PĂCĂLÍ, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau printr-o minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza; a înșela, a amăgi, a trage pe sfoară. ♦ Refl. A-și greși socotelile; a aprecia greșit, a se înșela. – Et. nec.

PĂCĂLÍT1 s. n. Păcălire. – V. păcăli.

PĂCĂLÍT2, -Ă, păcăliți, -te, adj. Înșelat, tras pe sfoară. – V. păcăli.

PĂCĂLÍ, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau printr-o minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza; a înșela, a amăgi, a trage pe sfoară. ♦ Refl. A-și greși socotelile; a aprecia greșit, a se înșela. – Et. nec.

PĂCĂLÍT2, -Ă, păcăliți, -te, adj. Înșelat, tras pe sfoară. – V. păcăli.

PĂCĂLÍT1 s. n. Păcălire. – V. păcăli.

PĂCĂLÍ, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau minciună, pentru a trage un folos sau pentru a rîde de el; a înșela, a amăgi. Un hamal ghiduș, care-i păcălea pe toți în port, strigă în gura mare o cimilitură. BART, S. M. 88. Văzură în cele din urmă că sînt păcăliți, se cătrăniră de mînie, însă înghițiră gălușca. ISPIRESCU, L. 248. De ocară m-a făcut, Că n-am hal de vitejit Și nici duh de păcălit. TEODORESCU, P. P. 640. ♦ Refl. A-și greși socotelile, a se înșela. Dar, vai, rău s-a păcălit; i-a ars nu numai stogul, dar casa, grajdul, șura, și cu un cuvînt tot ce avea. RETEGANUL, P. IV 77. – Variantă: (regional) pîcîlí (ALECSANDRI, T. I 263) vb. IV.

PĂCĂLÍT1 s. n. Păcăleală, păcălire. (În forma regională pîcîlit) Se ieu ei ba din tîlcuri, ba din cimilituri, ba din pîcîlit, ba din una, ba din alta. CREANGĂ, P. 168. – Variantă: (regional) pîcîlit s. n.

PĂCĂLÍT2, -Ă, păcăliți, -te, adj. Indus în eroare, tras pe sfoară, înșelat. Care dintre noi doi îi cel mai păcălit ? SBIERA, P. 266. Voi să-și ia vorba înapoi, dar nu putu. și așa rămase păcălit. ISPIRESCU,. 87.

PÎCÎLÍT s. n. v. păcălit1.

păcălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălésc, imperf. 3 sg. păcăleá; conj. prez. 3 păcăleáscă

păcălí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălésc, imperf. 3 sg. păcăleá; conj. prez. 3 sg. și pl. păcăleáscă

PĂCĂLÍ vb. v. înșela.

PĂCĂLÍT s. v. înșelare.

PĂCĂLÍT adj. v. înșelat.

A PĂCĂLÍ ~ésc tranz. A face să se păcălească (recurgând la diverse mijloace necinstite); a amăgi; a înșela; a minți. /Orig. nec.

A SE PĂCĂLÍ mă ~ésc intranz. A lua un neadevăr drept adevăr; a cădea în eroare; a se înșela; a se amăgi. /Orig. nec.

păcălì v. 1. a juca un renghiu cuiva, a-și bate joc de el; 2. a amăgi cu malițiozitate.