păducel sm [At: DOSOFTEI, PS. 190/1 / V: (îrg) ped~ / E: ml peducellus] 1-2 Păduche (mic). 3 (Îc) ~-de-lemn Specie de furnică albă (Termes bellicosus). 4 Insectă parazită care trăiește pe plante și care, mai ales toamna, atacă și animalele, provocându-le erupții purulente, uneori mortale (Leptus autumnalis). 5 (Șîc ~-mic, ~-alb) Arbust spinos din familia rozaceelor, înalt până la 8 m, cu flori albe mirosind a migdale, dispuse în buchețele, cu frunze ascuțite și crestate și cu fructul globulos, care se cultivă ca plantă ornamentală sau în perdele de protecție Vz (reg) căcădară, gherghin, mărăcine (Crataegus monogyna). 6 Arbust din aceeași familie, cu frunze rotunjite și fructe ovale, cu aceleași utilizări Vz (reg) gherghin, măceș, (înv) ramn (Crataegus oxycanthai). 7 (Îc) ~-negru Specie de păducel care crește pe coastele pietroase ale munților (Crataegus nigra). 8 (Îc) ~-pătat Plantă asemănătoare cu păducelul (1) (Mespilis melanocaspa). 9 Boală de piele care se manifestă prin mâncărime puternică pe tălpi sau între degetele picioarelor și care provoacă îngroșarea pielii în locul respectiv Si: (reg) bătătură, funigel, furnicel, must, păduchelniță (4), trântitură. 10 (Pgn; reg) Bătătură. 11 (Mun; Olt) Umflătură care se face sub pielea de la gâtul unor vite de tracțiune, din cauza jugului. 12 (Olt; lpl) Râie la vite. 13 (Reg) Panarițiu.

PĂDUCEL, păducei, s. m. 1. Arbust spinos din familia rozaceelor, cu frunze crestate și buchețele de flori albe, fructe cu carnea comestibilă roșie și cu sîmbure lemnos; e cultivat și în grădini, ca plantă ornamentală (Crataegus monogyna). Din trei părți, aria popasului era înconjurată cu tufari, cu păducei... țesuți între ei și deși, de n-ar fi putut nici vulpea să răzbească. GALACTION, O. I 267. La umbra unui păducel, la doi pași de dînsa, Drăgan sta oropsit p-un buture de stejar. DELAVRANCEA, S. 28. Auzi, mîndră... Cum te strigă badea-n frunză? În frunză de păducel... Să te-nduri, mîndro, de el! HODOȘ, P. P. 172. ◊ Compus: păducel-negru = specie de arbust din aceeași familie, care crește pe coastele pietroase ale munților (Crataegus nigra ). 2. Insectă parazită care trăiește pe plante sau pe corpul mamiferelor și care atacă animalele toamna, provocîndu-le erupții sau moartea (Leptus autumnalis). 3. (Popular) Boală de piele, caracterizată prin mîncărime pe tălpi sau între degetele picioarelor.

PĂDUCEL¹ ~i m. Arbust (mai rar arbore) spinos, cu frunze lombate, cu flori albe și cu fructe cărnoase, comestibile, de culoare roșie, brună sau neagră. /<lat. peducellus

PĂDUCEL² ~i m. pop. Boală de piele la tălpi sau la degetele picioarelor, care se manifestă printr-o mâncărime puternică. /<lat. peducellus

păducel m. pl. mâncărime la talpa celor ce umblă desculți. [Vorbă de origină identică cu cea precedentă și numită astfel din cauza mâncărimii ce produce].

păducel m. Bot. Mold. ghiorghin: păducelul se întrebuințează în agricultură spre a face gard viu ori ca suport de altoit pomi. [Lat. *PEDUCELLUS = PEDUCULUS: tufa păducelului e plină de pureci].

păducél m., pl. eĭ (lat. *peducellus, var. din pedúculus, păduche, după credința că cine mănîncă fructele luĭ se umple de păduchĭ). Un fel de trandafir sălbatic numit și gheorghin (cratáegus monógyna și oxyacántha), cultivat și pin grădinĭ. O boală care cauzează mare mîncărime la tălpĭ la ceĭ ce umblă cu picĭoarele goale și care se vindecă pin spălăturĭ cu oțet. (Se uzitează și la sing. și la pl.). Pl. Olt. Rîĭe la vite.

bătucel² sm vz păducel

peducel sf vz păducel

păducel s. m., pl. păducei, art. păduceii

păducel s. m., pl. păducei, art. păduceii

păducel s. m., pl. păducei

PĂDUCEL s. 1. (BOT.; Crataegus monogyna) (reg.) căcădară, gherghin, mărăcine. 2. (BOT.; Crataegus oxycantha) (reg.) gherghin, măceș, (înv.) ramn. 3. (MED.) (reg.) bătătură, funigel, furnicel, must, păduchelniță, trântitură. (~ la talpa piciorului.)

PĂDUCEL s. v. bătătură, clavus, lichen, panarițiu, sorb.

PĂDUCEL s. 1. (BOT.; Crataegus monogyna) (reg.) căcădară, gherghin, mărăcine. 2. (BOT.; Crataegus oxycantha) (reg.) gherghin, măceș, (înv.) ramn. 3. (MED.) (reg.) bătătură, funigel, furnicel, must, păduchelniță, trîntitură. (~ la talpa piciorului.)

păducel s. v. BĂTĂTURĂ. LICHEN. PANARIȚIU. SORB.

păducel (păducei), s. m. – 1. Scaiete (Crataegus oxyacantha). – 2. Rîie a oilor. – 3. Mîncărime sau furnicătură pe tălpile picioarelor. – Mr. piducl’aș, megl. piduțel. Lat. *peducellus „sarcopt”, în loc de peducullus (Pușcariu 1239; Candrea-Dens., 1305; REW 6349; Pușcariu, Dacor., VII, 479), cf. it. pedicello „viemișor”. Numele de spin se explică prin usturimea produsă de fructul său. Scriban îl explică prin credința populară că ar provoca furnicătură; dar e vorba de o etimologie populară. – Cf. păduche.

păducel, -ei, s.m. – (bot.) Arbust spinos cu fructe comestibile (Crataegus monogyna). În scopuri medicinale se folosesc florile și fructele, sub formă de ceai (pentru hipertensiune arterială, emotivitate excesivă și nevroze cardiace). – Lat. *peducellus.

PĂDUCÉL (lat. peducellus) s. m. 1. Arbust din familia rozaceelor, înalt de c. 8 m, cu frunze ovale sau rombice și flori albe (Crataegus monogyna). Se cultivă uneori în scopuri ornamentale sau în perdele de protecție. este răspândit în Europa, Africa de Nord, V Asiei. În România crește frecvent, în toate regiunile, de la câmpie până la alt. de 1.400 m. Fructele sunt comestibile și sunt folosite în ind. alimentară la prepararea marmeladelor. Frunzele, florile și fructele au utilizări în medicină ca hipotensive, vasodilatoare și sedative. 2. (Pop.) Boală de piele la tălpile picioarelor și între degetele de la picioare, care se manifestă prin mâncărimi.

CRATAEGUS L., GHERGHIN, PĂDUCEL, fam. Rosaceae. Gen originar din emisfera nordică, cca 95 specii, arbori și arbuști înalți cu ramuri spinoase, deseori și trunchiurile. Frunze simple, serate, întregi sau lobate, Complet-penat-nervate, la bază cu stipele. înflorește în mai. Flori hermafrodite, albe, roz sau roșii (pe tip 5, stamine roșietice) în. fascicule sau corimbe, rar solitare. Fructul, drupă falsă, corai sau roz, cu 1-5 sîmburi. Nu este pretențios față de sol, rezistă la secetă și pretenții medii față de lumină.