ostium sn vz ostie³

OSTIUM s.n. v. ostie² [în DN].

OSTIUM s. n. 1. (anat.) orificiu. ◊ orificiu care face să comunice între ele cele două auricule ale inimii. 2. deschidere asemănătoare gurii, la spongieri. (< lat., fr. ostium)

oaste² sf vz ostie¹

oiște³ sf vz ostie¹

osche sf vz ostie¹

ostie³ sf [At: DN³ / V: ~ium sn / Pl: ~ii / E: lat ostium] (Atm) Orificiu între auriculele și ventriculele inimii și între acestea și arterele mari.

ostră sf vz ostie¹

ostrie sf vz ostie¹

oștie² sf vz ostie¹

OSTIE² s.f. (Anat.) Orificiu între auriculele și ventriculele inimii și între acestea și arterele mari. [Var. ostium s.n. / < lat. ostium].

ostie (unealtă; azimă; orificiu cardiac) (desp. -ti-e) s. f., art. ostia (desp. -ti-a), g.-d. art. ostiei; pl. ostii, art. ostiile (desp. -ti-i-)

ostie (-ti-e) s. f., art. ostia (-ti-a), g.-d. art. ostiei; pl. ostii, art. ostiile (-ti-i-)

ostie (unealtă de pescuit, azimă, orificiu al inimii) s. f. (sil. -ti-e), art. ostia(sil. -ti-a), g.-d. art. ostiei; pl. ostii, art. ostiile (sil. -ti-i-)

OSTIUM s. v. por.