din perioada permiană, avînd limba despicată; ~zoic (v. -zoic), adj., s. n., 1. s. n., A doua eră geologică, situată între precambrian și mezozoic, caracterizată prin formarea munților și prin apariția ultimelor tipuri de nevertebrate; sin. era primară. 2. adj., Care aparține acestei ere geologice; ~zoolog (v. zoo-, v. -log), s. m. și f., specialist în paleozoologie; ~zoologie (v. zoo-, v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul animalelor fosile.