păstură¹ sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) păscură, pră~, pres~ / A și: păs~ / Pl: ~ri, (rar) ~re / E: ml pastura] 1 Polen depozitat de albine în celulele fagurilor și folosit, pe lângă miere, ca hrană pentru ele și pentru puiet. 2 Substanță rășinoasă, aromată și amară culeasă de albine de pe mugurii arborilor pentru a o folosi la astupatul crăpăturilor din stup, la lipitul fagurilor etc. Si: propolis, (reg) păstrar. 3 (Reg; îf păscură) Boștină obținută din fagurele stors. 4 (Trs) Fagure.

păstură² sf [At: LB / V: pans~, pas~ / Pl: ~ri, (rar) ~re / E: ns cf pănzătură] (Reg; Trs) 1 Șervet, ștergar în care se învelesc la țară alimentele transportate la câmp Si: (reg) merindare¹. 2 Năframă. 3 Batistă. 4 Catrință.

PẮSTURĂ s. f. (Apic.) Materie cleioasă, cu bază de rășină, pe care albinele o adună de pe mugurii copacilor sau de pe unele flori și pe care o folosesc pentru a astupa crăpăturile știubeiului sau ca hrană, iarna. – Accentuat și: păstúră.

PĂSTÚRĂ f. Produs apicol provenit din prelucrarea polenului floral și depozitat în celulele fagurilor, servind drept hrană pentru puiet și albine. [G.-D. păsturei; Acc. și păstură] /<lat. pastura

păstură f. materie viscoasă din faguri cu care se nutrește oul de albină. [Lat. PASTURA].

păstură f. Tr. catrință, fota din napoi. [Scurtat din pânzătură].

1) păstúră (vest) și pắstură (est) f., pl. ĭ (lat. pastúra, nutriment, d. páscere, a paște). O substanță gălbuĭe, opacă și sólidă pe care albinele o adună din florĭ maĭ proaste și cu care se hrănesc la nevoĭe și o aruncă cînd aŭ mĭere destulă.

2) păstúră f., pl. ĭ (cp. cu prestelcă, pestelcă). Trans. Fota din apoĭ. Față de masă.

panstură sf vz păstură²

pastură sf vz păstură²

păscură sf vz păstură¹

prăstură¹ sf vz păstură¹

prestură sf vz păstură¹

prăstúră f., pl. ĭ (din prăsesc, prăsitură, ca custură din *cuțitură). Vechĭ. Ĭapă.

!păstură² (ștergar; năframă; catrință) (reg.) s. f., g.-d. art. păsturii; pl. păsturi

!păstură¹ (polen) s. f., g.-d. art. păsturii

!păstură/păstură s. f., g.-d. art. păsturii/păsturii

păstură/păstúră s. f., g.-d. art. păsturei/păstúrei

PĂSTÚRĂ s. propolis. (~ din fagurii de miere.)

PĂSTURĂ s. propolis. (~ din fagurii de miere.)

păstúră (-ri), s. f. – Partea din spate a catrinței. Origine necunoscută. Der. din pînzătură nu e posibilă (Tiktin; Candrea), iar cea din lat. expassus (Giuglea, RF, II, 56) este la fel de dificilă. După V. Buescu, R. Études roum., III, 163-66, din lat. *postūra < post, formație care pare dificilă (-ūra se atașează de obicei la teme verbale).

pắstură (-ri), s. f. – Sediment, depunere de miere. – Var. (Banat) prestură. Origine îndoielnică. Dicționarele glosează foarte diferit acest cuvînt: „lăptișor alb cu care se hrănesc larvele de albină” (Damé); „excremente de albine moarte de dizenterie” (Tiktin); „miere de calitate inferioară, care se culege din flori mai puțin adecvate” (Scriban). Aceste interpretări diferite au condus la explicații diferite: din lat. pastūra „aliment” (< pascĕre „a paște”) după P. Papahagi, Notițe, 41; Pascu, I, 139; Scriban; (cf. REW împotrivă REW 6282); sau din lat. *pestŭla, din pestis „pestă”, după Tiktin, Pascu, Sufixe, 57 și Pascu, Beiträge, 11 (după Philippide, II, 727, în legătură cu alb. busturë). Probabil e vorba de un der. din lat. pistūra „măciniș”, luat inițial în sensul de „resturi, pleavă de la măciniș”.

păstúră, păstúri, s.f. (reg.) 1. șervet, ștergar, merindare. 2. năframă, broboadă. 3. catrință, fotă dinapoi.