2 intrări

13 definiții

PALÁVRĂ, palavre, s. f. (Fam.; mai ales la pl.) Vorbă, afirmație lipsită de seriozitate sau de temei; fleac; balivernă, brașoavă. – Din tc. palavra, ngr. palávra.

PALÁVRĂ, palavre, s. f. (Fam.; mai ales la pl.) Vorbă, afirmație lipsită de seriozitate sau de temei; fleac; balivernă, brașoavă. – Din tc. palavra, ngr. palávra.

PALÁVRĂ, palavre, s. f. (Mai ales la pl.) Vorbă goală, fleac; minciună, balivernă, brașoavă. Palavra e altceva decît beția de cuvinte. E plăcerea unui om mediocru și lipsit de seriozitate de a spune tot ce-i trece prin cap. IBRĂILEANU, S. 48. Nu-mi plac brașoavele... n-avem timp de pierdut cu palavre. ALECSANDRI, T. 739. Ciobanul... crezu palavrele babei. ȘEZ. VI 110. ◊ (În construcții cu verbele «a spune», «a tăia», «a turna») Mă mustră cugetul de atîtea dovezi mincinoase ce-mi ceri să dau pe toată ziua... cînd începi a tăia la palavre vînătorești. ODOBESCU, S. III 45.

palávră (fam.) (-la-vră) s. f., g.-d. art. palávrei; pl. palávre

PALÁVRĂ s. 1. (mai ales la pl.) fleac, nimic, (reg.) laf, marghiolie, (înv.) tândale (pl.), (fam.) balivernă, moft, parascovenie. (Spune tot felul de ~e.) 2. v. minciună.

palávră (palávre), s. f. – Bîrfă, balivernă, brașoavă, minciună. – Mr. palavră. Sp. palabra, prin intermediul tc. palavra (Meyer, Türk. St., I, 37; Șeineanu, II, 281), cf. ngr. παλάβρα, sb. palavra. Cuvînt introdus probabil prin. iud. sp.; pentru semantism, cf. fr. palabre. Legătura cu gr. παραβολή (Philippide, Principii, 140) nu e posibilă în mod direct. – Der. palavragi (var. pălăvrăgi), vb. (a trăncăni, a flecări); pălăvrăgeală, s. f. (trăncăneală); palavragiu, s. m. (flecar, limbut); palavragioaică, s. f. (femeie flecară); pălăvri, vb. (Olt., a trăncăni).

PALÁVRĂ ~e f. mai ales la pl. Vorbă goală; afirmație neserioasă; balivernă; brașoavă; fleac. /<turc. palavra, ngr. palávra

palavră f. 1. vorbe seci, minciună: palavre franțuzești, chir Manole AL.; 2. vorbe lăudăroase: când începi a tăia la palavre vânătorești OD. [Turc. PALÀVRA din (spaniolul palabra, vorbă)].

palávră f., pl. e (ngr. sîrb. turc. palavra, d. sp. palabra și -vra, care vine d. lat. parabola, povestire, parabolă. V. parabolă, parolă, parlament). Iron. Laude mincinoase, brașoave, mincĭunĭ spuse din gustu de a flecări: a turna la palavre. V. comédie.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

palávră s. f. (sil. -vră), g.-d. art. palávrei; pl. palávre

PALAVRĂ s. 1. (mai ales la pl.) fleac, nimic, (reg.) laf, marghiolie, (înv.) tîndale (pl.), (fam.) balivernă, moft, parascovenie. (Spune tot felul de ~e.) 2. invenție, minciună, născoceală, născocire, născocitură, neadevăr, plăsmuire, poveste, scorneală, scornire, scornitură, (pop.) iscoditură, (înv.) basnă, băsnire, (fam.) balivernă, brașoavă, (fam. fig.) basm, gogoașă, tromboane (pl.). (Toate afirmațiile lui sînt simple ~.)

PALAVRĂ, Dima, mold., 1600 (Hurm XV1 775) < subst. palavră.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

a sta de palavre expr. a pierde timpul cu discuții sterile / inutile.

a sta la palavre / la povești / la taclale expr. a pierde timpul cu discuții sterile.

Intrare: palavră
  • silabație: -vră
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • palavră
  • palavra
plural
  • palavre
  • palavrele
genitiv-dativ singular
  • palavre
  • palavrei
plural
  • palavre
  • palavrelor
vocativ singular
plural
Intrare: Palavră
Palavră nume propriu
nume propriu (I3)
  • Palavră