PAFTÁ, paftale, s. f. 1. Încheietoare ornamentală la haine sau la cingători, lucrată de obicei din metal (și împodobită cu pietre prețioase). ♦ Cingătoare alcătuită din plăci de metal legate între ele cu lănțișoare sau fixate între ele cu ținte. ♦ Dispozitiv (metalic) de închidere a unui obiect (carte, cutie etc.). 2. Piesă din tablă de oțel folosită pentru fixarea cablurilor pe zidurile clădirilor. – Din tc. pafta.

PAFTÁ, paftale, s. f. 1. Încheietoare ornamentală la haine sau la cingători, lucrată de obicei din metal (prețios și împodobită cu pietre prețioase). ♦ Cingătoare alcătuită din plăci de metal legate între ele cu lănțișoare sau fixate între ele cu ținte. ♦ Dispozitiv (metalic) de închidere a unui obiect (carte, cutie etc.). 2. Piesă din tablă de oțel folosită pentru fixarea cablurilor pe zidurile clădirilor. – Din tc. pafta.

PAFTÁ, paftale, s. f. Încheietoare de metal la haine sau la cingători, uneori împodobită cu pietre prețioase. V. agrafă, cataramă. Sabia aceasta scumpă... era ținută de o cingătoare de fir cu paftale de argint. SADOVEANU, O. I 488. Poiana venea rotundă și înclinată pe pieptul unui deal... ca o pafta de piatră verde, sub piepții unei armuri. GALACTION, O. I 281. Argintarii nomazi. au făurit. tavele și ibricele, căldărușele și colanele, brățările și paftalele (fundele) de la Pietroasa. ODOBESCU, S. III 638. ♦ Cingătoare compusă din plăci de metal, legate între ele cu lănțișoare sau bătute cu ținte. Străluce de departe în haine poleite: Dulămi cu flori de aur la pept împodobite Și-ncinse cu paftale de piatră nestimată. ALECSANDRI, P. VI 6.

PAFTÁ ~le f. înv. 1) Încheietoare de metal (ornamentată) la haină sau la cingătoare. 2) Cingătoare făcută din plăci de metal prinse între ele cu lănțișoare. /<turc. pafta

paftà f. (obișnuit la pl.) 1. agrafă dintr’o placă metalică: paftale de piatră nestemată AL.; 2. pl. bete de încins. [Turc. PAFTA].

paftá (turc. [bg. sîrb.] pafta, d. pers. bafte, țesut, împletit). Pĭesă de metal lată, cum se obișnuĭește la sponcile cingătorilor. Balama lată care nu se poate desface de cît împingînd cuĭu care unește cele doŭă plăcĭ ale eĭ.

paftá s. f., art. paftáua, g.-d. art. paftálei; pl. paftále, art. paftálele

paftá s. f., art. paftáua, g.-d. art. paftálei; pl. paftále

paftá (paftále), s. f. – Încuietoare ornamentală, cataramă, broșă. – Mr., megl. paftă. Tc. pafta (Șeineanu, II, 280), din per. bafta, cf. bg., sb. pafta.

pafta, paftale s. f. (prst.) semn / urmă lăsat(ă) de violența partenerului în timpul actului sexual.