părângă sf [At: BIBLIA (1688), 61¹/43 / V: parindie, parângă, ~ncă, ~ng sm, părunde, părunghe / Pl: ~ngi, ~nge / E: ml phalangae] 1 (Îrg) Prăjină. 2 (Spc) Prăjină, bară, drug cu care se poate transporta pe umeri o greutate de către două persoane Vz dorângă (2). 3 (Îlav) în ~ (Determină verbe ca: „a căra”, „a duce”, „a purta”) Apăsând în mod egal pe umerii a două persoane, cu ajutorul unei parângi (1). 4 (Îal) Apăsând pe umărul unei singure persoane, cu greutatea dispusă în mod egal pe piept și pe spate. 5 (Îcs) Legat în ~ Joc de copii în care un copil legat este purtat de alți doi pe umeri cu ajutorul unei prăjini. 6 (Îe) A se pune în ~ cu cineva A se împotrivi cuiva. 7 (Îae) A-și măsura forțele cu cineva. 8 (Spc) Rangă. 9 (Trs) Targă.

părângă f. par de vite. [Ung. PORONG].

parângă sf vz părângă

parindie sf vz părângă

părâncă sf vz părângă^[1] corectat(ă)

părâng² sm vz părângă

părunde sf vz părângă

părunghe sf vz părângă

PĂRÎNGĂ, păringi, s. f. (Regional) 1. Dorîngă. Au pușcat ei niște mistreți, s-au întors cu ei. în părîngă la pădurărie. SADOVEANU, N. F. 70. 2. Parte a războiului de țesut.

părîngă f., pl. ĭ (lat. pop. palanca și palanga îld. phalanga, pîrghir, par, d. vgr. phálanx, phálangos; it. sp. palanca, cobiliță, pîrghie, par; fr. palanche. V. palancă 2 și falangă). Prăjină de dus o greutate pe umeriĭ a doĭ oamenĭ și care poate servi și ca cĭomag: a purta un cĭubăr în părîngă. Cantitate de lucrurĭ duse o dată pe o părîngă: treĭ părîngĭ de ceapă. Lovitură de părîngă: ĭ-a tras cîte-va părîngĭ. V. cĭobîrnac.

părângă (prăjină) s. f., g.-d. art. părângii; pl. părângi

părângă (prăjină) s. f., g.-d. art. părângii; pl. părângi

părângă (prăjină) s. f., g.-d. art. părângii; pl. părângi

PĂRÂNGĂ s. v. pârghie, rangă, targă.

părîngă s. v. PÎRGHIE. RANGĂ. TARGĂ.

parîngă (-gi), s. f. – Prăjină. – Var. părîngă. Lat. pălanga, forma pop. a lui phălanga, din gr. φάλαγξ (Pușcariu 1270; Candrea-Dens., 1337; REW 6455; Rohlfs, EWUG, 2291; Rosetti, II, 64), cf. it., prov., sp. palanca, fr. palanche. Nu pare probabilă der. din sl. prągŭ „par” (Byhan 328), cf. mag. porong. Coincide cu Parîng, toponim de munte, cf. it. calanca, sp. barranco și ngr. παράγϰο „prăjină”, cuvinte greșit explicate (după Hesseling 27, ngr. ar proveni din it.). Cf. palancă.