pașnic², ~ă [At: HERODOT (1645), 404 / V: pacin~ / Pl: ~ici, ~ice / E: pace + -nic] 1-2 a (D. oameni sau colectivități umane) Care (iubește și) susține pacea. 3 a (D. oameni sau colectivități umane) Care trăiește în pace. 4-5 a (D. vorbele și manifestările oamenilor) Care (exprimă sau) susține pacea. 6 a (D. fenomene sociale, politice etc.) Care se desfășoară în pace Si: (înv) nepricinuitor, pacific, păciuit (îvr) nezărvitor. 7 sm (Îvr) Judecător rural de pace, ales dintre săteni. 8 a Calm. 9 a Potolit. 10 a Liniștit. 11 a Tihnit. 12 a Care inspiră liniște, tihnă.

pașnic¹ sm, sn vz pasnic

PAȘNIC, -Ă, pașnici, -e, adj. 1. Care iubește și susține pacea, care evită orice conflict, partizan al relațiilor prietenești, armonioase. Or fi știind oare pașnicii locuitori de pe acest ostrov din ce vremi de vijelie au rămas zidurile năruite? VLAHUȚĂ, R. P. 11. 2. (Despre acțiuni, atitudini etc.) Care sprijină lupta pentru pace; de pace, lipsit de agresivitate. După biruința Uniunii Sovietice, rămîne drum deschis realizărilor pașnice, prin înțelegere și înfrățire. SADOVEANU, E. 269. 3. (Despre un loc, despre un peisaj etc.) Liniștit, calm, tihnit. Lumina de aur a soarelui lucește blînd într-un colț pașnic de natură. SADOVEANU, O. VI 329. O singură colibă Sta pașnică în văi. COȘBUC, P. II 258. Tot ce-i înconjoară, deal, luncă, șes, izvor, E pașnic ca blîndețea din sufletele lor. ALECSANDRI, O. 246. – Variantă: (învechit) pacinic, -ă (EMINESCU, N. 38, ALECSANDRI, P. III 135, RUSSO, O. 66) adj.

PAȘNIC ~că (~ci, ~ce) 1) (despre persoane sau colectivități) Care manifestă dragoste de pace; care se străduiește să evite conflictele. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care este calm; lipsit de agresivitate; pacific. 3) (despre fapte sau acțiuni) Care se face în sprijinul păcii; care susține pacea. 4) (despre locuri, peisaje etc.) Care se caracterizează prin tihnă. /pace + suf. ~nic

pașnic (pacinic) a. 1. cui place pacea: om pașnic; 2. favorabil păcii: așezăminte pașnice; 3. scutit de turburări, liniștit: domnie pașnică.

páșnic, -ă adj. (vechĭ pacĭnic, d. pace, după veșnic). Ĭubitor de pace, liniștit, pacific: om pașnic. Care tinde la pace, spre pace: ideĭ, așezăminte pașnice. Liniștit, fără turburărĭ: domnie pașnică. Adv. În pace: a trăi pașnic.

pacinic, ~ă a vz pașnic²

pajnic s vz pasnic

pasnic, ~ă [At: LB / V: (îrg) pașn~, (reg) pajn~ / Pl: ~ici, ~ice / E: pas² + -nic] 1 a (Mun; Olt; d. cai) Cu pasul² mare. 2 a (Mun; Olt; d. cai) Care merge repede. 3 sm (Reg) Vierme nedefinit mai îndeaproape. 4 sm (Reg; îf pașnic) Persoană care măsoară cu pasul² (48) un teritoriu. 5 sn (Îrg) Pas² (54).

pacinic a. V. pașnic.

pácĭnic, V. pașnic.

1) pásnic m. (d. vsl. pasti, a paște adică „supraveghetor de pășune”). Nord. Rar. Ajutor de primar rural și une-orĭ și perceptor (care judeca și micĭ neînțelegerĭ). V. vornic, vătăman, paznic.

2) pásnic n., V. pas 2.

pașnic adj. m., pl. pașnici; f. pașnică, pl. pașnice

pașnic adj. m., pl. pașnici; f. pașnică, pl. pașnice

pașnic adj. m., pl. pașnici; f. sg. pașnică, pl. pașnice

pașnic

pașnic.

PAȘNIC adj. 1. v. blând. 2. (înv.) pacific, păciuit. (Popor ~.) 3. v. calm. 4. așezat, chibzuit, cumpătat, echilibrat, liniștit, potolit, tihnit. (A dus o viață ~.)

PAȘNIC adj. 1. blajin, blînd, bun, domol, (livr.) mansuet, (reg.) pîșin, (înv.) lin. (Un om extrem de ~.) 2. (înv.) pacific, păciuit. (Popor ~.) 3. calm, domol, liniștit, potolit, stăpînit, temperat. (Fire ~.) 4. așezat, chibzuit, cumpătat, echilibrat, liniștit, potolit, tihnit. (A avut o viață ~.)

Pașnic ≠ agresiv, războinic, violent

pasnic (-ci), s. m. – Măsurător de terenuri cu pasul. Din sl. pasti „a paște” (Tiktin). În Mold., rar, din cauza confuziei cu paznic.

pasnic, -ă, adj., s.m. sau n. (reg.) 1. (adj.) cu pasul mare, care merge repede. 2. (s.m.) nume de vierme. 3. (s.m.) persoană care măsoară cu pașii un teritoriu. 4. (s.n., înv.) unealtă de lemn ca un compas folosită în dulgherie, rotărie, dogărie; pas.