palamar¹ sm vz pălămar¹

palamar² sn vz pălămar²

palamar n. otgon, funie groasă de ancoră. [Turc. PALAMAR].

2) palamár și pălimár n., pl. e (turc. [alb. sîrb. bg. ung.] palamár [bg. și pălimár], ngr. -mári, it. palamaro, pv. polomar, d. cat. palomer și palomera, numele unor pînze și funiĭ la corabie, paloma, porumb, porumbiță, sp. paloma, porumb, palomar, o funie de la corabie. V. porumb). Odgon, funie de legat pluta. – În Olt. numaĭ pălimár. În Trans. pălămár. V. parîmă.

1) palamár și pălimár m. (rut. palamár, rus. ponamárĭ, vsl. panamonarĭ, paramonarĭ, d. gr. paramonários, care vine d. para-meno, rămîn pe lîngă). Mold. nord. Clisiarh, paraclisier, servitor și, une-orĭ, cîntăreț de biserică.

palimar² sn vz pălămar²

palimar³ sn vz pălimar¹

palimar¹ sm vz pălămar¹

pălămar² sn [At: LB / V: (reg) palamar, palimar, pălimar, polimar / Pl: ~e, ~mări / E: tc palamar, ngr παλαμάρι] (Pop) Odgon.

pălămar³ sn vz pălimar¹

pălămar¹ sm [At: (a. 1827) URICARIUL VII, 106 / V: palamar, palimar, ~riu, pălimar, pălimariu, ponomar / Pl: ~i / E: ucr паламар] 1 (Reg; Mol) Paracliser. 2 Unul dintre personajele jocului de copii numit „clopotul”.

pălămariu sm vz pălămar¹

pălimar² sm vz pălămar¹

pălimar¹ snm [At: BIBLIA (1688) 247¹/58 / V: (înv) pal~, pălămar, polemar, pol~, polinar / Pl: ~e, ~i / E: nct] 1 Par¹ folosit de obicei ca element de susținere în construcția caselor țărănești. 2 (Spc) Fiecare dintre stâlpii care mărginesc pridvorul sau prispa caselor țărănești, susținând partea corespunzătoare a acoperișului. 3 (Reg) Stâlp de telegraf. 4 (Ban) Țăruș de care se leagă un animal. 5 (Mun; Olt) Cumpănă la fântână. 6 Împrejmuire de scânduri la prispa sau la pridvorul unei case țărănești, la un balcon, la un pod etc. Vz balustradă, grilaj, parmaclâc. 7 (Înv) Întăritură de scânduri la o cetate. 8 Cerdac. 9 Foișor. 10 Balcon. 11 (Reg) Acoperiș oblic care apără de ploi, de zăpadă etc. treptele de la intrare, la casele țărănești fără pridvor. 12 (Reg) Șopron. 13 (Trs; Mol) Îngrăditură acoperită, lângă strungă, folosită de ciobani când mulg oile. 14 (Reg) Corlată. 15 (Reg) Targă de transportat răniții. 16 (Reg; csc) Paie rezultate de la treierat. 17 (Reg) Cablu întins de-a curmezișul unui râu, de care se ține podul plutitor.

pălimar³ sn vz pălămar²

pălimariu sm vz pălămar¹

polemar sn vz pălimar¹

polimar² sn vz pălămar²

polimar¹ sm vz pălămar¹

polimar³ sn vz pălimar¹

polinar sn vz pălimar¹

ponomar sm vz pălămar¹

PĂLĂMAR, pălămari, s. m. (Mold., Bucov.) Paracliser. (Cu pronunțare regională) Ambiția noastră era de a chiti... pe palamarul bisericii sfîntului Ilie, cînd el, suit în clopotniță, bătea toaca. ALECSANDRI, C. 200. Danța numai cu scriitorul satului, cu palamarul și alții vro doi. NEGRUZZI, S. I 105. – Variantă: pălimar (GALAN, B. I 119) s. m.

PĂLIMAR², pălimare, s. n. 1. Împrejmuire de scînduri la prispa unei case țărănești sau a unei construcții în stil romînesc vechi; partea de scînduri a pridvorului; parmaclîc, balustradă (la un balcon). Se răzimă cu coatele de pălimar și rămase multă vreme așa, cu privirea spre lac. STĂNOIU, C. I. 93. Unele case au pe marginea prispei un pălimar de scînduri, înalt de 50-70 cm. La TDRG. Bătrînii prieteni se așezară pe pălimar. CARAGIALE, S. 83. ♦ Stîlp de pridvor sau de prispă care susține streașină acoperișului. 2. Pridvor, cerdac, foișor. Colivia cu pasărea o puse în pălimarul despre grădină. ISPIRESCU, E. 80. Împăratul... se urcă cu dînșii în pălimarul unui turn ce avea în grădină. id. ib. 211. 3. (Învechit) întăritură, parapet. Cetățuia Brăilei era închisă cu un zid gros și întărit cu pălimare de pari. BĂLCESCU, O. II 59.

PĂLIMAR¹ s. m. v. pălămar.

PĂLIMAR³, pălimare, s. n. Funie groasă; odgon, parîmă.

PĂLĂMAR¹ ~i m. reg. Persoană care îngrijește de o biserică, îndeplinind și anumite servicii la oficierea cultului religios; paracliser; țârcovnic. /<ucr. palamar

PĂLĂMAR² ~e n. pop. Cablu din fire (textile, metalice), folosit la bordul unei nave; parâmă. /<turc. palamar, ngr. palamári

PĂLIMAR ~e n. 1) Stâlp care sprijină streașina unei case țărănești. 2) Îngrăditură joasă din scânduri făcută la o prispă sau la un cerdac. /Orig. nec.

pălămar m. Mold. paraclisier: ca un pălămar cu isonu AL. [Rut. PALAMAR].

pălimar n. stâlp, balustradă: se urcă în pălimarul unui turn ISP. [Origină necunoscută].

pălămár, V. palamar 2.

2) pălimár n. V. palamar 2.

1) pălimár m., V. palamar 1.

3) pălimár n., pl. e (cp. cu palimac). Vest. Stîlp de pridvor. Balustradă, parmaclîc (V. calindru). Ceardac. – În est vechĭ și polimar (pop. polimarĭ): și ĭeșind în polimarĭ la curțile domneștĭ, aŭ auzit un glas strigînd (Nec. 2, 181). În Olt. Trans. polimar, maĭ vechĭ polemar, comarnic, adăpost de muls oile la stînă. V. plimb 1 și manicurent.

polemár, V. pălimar 3.

polimár, V. pălimar 3.

pălămar¹ (odgon) (pop.) s. n., pl. pălămare

pălămar² (paracliser) (reg.) s. m., pl. pălămari

pălimar s. n., pl. pălimare

pălămar² (odgon) (pop.) s. n., pl. pălămare

pălămar¹ (paracliser) (reg.) s. m., pl. pălămari

pălimar s. n., pl. pălimare

pălămar (paracliser) s. m., pl. pălămari

pălămar (odgon) s. n., pl. pălămare

pălimar (stâlp, balustradă, cerdac) s. n., pl. pălimare

pălimar

pălămar, -ri.

PĂLĂMAR s. v. odgon, paracliser, parâmă, țârcovnic.

PĂLIMAR s. v. pripon, țaruș.

PĂLIMAR s. 1. v. balustradă. 2. v. pop.

pălămar s. v. ODGON. PARACLISER. PARÎMĂ. ȚÎRCOVNIC.

pălimar s. v. PRIPON. ȚĂRUȘ.

PĂLIMAR s. (CONSTR.) 1. balustradă, parapet, parmaclîc, rampă, rezemătoare, mînă curentă, (rar) reazem, (Transilv. și Munt.) plimbă, (Transilv.) strajă, (înv.) parmac. (~ la o scară.) 2. pop, (pop.) popîrțac, (reg.) poponeț. (~ de susținere a unui zid, a unui planșeu etc.)

palamar (-re), s. n. – Cablu, funie. – Var. (Munt.) pălimar, pălămar. Mr. pălămar. Cat. palomer › it. palamaro, palamarre prin intermediul ngr. παλαμάρι (Șeineanu, ZRPh., XXX, 311; Șeineanu, II, 280; Lokotsch 1616; REW 6181; Vasmer, Gr., 106), cf. tc., alb., sb., cr., bg. palamar. – Cf. parîmă.

pălămar (pălămari), s. m. – Paracliser. – Var. palamar; pălimar. Ngr. παλαμονάριος, sl. paramonarĭ, prin intermediul rut. palamar (Cihac, II, 240). În Mold. – Der. pălămărie, s. f. (funcție de paracliser).

pălimar (pălimare), s. n. – 1. Balcon, foișor. – 2. Balustradă, parmalîc. – 3. Balustru. – Var. (înv.) polimar, (Munt.) palimac. Ngr. πολυμερής „multilateral”, din cauza orientării sale în diferite direcții. Forma primitivă, polimar, a fost asimilată cu pălămar „frînghie” și „paracliser”. Sec. XVIII.

pălimar, pălimare, s.n. (înv. și reg.) 1. par, stâlp. 2. bârnă, grindă, cumpănă (la fântână). 3. țăruș, pripon. 4. împrejmuire de scânduri la prispa sau pridvorul casei țărănești; balustradă, parmaclâc, grilaj. 5. (înv.) întăritură, parapet. 6. cerdac, pridvor, foișor, balcon. 7. (reg.) acoperiș oblic care apără de ploi și zăpadă treptele intrării la o casă. 8. (reg.) șopron. 9. (reg.) îngrăditură la strunga oilor. 10. (reg.) corlată. 11. (reg.) targă. 12. (reg.; cu sens colectiv) paie rezultate de la treierat. 13. (reg.) cablu întins de-a curmezișul râului de care se ține podul plutitor.

palamar s. m. v. pălămar.