PĂSUIRE², păsuiri, s. f. Acțiunea de a păsui² și rezultatul ei. – V. păsui².

păsuire² sf [At: CIȘMAN, FIZ. I, 274 / Pl: ~ri / E: păsui²] Ajustare pentru a obține o bună îmbinare a pieselor unui ansamblu.

păsuire¹ sf [At: VĂCĂRESCUL, IST. 277 / Pl: ~ri / E: păsui¹] Păsuială (1).

PĂSUIRE², păsuiri, s. f. Acțiunea de a păsui² și rezultatul ei. – V. păsui².

PĂSUIRE, păsuiri, s. f. Faptul de a păsui²; amînare a plății unei datorii; răgaz, păsuială. Cu ochii lui de-atîtea ori a văzut săteni care le plîngeau la prag, cerînd păsuire. CAMILAR, N. I 332. Ai lesnit cu păsuire Darea birului în țară și cu dreaptă cumpănire Ai făcut-o mai ușoară. CONACHI, P. 44.

păstui^[1] v vz păsui¹ corectat(ă)

păsui² vt [At: SADOVEANU, O. XIV, 94 / Pzi: ~esc / E: ger passen] 1 (C. i. piese) A ajusta pentru a obține o bună îmbinare Si: a fixa, a încheia. 2 (Reg) A vaccina. 3 (Reg) A injecta.

păsui¹ v [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 194^r/25 / V: (îvr) păstui / Pzi: ~esc / E: pas² + -ui] 1 vt (C. i. oameni sau instituții) A da răgazul necesar pentru a face ceva, a permite să întârzie cu achitarea unei obligații bănești, a mai lăsa timp Si: a amâna, a îngădui. 2 (Spc) A proroga. 3 vi (Înv) A înceta. 4 vt (Rar) A măsura cu pasul². 5 vt (Reg) A urmări cu perseverență, pas cu pas, pentru a se răzbuna.

PĂSUI³, păsuiesc, vb. IV. Tranz. A ajusta o piesă cu scopul de a o face să se aplice exact pe o altă piesă (pentru a permite o bună îmbinare, o bună încheiere etc.).

PĂSUI², păsuiesc, vb. IV. Tranz. A permite cuiva să întîrzie cu achitarea unei obligații (în special bănești); a aștepta. V. amîna. Gogu o va mai păsui pentru plata datoriei. REBREANU, R. I 188. Era în întîrziere cu trei rate la credit, nu-l mai puteau păsui. VLAHUȚĂ, O. AL. II 42. ♦ ( A da cuiva răgazul necesar pentru a face ceva. Ercule nu-l mai păsui [pe Gerion], ci, întinzînd arcul, mi-l ochi tocmai în piept. ISPIRESCU, U. 57.

A PĂSUI² ~iesc tranz. (piese tehnice) A face să se potrivească exact (în procesul asamblării); a ajusta. /<germ. Passen

A PĂSUI¹ ~iesc tranz. (persoane) A lăsa să beneficieze de răgazul necesar pentru a se putea achita de o obligație. /pas + suf. ~ui

păsuì v. a da pas, a îngădui la achitarea unei sume: mai păsuește câteva luni NEGR.

păsuĭésc v. tr. (d. pas 1 orĭ d. păs 1, adică „sufer, răbd”). Aștept, tolerez, îngăduĭ: zice să-l păsuĭeștĭ pînă Lunĭ, că-țĭ plătește tot.

păsuire s. f., g.-d. art. păsuirii; pl. păsuiri

păsuire s. f., g.-d. art. păsuirii; pl. păsuiri

păsuire s. f., g.-d. art. păsuirii; pl. păsuiri

păsui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiesc, 3 sg. păsuiește, imperf. 1 păsuiam; conj. prez. 1 sg. să păsuiesc, 3 să păsuiască

păsui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiesc, imperf. 3 sg. păsuia; conj. prez. 3 să păsuiască

păsui (a amâna, a potrivi) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiesc, imperf. 3 sg. păsuia; conj. prez. 3 sg. și pl. păsuiască

păsui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păsuiesc, conj. păsuiască)

păsuesc.

PĂSUIRE s. 1. amânare, păsuială, răgaz, (pop.) îngăduință, îngăduire, (înv. și reg.) răzbun. (I-a acordat o ~ pentru onorarea poliței.) 2. v. prelungire.

PĂSUIRE s. 1. amînare, păsuială, răgaz, (pop.) îngăduință, îngăduire, (înv. și reg.) răzbun. (I-a acordat o ~ pentru onorarea poliței.) 2. amînare, prelungire. (~ plății unei datorii.)

PĂSUI vb. 1. a amâna, a aștepta, a îngădui. (Îl ~ cu plata datoriei.) 2. v. prelungi.

PĂSUI vb. 1. a amîna, a aștepta, a îngădui. (Îl ~ cu plata datoriei.) 2. a amîna, a prelungi, (înv. și reg.) a muta. (I-a ~ scadența.)