2 intrări

39 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

palamar1 sm vz pălămar1

palamar n. otgon, funie groasă de ancoră. [Turc. PALAMAR].

2) palamár și pălimár n., pl. e (turc. [alb. sîrb. bg. ung.] palamár [bg. și pălimár], ngr. -mári, it. palamaro, pv. polomar, d. cat. palomer și palomera, numele unor pînze și funiĭ la corabie, paloma, porumb, porumbiță, sp. paloma, porumb, palomar, o funie de la corabie. V. porumb). Odgon, funie de legat pluta. – În Olt. numaĭ pălimár. În Trans. pălămár. V. parîmă.

1) palamár și pălimár m. (rut. palamár, rus. ponamárĭ, vsl. panamonarĭ, paramonarĭ, d. gr. paramonários, care vine d. para-meno, rămîn pe lîngă). Mold. nord. Clisiarh, paraclisier, servitor și, une-orĭ, cîntăreț de biserică.

PĂLĂMÁR1, pălămari, s. m. (Reg.) Paracliser. – Din ucr. palamar.

PĂLĂMÁR1, pălămari, s. m. (Reg.) Paracliser. – Din ucr. palamar.

PĂLĂMÁR2, pălămare, s. n. (Pop.) Odgon, parâmă. [Var.: pălimár s. n.] – Din tc. palamar, ngr. palamári.

PĂLĂMÁR2, pălămare, s. n. (Pop.) Odgon, parâmă. [Var.: pălimár s. n.] – Din tc. palamar, ngr. palamári.

PĂLIMÁR2 s. n. v. pălămar2.

pălămar2 sn [At: LB / V: (reg) palamar, palimar, pălimar, polimar / Pl: ~e, ~mări / E: tc palamar, ngr παλαμάρι] (Pop) Odgon.

pălămar1 sm [At: (a. 1827) URICARIUL VII, 106 / V: palamar, palimar, ~riu, pălimar, pălimariu, ponomar / Pl: ~i / E: ucr паламар] 1 (Reg; Mol) Paracliser. 2 Unul dintre personajele jocului de copii numit „clopotul”.

arată toate definițiile

Intrare: pălămar (odgon)
pălămar2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pălămar
  • pălămarul
  • pălămaru‑
plural
  • pălămare
  • pălămarele
genitiv-dativ singular
  • pălămar
  • pălămarului
plural
  • pălămare
  • pălămarelor
vocativ singular
plural
palamar1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • palamar
  • palamarul
  • palamaru‑
plural
  • palamare
  • palamarele
genitiv-dativ singular
  • palamar
  • palamarului
plural
  • palamare
  • palamarelor
vocativ singular
plural
pălimar1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pălimar
  • pălimarul
  • pălimaru‑
plural
  • pălimare
  • pălimarele
genitiv-dativ singular
  • pălimar
  • pălimarului
plural
  • pălimare
  • pălimarelor
vocativ singular
plural
Intrare: pălămar (paracliser)
  • pronunție: pălămar, palamar
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pălămar
  • pălămarul
  • pălămaru‑
plural
  • pălămari
  • pălămarii
genitiv-dativ singular
  • pălămar
  • pălămarului
plural
  • pălămari
  • pălămarilor
vocativ singular
  • pălămarule
  • pălămare
plural
  • pălămarilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pălimar
  • pălimarul
  • pălimaru‑
plural
  • pălimari
  • pălimarii
genitiv-dativ singular
  • pălimar
  • pălimarului
plural
  • pălimari
  • pălimarilor
vocativ singular
  • pălimarule
  • pălimare
plural
  • pălimarilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • palamar
  • palamarul
  • palamaru‑
plural
  • palamari
  • palamarii
genitiv-dativ singular
  • palamar
  • palamarului
plural
  • palamari
  • palamarilor
vocativ singular
  • palamarule
  • palamare
plural
  • palamarilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

pălămar (odgon) palamar pălimar

etimologie:

pălămar (paracliser) pălimar palamar

etimologie: