pârâu [At: CORESI, PS. 15/8 / V: ~rău^[1], (îvr) părău, pâriu, perâu, (înv) ~reu, (reg) parau, parău / Pl: ~raie, ~uri, (reg) ~rauă, ~rao, ~răie, ~reie, ~roaie / E: cf alb përrua] 1 sn Apă curgătoare mică, permanentă sau temporară, având, în general, sub 50 km lungime Si: râuleț. 2 sn (Pex) Râu. 3 sn (Reg) Albie a unei ape curgătoare. 4 sn Șiroi de apă provenind din ploi sau din topirea zăpezilor. 5 sn (Pex) Șanț săpat de ape pe pantele de scurgere. 6 sn (Pex) Urmă lăsată de un lichid care s-a prelins pe ceva Si: dâră. 7 sn (Fig; mpl; udp „de”) Cantitate mare. 8 sn (Fig; mpl) Șuvoi. 9 av (Pe lângă verbe de mișcare) În cantitate mare. 10 sn (Pan; reg) Jgheab la teascul de stors struguri. 11 sn (Pan; pop) Canal prin care se scurge murdăria de la grajd. 12 sn (Pan; Trs) Șanț săpat în piatră. 13 sn (Pan; reg) Gardină la fundul unui butoi. 14 sn (Pan; Trs; Buc; îf parău, părău) Vâlcea. 15 sn (Pan; Trs; Buc; îs) Parăul cel strâmt Strâmtoare între doi munți sau între două dealuri. 16 sn (Pan; reg) Hotar care desparte două ogoare, două proprietăți. corectat(ă)

PÂRÂU ~aie n. 1) Apă curgătoare mică; râu mic. 2) Curs de apă format din precipitații atmosferice. 3) fig. Cantitate mare (dintr-un lichid) care se mișcă într-o direcție. /cf. alb. përrua

pârâu n. 1. râu mic; 2. gârliciul teascului de vie. [Albanez PĂRRUA]. ║ adv. ca un torent: lacrimile îi curgeau pârâu.

MIERLĂ, mierle, s. f. Pasăre cântătoare de pădure, neagră, cu cioc galben (masculul) și brună (femela) (Turdus merula). ◊ Mierlă sură (sau gulerată) = pasăre migratoare cu pene de culoare brună, cu un guler de pene albe în jurul gâtului (Turdus torquatus). Mierlă de pârâu = pescărel. – Lat. mer(u)la.

parau sn vz pârâu

parău sn vz pârâu

părău sn vz pârâu

părâu^[1] sm vz pârâu

pârai^[1] sn vz pârâu

pârău sn vz pârâu

pâreu sn vz pârâu

perâu sn vz pârâu

MIERLĂ, mierle, s. f. Pasăre cântătoare de pădure, cu cioc galben și cu pene negre (Turdus merula). ◊ Mierlă sură (sau gulerată) = pasăre migratoare cu pene de culoare brună, cu un guler de pene albe în jurul gâtului (Turdus torquatus). Mierlă de pârâu = pescărel. – Lat. mer(u)la.

PĂRĂU s. n.^[1] v. pîrău. modificată

PÎRĂU, pîraie, s. n. 1. Apă curgătoare mică, rîu mic care, de obicei, se varsă într-un rîu mai mare. Pe ici, pe colo, pîraie lucii curgeau pe sub sălcii tăcute, încremenite în mîhnirea singurătăților. SADOVEANU, O. I 12. În vale văd căscioara cu streașină de brad; Aud, tîrziu prin noapte, pîraiele ce cad Cu vuiet de pe dealuri. COȘBUC, P. I 258. Oltule, Oltețule! Seca-ți-ar pîraiele, Să crească dudaiele, Să trec cu picioarele. ALECSANDRI, P. P. 284. Pînă nu ajungi la pîrău, să nu ridici poalele ( = nu te pripi). 2. Fig. Cantitate mare; șiroi. Un pîrău de sînge țîșni. SADOVEANU, O. I 304. De lacrimi pîraie Revarsă-a lor undă pe negru-i obraz. MACEDONSKI, O. I 15. Și vărsînd pîrău de lacrămi din ochi, au mulțămit cu înduioșare. DRĂGHICI, R. 35. – Pl. și: (regional) pîrăie (CREANGĂ, A. 125). – Variante: pîrîu, pîrîuri (ALECSANDRI, P. P. 156), părău (EMINESCU, N. 7) s. n.

PÎRÎU s. n. v. pîrău.

părăŭ, V. pîrăŭ.

pîrăŭ și (nord) părăŭ n., pl. ăĭe (alb. párrua, art. părroi, albie de rîŭ, de unde și bg. poróĭ, torent, din aceĭașĭ răd. cu Prut. Pascu, Arh. 1921, 433). Rîŭ foarte mic (așa cum începe la izvor). A curge pîrăŭ, a curge gîrlă, a curge mult (vorbind de lacrămĭ, sînge, vin, apă). – Greșit pîrîŭ (după rîŭ).

pîrîŭ, V. pîrău.

pârâu s. n., art. pârâul; pl. pâraie

pârâu s. n., art. pârâul; pl. pâraie

pârâu s. n., art. pârâul; pl. pâraie

părău (= pîrău) s. n. (pl. păraie)

pîrîu (= pîrău) s. n., pl. pîrîuri (pîraie)^[1]

pîrău, pl. pîraie

pârău, -aie.

PÂRÂU s. 1. (GEOGR.) apă, râuleț, râușor, (reg.) râurel, râuț. (Un ~ șerpuia printre coline.) 2. (GEOGR.) apă. (A sărit cu ușurință ~l.) 3. v. șiroi.

MIERLĂ-DE-PÂRÂU s. v. pescar, pescărel, pescăruș.

RÂNDUNICĂ-DE-PÂRÂU s. v. lăstun-de-mal.

mierlă-de-pîrîu s. v. PESCAR. PESCĂREL. PESCĂRUȘ.

PÎRÎU s. 1. (GEOGR.) rîuleț, rîușor, (reg.) rîurel, rîuț. (Un ~ șerpuia printre coline.) 2. (GEOGR.) apă. (A sărit cu ușurință ~.) 3. șiroi. șuvoi. (Un ~ de lacrimi, de sînge...)

rîndunică-de-pîrîu s. v. LĂSTUN-DE-MAL.

pîrîu (-îuri), s. n. – Mică apă curgătoare. – Var. Mold. pîrău, -aie, Bucov. părău, -aie, -ăie, Munt., pl. pîrîe. Megl. păroi. Sl. (bg.) poroj „torent” (Miklosich, Fremdw., 119; Tiktin), cf. puroi, alb. përrua. Limba literară a asimilat rezultatul normal, *păroi (ca în megl.), cu rîu, de unde și pl. artificial pîrîuri; limba populară ignoră aceste forme și lexicografi ca Densusianu, GS, VI, 364, Candrea și Scriban le consideră incorecte. Sing. pîrău, în loc de *păroi, provine din pl. pîraie, ca în paralelismul bulfeie-bulfeu. E adevărat că istoria cuvîntului bg. nu este clară; poate-i vorba de un cuvînt din aceeiași familie cu roi, noroi, și identic cu puroi. După o părere foarte răspîndită, cuvîntul este de origine alb. (Cihac, II, 719; Meyer 335; Philippide, II, 729; Skok, Arhiv za Arbanašku Starinu, II, 327; Jokl, IF, XLIX (1931), 282-6; Rosetti, II, 120; E. Petrovici, Dacor., VII, 347), părere greu de admis pentru noi pe baza unei simple asemănări. Alți cercetători se gîndesc la o sursă autohtonă (Miklosich, Slaw. Elem., 10; Lahovary 340); la un tracic *parau(t), de unde ar proveni și numele de Prut (Pascu, Arhiva, 1921, 133; Pascu, Arch. Rom., VII, 567); la un gr. *παρροή în loc de παραρροή (Diculescu, Elemente, 491); la un lat. aquae rivus (Philippide, Principii, 40) ipoteză evident neinteresantă. Toate aceste intenții de explicare par să păcătuiască prin faptul că se bazează pe un sens de „apă curgătoare” care trebuie să fie secundar; sensul primitiv trebuie să fi fost cel de „șuvoi”, cf. pîraie de lacrimi, ca în sb. roniti suze „a vărsa lacrimi”, față de ponor „loc unde un rîu se pierde în pămînt”.

PĂRĂU, com. în jud. Brașov, situată în E depr. Făgăraș, pe stg. Oltului; 2.008 loc. (2000). Centru de cojocărie. Satul P. este atestat documentar în 1527. În satul Veneția de Jos, menționat documentar în 1235, se află ruinele Cetății lui Negru Vodă sau Cetatea Breaza (sec. 14) și biserica Adormirea Maicii Domnului (1790-1818, cu picturi originare).

PÂRÂUL RECE, localitate componentă a orașului Predeal, jud. Brașov, stațiune climaterică și de odihnă cu funcționare permanentă, situată în Clăbucetele Predealului, la 960 m alt., la 34 km SV de Brașov. Climat de munte, tonic, cu aer curat, lipsit de praf și alergeni. Stațiunea este indicată atât pentru odihnă, cât și pentru tratarea nevrozelor, a stărilor de surmenaj fizic și intelectual, de debilitate, a rahitismului și tulburărilor de creștere la copii.

PÎRÎU subst. 1. Pîrău (Dm); Părău fam., ard. (Paș); – Onuț (Met 224). 2. Pîrîe (Ard) sau < vb. a pîrîi. 3. Pîrî/ianu fam., olt.; -escu; -ești s. (Mus 45). 4. Părăuț (Paș).