păstură¹ sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) păscură, pră~, pres~ / A și: păs~ / Pl: ~ri, (rar) ~re / E: ml pastura] 1 Polen depozitat de albine în celulele fagurilor și folosit, pe lângă miere, ca hrană pentru ele și pentru puiet. 2 Substanță rășinoasă, aromată și amară culeasă de albine de pe mugurii arborilor pentru a o folosi la astupatul crăpăturilor din stup, la lipitul fagurilor etc. Si: propolis, (reg) păstrar. 3 (Reg; îf păscură) Boștină obținută din fagurele stors. 4 (Trs) Fagure.

păstură² sf [At: LB / V: pans~, pas~ / Pl: ~ri, (rar) ~re / E: ns cf pănzătură] (Reg; Trs) 1 Șervet, ștergar în care se învelesc la țară alimentele transportate la câmp Si: (reg) merindare¹. 2 Năframă. 3 Batistă. 4 Catrință.

PẮSTURĂ s. f. (Apic.) Materie cleioasă, cu bază de rășină, pe care albinele o adună de pe mugurii copacilor sau de pe unele flori și pe care o folosesc pentru a astupa crăpăturile știubeiului sau ca hrană, iarna. – Accentuat și: păstúră.

PĂSTÚRĂ f. Produs apicol provenit din prelucrarea polenului floral și depozitat în celulele fagurilor, servind drept hrană pentru puiet și albine. [G.-D. păsturei; Acc. și păstură] /<lat. pastura

păstură f. Tr. catrință, fota din napoi. [Scurtat din pânzătură].

păstură f. materie viscoasă din faguri cu care se nutrește oul de albină. [Lat. PASTURA].

1) păstúră (vest) și pắstură (est) f., pl. ĭ (lat. pastúra, nutriment, d. páscere, a paște). O substanță gălbuĭe, opacă și sólidă pe care albinele o adună din florĭ maĭ proaste și cu care se hrănesc la nevoĭe și o aruncă cînd aŭ mĭere destulă.

2) păstúră f., pl. ĭ (cp. cu prestelcă, pestelcă). Trans. Fota din apoĭ. Față de masă.

panstură sf vz păstură²

pastură sf vz păstură²

păscură sf vz păstură¹

prăstură¹ sf vz păstură¹

prestură sf vz păstură¹

prăstúră f., pl. ĭ (din prăsesc, prăsitură, ca custură din *cuțitură). Vechĭ. Ĭapă.

!pắstură/păstúră s. f., g.-d. art. pắsturii/păstúrii

păstură/păstúră s. f., g.-d. art. păsturei/păstúrei

PĂSTÚRĂ s. propolis. (~ din fagurii de miere.)

PĂSTURĂ s. propolis. (~ din fagurii de miere.)

păstúră (-ri), s. f. – Partea din spate a catrinței. Origine necunoscută. Der. din pînzătură nu e posibilă (Tiktin; Candrea), iar cea din lat. expassus (Giuglea, RF, II, 56) este la fel de dificilă. După V. Buescu, R. Études roum., III, 163-66, din lat. *postūra < post, formație care pare dificilă (-ūra se atașează de obicei la teme verbale).